Petru Dumitriu. ”Un răsfățat al regimului comunist”
https://www.ziarulmetropolis.ro/petru-dumitriu-%e2%80%9dun-r%c4%83sf%c4%83%c8%9bat-al-regimului-comunist%e2%80%9d/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor şef, director de editură şi n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră, unde şi-au găsit moartea sute de condamnaţi ai regimului comunist.

Un articol de Georgeta Filitti|6 octombrie 2017

În 1960, când i s-a părut că n-are destule privilegii, după ce primise o mașină Buick, ”ca să se plimbe prin Europa”, a părăsit țara cerând azil politic în Occident. Pentru regimul comunist a fost o lovitură teribilă: de la o zi la alta a fost scos din manuale, cărțile sale au intrat la ”fond special”, adică au devenit inaccesibile majorității cititorilor. I s-a intentat un proces de fraudă financiară iar copilul i-a fost reținut în țară vreme de cinci ani.

Cu asemenea bagaj P. D. s-a considerat disident și până la sfârșitul vieții s-a justificat public cât de mult au intervenit politrucii în substanța cărților sale, ”deși alta era în sufletul său”. Afirmația privea în primul rând Cronica de familie, unde boierimea era prezentată ca o clasă ticăloșită, plină doar de păcate, e adevărat într-o formă narativă extrem de atrăgătoare. Cu același oportunism pe care l-a manifestat și în țară, P.D. a scris Întâlnire la Judecata de Apoi, Incognito, Omul cu ochi cenușii unde, dincolo de talentul literar, n-a ezitat să-și prezinte foștii tovarăși în culorile cele mai negre (pe  Georgeta Horodincă, Mihai Beniuc, Leonte Răutu, Miron Constantinescu). Criticii din Occident s-au lăsat înșelați socotindu-l ”un Saint Simon român” ori l-au comparat cu rusul Boris Pasternak.

Ba și unii membri ai exilului românesc au văzut în lucrările scrise după fuga din RPR adevărată materializare a unui ”drum al Damascului”. Permanenta încercare de răscumpărare, de justificare a făcut-o prin texte care, privite în sine, rămân interesante: un eseu despre literatura română după 1945, o antologie de scriitori români (1967), romanul Odihna sau Asia interioară (1969). Mai mult, își anunță și un proiect grandios – nematerializat – de elaborare a unor monografii consacrate istoriei noastre (Traian și Decebal, Evul mediu românesc, Noi) căci nu mai putea suporta ”afirmațiile rău intenționate făcute la adresa românilor”. Pentru documentare s-a adresat Securității de la București.

După 1989, când s-ar fi impus evaluarea comportamentului fiecăruia dintre noi, printr-o lustrație adevărată, P.D., revenit în țară, a fost făcut membru al Academiei Române. Într-un fel, autoritățile au cauționat atunci oportunismul, tranzacționismul atât de lăudat azi – adică lipsa de verticalitate morală ca preț al parvenirii sociale cu orice preț. Lui Petru Dumitriu i se potrivește proverbul românesc ”brânză bună în burduf de câine”.

Foto: revista Flacăra



04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 22 din 35« Prima...10...2021222324...30...Ultima »