Petrece-ţi weekendul la UNDERCLOUD! Programul pentru 27-29 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/petrece-ti-weekendul-la-undercloud-programul-pentru-27-29-august/

Spectacolul-lectură „Copilul Divin” în prezenţa lui Pascal Bruckner, „Copilul lui Noe” după Eric Emmanuel Schmitt, „Cabaret Dada” de Matei Vişniec, workshopul „Shakespeare stories” susţinut de Marian Ralea, dar şi conferinţa „Teatrul independent în Asia de Sud-Est” vor fi printre principalele atracţii în acest weekend, 27-29 august, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2016

De asemenea, între spectacole, poţi vizita, gratuit, expoziţia „Negaţia dadaistă”, în foaierul ARCUB-Gabroveni, şi te poţi bucura de atmosfera relaxată de pe terasa Festivalului.

Finalul săptămânii aduce un program format din conferinţe, workshopuri, spectacole-lectură sau de tip one-man/one-woman show, dar şi foarte multe comedii.

Weekendul începe cu spectacolul „Istoria comunismului repovestită pentru bolnavii mintal”, în regia lui Slava Sambriş, după o piesă de Matei Vişniec. Spectacolul care va începe la ora 18.00 este o comedie istorică în care graniţele dintre normalitate şi absurd devin tot mai neclare.

Tot vineri, în „Omul-pernă”, publicul devine martorul anchetei conduse de doi detectivi excentrici într-o comedie foarte, foarte neagră, iar spectacolul-lectură „Copilul Divin”, după romanul lui Pascal Bruckner şi regizat de Chris Simion-Mercurian, jonglează cu ideea ingineriei genetice.

Sâmbătă, 27 august

Sâmbătă, 28 august, continuă cu o conferinţă despre „Teatrul independent în Asia de Sud-Est” în care Benny Lim, profesor de Studii Culturale la Hong Kong, ne povesteşte cum în unele zone ale lumi cenzura nu e doar o metaforă, iar a spune adevărul pe scenă presupune câteodată un mare risc. Conferinţa este moderată de criticul de teatru Octavian Saiu.

Tot sâmbătă, nu rataţi „Copilul lui Noe”, un spectacol-lectură după Eric-Emmanuel Schmitt în care vă puteţi întâlni cu George Ivaşcu, Vlad Logigan, Cristi Iacob şi Dorina Chiriac. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre lumea bancară, reprezentanţia „Creditul” cu Răzvan Vasilescu şi Ştefan Pavlu  este locul în care trebuie să fiţi. „Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half” spune povestea unui punk-rocker transsexual, acesta fiind poate cel mai controversat musical punk-rock care s-a făcut vreodată.

Iar dacă va plac marionetele, cumpăraţi-va bilete la „Voix dans le noir”,  un spectacol de marionete pentru adulţi al companiei Collectif Kahraba (Franţa/Liban), realizat după texte de Matei Vişniec.

„Ziua Necunoştintei” este un one-man show cu actorul Alex Ştefănescu, acesta propunând o călătorie muzicală pe străzile sufletului uman-urban, în ritmuri de pop, rock, reggae, hip hop şi multe altele, în încercarea de a găsi răspunsuri la intrebări profunde precum: „Voi reuşi să-mi împlinesc visurile?”, „Ce este dragostea şi de ce am nevoie de ea?”, „Oare de ce îşi pozează oamenii mâncarea?”.

Duminică, 28 august

Duminică, de la oră 12.00, va propunem workshopul „Shakespeare Stories”, care se adresează actorilor şi regizorilor care vor să-şi perfecţioneze tehnicile şi să studieze timp de trei ore sub îndrumarea lui Marian Ralea.

De la ora 17.00, ne delectăm la „Cabaret Dada”, spectacol-lectură după Matei Vişniec şi regizat de Chris Simion-Mercurian. Distribuţia este formată din Matei Visniec, Niko Nitai, Cristi Iacob, Dorina Chiriac, Alexandra Fasolă, Ioana Marchidan, Gabriela Iacob, Vlad Logigan, Marian Râlea şi alţii.

După spectacol, de la ora 18.00, va aşteptăm la dialogul „Despre spiritul dada şi avangarda” împreună cu dramaturgul Matei Visniec, artistul plastic Mirela Trăistaru, istoricul de artă Ariadna Zeck, actorul Niko Nitai, criticul Octavian Saiu şi regizoarea Chris Simion-Mercurian. Intrarea este liberă,

 „Lungs” este o poveste amuzantă de dragoste în care aflăm că într-o perioadă marcată de terorism şi vremuri politice nesigure, un cuplu tinăr îşi doreşte un copil. Dacă se gîndesc prea mult, n-o vor face niciodată. Dar dacă se grăbesc, poate fi un dezastru. Să aflăm finalul.

“Black&White” este în top 20 pe Broadway de 30 de ani, jucându-se şi în zilele noastre cu casa inchisă. O poveste plină de umor despre Dl. White şi Dl. Black, care se regăsesc după mulţi ani într-un hotel lux de pe litoralul britanic. Fiecare dintre ei doreşte să-şi petreacă un weekend liniştit cu amanta, departe de Londra, unde soţiile lor ştiu că ei sunt plecaţi pentru afaceri.

 „Silent Struggle” este povestea unui tanăr extrem de talentat care participă la un concurs de talente. Nu câştigă concursul, dar premiul lui este, cu siguranţă, unul extrem de valoros. Toată ţara vorbeşte despre „tipul care a dansat la Românii au talent”. Un spectacol despre neputinţă,vicii, limite şi despre cel mai puternic duşman, propria persoană.

(P)rotagonista, spectacolul de la finalul fiecarei zile UNDERCLOUD

Fiecare zi a festivalului UNDERCLOUD se termina cu (P)rotagonista, un spectacol one-to-one: un actor – un spectator. În fiecare seară de la ora 23:03, În Vitrină ARCUB

Spectacolul „Protagonista” (cu Florina Gleznea) este o productie UNDERCLOUD în care Mariana Cămărăşan şi Amalia Iorgu adaptează textul lui Marco Tesei şi aduc în discuţie probleme traficului de persoane. Spectacolul face referire la Cartierul Roşu din Amsterdam, unde foarte multe dintre femeile din vitrine ajung în această situaţie după ce promisiunea unei cariere de dansatoare se dovedeşte o înşelătorie. 

Cât costă şi de unde se pot cumpăra biletele

Preţul unui bilet este de 35 de lei. Biletele pot fi achiziţionate online, de aici, şi de la casa de bilete a ARCUB-Gabroveni, între orele 12.00-22.00.

De asemenea, la UNDERCLOUD se desfăţoară campania 1+1 Viaţa fără Cash: la un bilet cumpărat cu cardul Raiffeisen Bank, al doilea bilet este gratuit. Promoţia este valabila la casa de bilete a ARCUB-Gabroveni.

Programul complet al festivalului este disponibil aici.

 

 

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.