Petru Dumitriu. ”Un răsfățat al regimului comunist”
https://www.ziarulmetropolis.ro/petru-dumitriu-%e2%80%9dun-r%c4%83sf%c4%83%c8%9bat-al-regimului-comunist%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor şef, director de editură şi n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră, unde şi-au găsit moartea sute de condamnaţi ai regimului comunist.

Un articol de Georgeta Filitti|6 Octombrie 2017

În 1960, când i s-a părut că n-are destule privilegii, după ce primise o mașină Buick, ”ca să se plimbe prin Europa”, a părăsit țara cerând azil politic în Occident. Pentru regimul comunist a fost o lovitură teribilă: de la o zi la alta a fost scos din manuale, cărțile sale au intrat la ”fond special”, adică au devenit inaccesibile majorității cititorilor. I s-a intentat un proces de fraudă financiară iar copilul i-a fost reținut în țară vreme de cinci ani.

Cu asemenea bagaj P. D. s-a considerat disident și până la sfârșitul vieții s-a justificat public cât de mult au intervenit politrucii în substanța cărților sale, ”deși alta era în sufletul său”. Afirmația privea în primul rând Cronica de familie, unde boierimea era prezentată ca o clasă ticăloșită, plină doar de păcate, e adevărat într-o formă narativă extrem de atrăgătoare. Cu același oportunism pe care l-a manifestat și în țară, P.D. a scris Întâlnire la Judecata de Apoi, Incognito, Omul cu ochi cenușii unde, dincolo de talentul literar, n-a ezitat să-și prezinte foștii tovarăși în culorile cele mai negre (pe  Georgeta Horodincă, Mihai Beniuc, Leonte Răutu, Miron Constantinescu). Criticii din Occident s-au lăsat înșelați socotindu-l ”un Saint Simon român” ori l-au comparat cu rusul Boris Pasternak.

Ba și unii membri ai exilului românesc au văzut în lucrările scrise după fuga din RPR adevărată materializare a unui ”drum al Damascului”. Permanenta încercare de răscumpărare, de justificare a făcut-o prin texte care, privite în sine, rămân interesante: un eseu despre literatura română după 1945, o antologie de scriitori români (1967), romanul Odihna sau Asia interioară (1969). Mai mult, își anunță și un proiect grandios – nematerializat – de elaborare a unor monografii consacrate istoriei noastre (Traian și Decebal, Evul mediu românesc, Noi) căci nu mai putea suporta ”afirmațiile rău intenționate făcute la adresa românilor”. Pentru documentare s-a adresat Securității de la București.

După 1989, când s-ar fi impus evaluarea comportamentului fiecăruia dintre noi, printr-o lustrație adevărată, P.D., revenit în țară, a fost făcut membru al Academiei Române. Într-un fel, autoritățile au cauționat atunci oportunismul, tranzacționismul atât de lăudat azi – adică lipsa de verticalitate morală ca preț al parvenirii sociale cu orice preț. Lui Petru Dumitriu i se potrivește proverbul românesc ”brânză bună în burduf de câine”.

Foto: revista Flacăra



14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »