Petru Dumitriu. ”Un răsfățat al regimului comunist”
https://www.ziarulmetropolis.ro/petru-dumitriu-%e2%80%9dun-r%c4%83sf%c4%83%c8%9bat-al-regimului-comunist%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor şef, director de editură şi n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră, unde şi-au găsit moartea sute de condamnaţi ai regimului comunist.

Un articol de Georgeta Filitti|6 octombrie 2017

În 1960, când i s-a părut că n-are destule privilegii, după ce primise o mașină Buick, ”ca să se plimbe prin Europa”, a părăsit țara cerând azil politic în Occident. Pentru regimul comunist a fost o lovitură teribilă: de la o zi la alta a fost scos din manuale, cărțile sale au intrat la ”fond special”, adică au devenit inaccesibile majorității cititorilor. I s-a intentat un proces de fraudă financiară iar copilul i-a fost reținut în țară vreme de cinci ani.

Cu asemenea bagaj P. D. s-a considerat disident și până la sfârșitul vieții s-a justificat public cât de mult au intervenit politrucii în substanța cărților sale, ”deși alta era în sufletul său”. Afirmația privea în primul rând Cronica de familie, unde boierimea era prezentată ca o clasă ticăloșită, plină doar de păcate, e adevărat într-o formă narativă extrem de atrăgătoare. Cu același oportunism pe care l-a manifestat și în țară, P.D. a scris Întâlnire la Judecata de Apoi, Incognito, Omul cu ochi cenușii unde, dincolo de talentul literar, n-a ezitat să-și prezinte foștii tovarăși în culorile cele mai negre (pe  Georgeta Horodincă, Mihai Beniuc, Leonte Răutu, Miron Constantinescu). Criticii din Occident s-au lăsat înșelați socotindu-l ”un Saint Simon român” ori l-au comparat cu rusul Boris Pasternak.

Ba și unii membri ai exilului românesc au văzut în lucrările scrise după fuga din RPR adevărată materializare a unui ”drum al Damascului”. Permanenta încercare de răscumpărare, de justificare a făcut-o prin texte care, privite în sine, rămân interesante: un eseu despre literatura română după 1945, o antologie de scriitori români (1967), romanul Odihna sau Asia interioară (1969). Mai mult, își anunță și un proiect grandios – nematerializat – de elaborare a unor monografii consacrate istoriei noastre (Traian și Decebal, Evul mediu românesc, Noi) căci nu mai putea suporta ”afirmațiile rău intenționate făcute la adresa românilor”. Pentru documentare s-a adresat Securității de la București.

După 1989, când s-ar fi impus evaluarea comportamentului fiecăruia dintre noi, printr-o lustrație adevărată, P.D., revenit în țară, a fost făcut membru al Academiei Române. Într-un fel, autoritățile au cauționat atunci oportunismul, tranzacționismul atât de lăudat azi – adică lipsa de verticalitate morală ca preț al parvenirii sociale cu orice preț. Lui Petru Dumitriu i se potrivește proverbul românesc ”brânză bună în burduf de câine”.

Foto: revista Flacăra



18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

11
/08
/21

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).