Peste două sute de „cavaleri“ şi „domniţe“, la deschiderea Festivalului „Sighişoara Medievală“
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-doua-sute-de-cavaleri-si-domnite-la-deschiderea-festivalului-sighisoara-medievala/

Peste 200 de ,,cavaleri” şi ,,domniţe”, soldaţi şi menestreli au participat, vineri după-amiază, la parada din deschidere a Festivalului ,,Sighişoara Medievală”, a cărei a XXI-a ediţie, din perioada 26 – 28 iulie, are ca temă centrală ,,Vlad – Cavalerul Dreptăţii”.

Un articol de Andrada Văsii|27 iulie 2013

Peste 200 de „cavaleri“ şi „domniţe“, soldaţi şi menestreli au participat, la parada din deschidere a Festivalului „Sighişoara Medievală“, care are loc în perioada 26 – 28 iulie. Tema de anul acesta este „Vlad – Cavalerul Dreptăţii“.

Îmbrăcaţi în costume de epocă, peste 200 de „cavaleri” şi „domniţe”, dar şi soldaţi şi menestreli au defilat pe străzile vechiului burg, în cadrul Marii Parade a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor şi Meşteşugarilor, începând din „Oraşul de jos” şi oprindu-se în final la scena centrală din „Piaţa Vlad Cavalerul Dreptăţii” (Piaţa Cetăţii).

Aici, a avut loc deschiderea oficială cu salutul şi învestirea tuturor invitaţilor drept cetăţeni liberi în Cetatea Sighişoarei de către regizorul festivalului, Liviu Pancu.

Spectacole în stradă

Străzile Cetăţii din Sighişoara sunt pline, ca în fiecare an, de meşteşugari, sculptori în lemn, pictori şi diverşi artişti, care-şi expun producţiile în faţa unui public numeros. Alături de aceştia, sunt prezenţi artişti reprezentând ordine cavalereşti, actori, trupe medievale de dans şi muzică.

Tema centrală din acest an – „Vlad – Cavalerul Dreptăţii” aduce la cea de a XXI-a ediţie a Festivalului, din perioada 26-28 iulie arealul medieval pur românesc prin Vlad Ţepeş – Cavalerul Dreptăţii, „pornindu-se de la faptul că Vlad Dracul, fost domnitor al Ţării Româneşti (1436-1442 şi 1443-1447), s-a stabilit la Sighişoara între anii 1431-1435.

În Cetatea Sighişoarei se naşte în 1431 cel de-al doilea fiu al său, Vlad Ţepeş, cel care a fost denumit şi Vlad Drăculea şi care ulterior a devenit, prin romanul de mare succes al scriitorului Bram Stoker, contele Dracula.

Programul primei zile de festival a cuprins concerte, spectacole de animaţie, cu steaguri şi cu foc ale unor ordine cavalereşti din ţară, dar şi din Ungaria şi Bulgaria, iar la miezul nopţii – adunarea cavalerilor şi menestrelilor, retragerea cu torţe şi „judecata de taină a trădătorilor“, la Turnul cu Ceas.

Teatru medieval și întruniri

În „Piaţa Drăculeştilor” (Piaţa Boema) sunt programate concerte, un spectacol de teatru medieval şi o şcoală de dans, în timp ce în „Piaţa Micilor Dragoni” (Piaţa Răţuştelor) va ţine cursuri o şcoală de muzică medievală. În „Tabăra Cavalerilor Lup” se vor proiecta filme istorice, iar la „Casa Cronicarilor”, de la Hotelul Sighişoara, vor avea loc conferinţe, seminarii şi întruniri, notează Mediafax.

Zilele de 27 şi 28 iulie vor începe, de asemenea, cu o paradă, urmată de diverse concerte şi reprezentaţii ale unor ordine cavalereşti. Pe 28 iulie sunt programate focul de artificii, „Marea retragere cu torţe” şi „Semnarea Marelui Pact cu Vlad Cavalerul Dreptăţii”.

Bani de la municipalitate

La ediţia din acest an a festivalului şi-au anunţat participarea formaţiile Ad Hoc, Lupus Dacus, Truverii, Nomen Est Omen, Cva Domini, Terra Alba (România) şi Ambient Folklore, (Bulgaria), precum şi trupele Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Toboşarul şi Garda Cetăţii Sighişoara (România), Ordinul Cavalerilor Crux Alba (Ungaria) şi Ordinul Cavalerilor Chigot (Bulgaria).

Ediţia din acest an a Festivalului „Sighişoara Medievală” are un buget de peste 340.000 de lei, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de municipalitate.

Foto credit: „Sighişoara Medievală” (Facebook)

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.