Peste două sute de „cavaleri“ şi „domniţe“, la deschiderea Festivalului „Sighişoara Medievală“
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-doua-sute-de-cavaleri-si-domnite-la-deschiderea-festivalului-sighisoara-medievala/

Peste 200 de ,,cavaleri” şi ,,domniţe”, soldaţi şi menestreli au participat, vineri după-amiază, la parada din deschidere a Festivalului ,,Sighişoara Medievală”, a cărei a XXI-a ediţie, din perioada 26 – 28 iulie, are ca temă centrală ,,Vlad – Cavalerul Dreptăţii”.

Un articol de Andrada Văsii|27 iulie 2013

Peste 200 de „cavaleri“ şi „domniţe“, soldaţi şi menestreli au participat, la parada din deschidere a Festivalului „Sighişoara Medievală“, care are loc în perioada 26 – 28 iulie. Tema de anul acesta este „Vlad – Cavalerul Dreptăţii“.

Îmbrăcaţi în costume de epocă, peste 200 de „cavaleri” şi „domniţe”, dar şi soldaţi şi menestreli au defilat pe străzile vechiului burg, în cadrul Marii Parade a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor, începând din „Oraşul de jos” şi oprindu-se în final la scena centrală din „Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii” (Piaţa Cetăţii).

Aici, a avut loc deschiderea oficială cu salutul şi învestirea tuturor invitaţilor drept cetăţeni liberi în Cetatea Sighişoarei de către regizorul festivalului, Liviu Pancu.

Spectacole în stradă

Străzile Cetăţii din Sighişoara sunt pline, ca în fiecare an, de meşteşugari, sculptori în lemn, pictori şi diverşi artişti, care-şi expun producţiile în faţa unui public numeros. Alături de aceştia, sunt prezenţi artişti reprezentând ordine cavalereşti, actori, trupe medievale de dans şi muzică.

Tema centrală din acest an – „Vlad – Cavalerul Dreptăţii” aduce la cea de a XXI-a ediţie a Festivalului, din perioada 26-28 iulie arealul medieval pur românesc prin Vlad Ţepeş – Cavalerul Dreptăţii, „pornindu-se de la faptul că Vlad Dracul, fost domnitor al Ţării Româneşti (1436-1442 şi 1443-1447), s-a stabilit la Sighişoara între anii 1431-1435.

În Cetatea Sighişoarei se naşte în 1431 cel de-al doilea fiu al său, Vlad Ţepeş, cel care a fost denumit şi Vlad Drăculea şi care ulterior a devenit, prin romanul de mare succes al scriitorului Bram Stoker, contele Dracula.

Programul primei zile de festival a cuprins concerte, spectacole de animaţie, cu steaguri şi cu foc ale unor ordine cavalereşti din ţară, dar şi din Ungaria şi Bulgaria, iar la miezul nopţii – adunarea cavalerilor şi menestrelilor, retragerea cu torţe şi „judecata de taină a trădătorilor“, la Turnul cu Ceas.

Teatru medieval și întruniri

În „Piaţa Drăculeştilor” (Piaţa Boema) sunt programate concerte, un spectacol de teatru medieval şi o şcoală de dans, în timp ce în „Piaţa Micilor Dragoni” (Piaţa Răţuştelor) va ţine cursuri o şcoală de muzică medievală. În „Tabăra Cavalerilor Lup” se vor proiecta filme istorice, iar la „Casa Cronicarilor”, de la Hotelul Sighişoara, vor avea loc conferinţe, seminarii şi întruniri, notează Mediafax.

Zilele de 27 şi 28 iulie vor începe, de asemenea, cu o paradă, urmată de diverse concerte şi reprezentaţii ale unor ordine cavalereşti. Pe 28 iulie sunt programate focul de artificii, „Marea retragere cu torţe” şi „Semnarea Marelui Pact cu Vlad Cavalerul Dreptăţii”.

Bani de la municipalitate

La ediţia din acest an a festivalului şi-au anunţat participarea formaţiile Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba (România) şi Ambient Folklore, (Bulgaria), precum şi trupele Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboşarul şi Garda Cetăţii Sighişoara (România), Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria) şi Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).

Ediţia din acest an a Festivalului „Sighişoara Medievală” are un buget de peste 340.000 de lei, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de municipalitate.

Foto credit: „Sighişoara Medievală” (Facebook)

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.