Pianista Dana Ciocârlie și dirijorul francez Frédéric Chaslin, în concert extraordinar pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianista-dana-ciocarlie-si-dirijorul-francez-frederic-chaslin-in-concert-extraordinar-pe-scena-salii-radio/

Primul concert al lunii martie aduce la Sala Radio o lucrare monumentală, rar interpretată în România: Simfonia nr. 2 pentru pian şi orchestră – The Age of Anxiety, creaţie a marelui compozitor şi dirijor american Leonard Bernstein.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2020

Vineri, 6 martie, ora 19.00, partitura lui Bernstein va fi interpretată de Orchestra Națională Radio, cu participarea a doi invitați speciali: dirijorul Frederic Chaslin și pianista Dana Ciocârlie.

Aplaudat în România în 2018 în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, Frederic Chaslin este un artist complex, plurivalent. Dirijor, pianist, compozitor şi scriitor, născut la Paris, a studiat la conservatorul din oraşul natal şi la Mozarteum din Salzburg, începând cariera dirijorală în 1989 ca asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth. Cea mai recentă creație a sa – opera Monte Cristo – compusă la cererea lui Placido Domingo pentru opera din Los Angeles se interpretează începând din 2019.

Evenimentul va prilejui și reîntâlnirea publicului cu apreciata pianistă Dana Ciocârlie, stabilită în Franța. În 2018, Dana Ciocârlie a făcut parte dintre cei trei finaliști nominalizați la „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique” – premiu anual acordat în Franța pentru performanță în muzica clasică. Nominalizarea artistei s-a datorat proiectului pe care l-a inițiat în jurul Integralei pentru pian, ce poartă semnătura lui Robert Schumann.

În prima parte a concertului veți asculta Simfonia a 4-a creată de Beethoven, în 1806. Lucrarea a fost cântată prima oară în martie 1807 la reședința prințului Lobkowitz și, un an mai târziu, a avut loc premiera publică la Burgtheater – Viena. Ea a fost creată la rugămintea contelui Franz von Oppersdorf, care i-a propus lui Beethoven o sumă considerabilă pentru a compune o nouă simfonie.

Frédéric Chaslin a fost director muzical al Operei din Rouen (Franța), al Teatrului Național din Mannheim (Germania), al Operei din Santa Fe (SUA) și al Orchestrei Simfonice din Ierusalim, cariera sa internațională fiind dedicată în egală măsură operei și muzicii simfonice. De-a lungul carierei a fost invitatul unor festivaluri marcante şi a dirijat la pupitrul marilor teatre lirice din New York, Berlin, München, Leipzig, Madrid, Barcelona, Roma, Veneţia, Scoţia şi Ţara Galilor. A dirijat în egală măsură orchestre simfonice din Franţa, Austria, Germania ș.a.

Frédéric Chaslin stăpâneşte un repertoriu extrem de variat şi acordă o atenţie deosebită muzicii contemporane, promovând numeroase prime audiţii mondiale. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără câteva opere, Suita Chagall pentru orchestră şi Dansul Divei din muzica binecunoscutului film Al cincilea element.

Profesor la Școala Normală de Muzică „Alfred Cortot” din Paris și profesor de muzică de cameră la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon, pianista Dana Ciocârlie a primit, în 2017, titlul de „Artist Yamaha” din partea Yamaha Music Europe.

Integrala pentru pian a lui  Schumann pentru care a primit nominalizarea la premiile „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique” a fost înregistrată în perioada 2012 – 2016 cu prilejul a 15 concerte publice susținute în Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris. În octombrie 2017, cu prilejul lansării Integralei Schumann, Dana Ciocârlie a susținut pe una dintre cele mai importante scene pariziene – Teatrul Champs Élysées – un concert dedicat integral lui Robert Schumann.

Dana Ciocârlie a studiat la București și la Paris și talentul său a fost recunoscut prin numeroase premii internaționale la competiții de prestigiu. Numeroasele sale recitaluri sau concerte cu orchestră au purtat-o pe toate meridianele lumii: în SUA (Boston, New York, Houston, Los Angeles), Canada, Japonia, China, Hong Kong, Europa (Germania, Elveția, Spania, Belgia, Italia, Olanda, România).  În Franța a fost aplaudată la Paris: Radio France, Muzeul Orsay, Auditorium-ul Louvre, Teatrul Champs-Elysées, Teatrul Châtelet, Amfiteatrul Operei Bastille, Sala Pleyel, Sala Gaveau, Teatrul Bouffes du Nord ș.a., dar și la Opera din Lyon, Opera din Dijon, Sala Molière din Lyon, Teatrul Național La Criée din Marsilia etc.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.