Pianista Ilinca Dumitrescu va susține o conferință cu tema ,,Clasici ai muzicii românești-centenar Ion Dumitrescu” la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianista-ilinca-dumitrescu-va-sustine-o-conferinta-cu-tema-clasici-ai-muzicii-romanesti-centenar-ion-dumitrescu-la-tnb/

Conferinţă ,,Clasici ai muzicii româneşti-centenar Ion Dumitrescu” va fi susţinută duminică, 24 martie, de la ora 11:00 la sala Media TNB de către Ilinca Dumitrescu, cu participarea fagotistului Vasile Macovei.

Un articol de Andrada Văsii|14 martie 2013

Duminică, 24 martie, de la ora 11.00, la Sala MEDIA TNB, dr. Ilinca Dumitrescu va prezenta conferinţa cu tema Clasici ai muzicii românești – centenar ION DUMITRESCU (1913 – 1996). Această conferință face parte din programul ,,Conferințele Teatrului Național”. Evocarea va fi completată cu un moment muzical live – piese de Ion Dumitrescu  în interpretarea fiicei sale, Ilinca Dumitrescu. De asemenea, participă și dr. Vasile Macovei – fagotist .

Printre diversele manifestări care vor readuce în prim-plan figura luminoasă a creatorului, se numără și conferința de la Teatrul Național din București, un inedit și binevenit moment.

Activitatea artistică a Ilincăi Dumitrescu se desfăşoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu calificativul maxim summa cum laude), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia, SUA, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia), muzeolog (între anii 1994 – 2006 a fost director al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti), realizator şi producător TV al emisiunii „Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi” (postul de televiziune TvH 2.0).

Deţine o discografie semnificativă, în România şi S.U.A, cu lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New Yok, printre cele mai bune albume ale anului,  stând alături de cele ale unor  Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, cf. articolului „Cele mai bune discuri ale anului” în Journal de Genève, 19 iulie 1986), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.

Repertoriul său extrem de vast include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen, Enescu, Jora), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din sec. XX – XXI.

De curând, Ilinca Dumitrescu a primit din partea Guvernului francez înalta distincţie Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres, iar în aceste zile, Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii.

Personalitate artistică de anvergură internaţională, posesoare a unei tehnici de înaltă clasă ce îi permite să abordeze toate stilurile, genurile, şcolile şi limbajele sonore, necunoscând graniţe între clasic şi romantic, modern şi contemporan, Ilinca Dumitrescu este tipul de artist complet. (Viorel Cosma, în Lexiconul „Interpreţi din România”).

Pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în oraşe din 5 continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea şi Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier la Conservatorul de Stat „P.I. Ceaikovski” din Moscova, absolvit în 1978 cu distincţia maximă „Diplomă de Merit”. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţara sa natală (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003 etc.), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana, 2005, acordată de către Preşedintele Republicii Italiene).

Info Ion Dumitrescu: 

Ion Dumitrescu a fost, între anii 1940 – 1947, compozitor și dirijor al Orchestrei Teatrului Național din București. A compus muzica pentru peste 60 de piese din repertoriul național și universal și a colaborat cu nume celebre ale teatrului interbelic, cum ar fi regizorii Ion Sava, Soare Z. Soare și alții.

 

Credit foto: TNB

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.