Peste un milion de vizitatori la Noaptea Muzeelor 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-un-milion-de-vizitatori-la-noaptea-muzeelor-2019/

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2019

În Bucureşti au fost anul acesta spaţii nou intrate în circuit printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, dar şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră – „Marin Constantin”.

Ediţia 2019 a stat şi sub semnul unei serii de proteste manifest care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanţare din segmentul cultural.

„Ministerul Finanţelor şi cel al Culturii au decis că nu este nevoie de cultură şi că finanţarea ei nu este prioritară. 30% din bugetul legitim al AFCN a fost tăiat şi, astfel, 70 de proiecte au pierdut finanţarea după ultimul apel de proiecte deşi, teoretic, ele erau proiecte câştigătoare. Printre ”beneficiarii” acestui abuz al celor două ministere se numără şi muzeele.” – Dragoş Neamu, managerul Nopţii MuzeelorNoaptea Muzeelor

„Cerem 100% cultură pentru toţi aşa cum aţi văzut de Noaptea Muzeelor scris pe cele 10.000 de programe distribuite şi pe stickerele oferite de noi. Oamenii au nevoie de cultură, au nevoie de muzee. Am demonstrat asta de Noaptea Muzeelor, atunci când oraşele şi localităţile mai mici din ţară înfloresc şi se transformă. Părinţi cu copii, oameni de orice fel, unii aflaţi pentru prima oară în viaţa lor într-un muzeu, toţi cu programul în mână, vorbesc despre artă, colecţii, muzee, muzică, dans, experimente, spectacole. Ceea ce noi, muzeele şi prietenii noştri, reuşim să facem împreună demonstrează cum cultura schimbă vieţi şi scoate tot ceea ce este mai frumos din oameni. Pentru toate acestea, solicităm public Guvernului ţării să investească în cultură, să investească în muzee, să investească în sectorul cultural independent. Este una dintre cele mai sigure investiţii pentru că înapoi noi oferim ceea ce nimeni nu poate oferi, o societate vie şi umanizată, ţinută departe de orice formă de alienare”, a mai declarat Dragoş Neamu.

Foto: Noaptea Muzeelor 2019 – facebook

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.