PHILIP GLASS & KRONOS QUARTET – DRACULA : MUZICA ȘI FILMUL, sold-out la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/philip-glass-kronos-quartet-dracula-muzica-si-filmul-sold-out-la-bucuresti/

Toate categoriile de bilete la premiera cine-concertului PHILIP GLASS & KRONOS QUARTET – DRACULA : MUZICA ȘI FILMUL de la Bucureşti (4 iulie) s-au epuizat. La cererea publicului, o nouă reprezentaţie va avea loc în data de 5 iulie, tot la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2016

Biletele pentru acest ultim spectacol s-au pus în vânzare online pe Eventim.ro și în rețeaua națională Eventim.

Prezentat de LIVELAND, cu premiera de pe 4 iulie sub patronajul AmCham România, spectacolul îl aduce, pentru prima dată la București, pe celebrul compozitor american nominalizat la Oscar, Philip Glass, pentru a interpreta live, alături de Kronos Quartet, laureat la Grammy, coloana sonoră originală a filmului-cult Dracula (1931), cu Béla Lugosi în rolul principal.

Spectacolul Dracula : Muzica și Filmul este o experiență audio-vizuală unică ce aduce laolaltă proiecția filmului-cult redigitalizat Dracula (1931), cu Béla Lugosi în rolul principal, și interpretarea live a coloanei sonore originale, compusă în 1998 de Philip Glass. Concertul îi reunește pe Philip Glass și cvartetul de coarde Kronos Quartet, sub bagheta dirijorului Michael Riesman. O poveste despre pasiune și latura întunecată a iubirii, spectacolul sparge convențiile și reprezintă o experiență culturală excepțională. Cine-concertul a fost interpretat cu casa închisă la Opera din Los Angeles, la New York și la Londra. În anul 2012, Universal Pictures a inclus spectacolul în seria de manifestări prin care a sărbătorit 100 de ani de la înființare.

PHILIP GLASS este unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Einstein on the Beach sau The Voyage. Glass are în palmares trei nominalizări la Oscar: în 1997, pentru coloana sonoră a filmului Kundun, de Martin Scorsese, apoi în 2002, pentru The Hours/Orele, cu Nicole Kidman în rolul principal, și, în 2006, pentru Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal de Richard Eyre, cu Cate Blanchett și Judi Dench. De-a lungul anilor, Philip Glass a colaborat cu numeroase personalități, de la scriitoarea Doris Lessing, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, la regizorul de teatru Robert Wilson sau Woody Allen. În 1999, Philip Glass a fost distins cu un Glob de Aur pentru coloana sonoră a filmului The Truman Show, avându-l pe Jim Carrey în rolul principal, și cu un Premiu BAFTA, în 2002, pentru coloana sonoră a filmului The Hours/Orele.

De mai bine de 40 de ani, KRONOS QUARTET a susținut mii de concerte în întreaga lume, fiind unul din cele mai inovatoare ansambluri orchestrale ale momentului. Cvartetul de coarde a fost distins, în 2004, cu un premiu Grammy, și laureat al Polar Music Prize, în 2011. În prezent, Kronos Quartet este format din David Harrington (vioară), John Sherba (vioară), Hank Dutt (violă) și Sunny Yang (violoncel).

Biletele pentru spectacolul PHILIP GLASS & KRONOS QUARTET  – DRACULA : MUZICA ȘI FILMUL din 5 iulie – Teatrul de Vară, Parcul Herăstrău, București se pot achiziționa online, pe Eventim.ro, precum și în format fizic din rețeaua națională Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești).

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.