Pianistul Horia Mihail va concerta în cadrul turneului ,,Pianul călător”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianistul-horia-mihail-va-concerta-in-cadrul-turneului-pianul-calator/

Turneul naţional ,,Pianul călător”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, va avea loc între 24 martie şi 27 aprilie, avându-l ca protagonist pe Horia Mihail.

Un articol de Andrada Văsii|20 martie 2013

Pianistul Horia Mihail va concerta între 24 martie și 27 aprilie în cadrul turneului ,, Pianul călător”în 15 orașe din Republica moldova și România. 

Pianul călător nu este doar o metaforă, ci o realitate transformată într-o frumoasă poveste cu muzică de cea mai bună calitate, „istorisită” de pianistul Horia Mihail într-o lungă şi plăcută aventură artistică în 15 oraşe din România şi Republica Moldova. Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în bucuria adusă melomanilor din întreaga ţară la concerte, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş pianul cu drept de folosinţă în următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), cel de-al treilea pian călător va avea destinaţia finală Tulcea, unde instrumentul va rămâne pentru următorii ani.

Mii de kilometri, zeci de mii de spectatori în săli şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet au participat la primele două ediţii ale turneului naţional Pianul călător, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. După cele 12 recitaluri din 2011, impresionantul turneu din 2012 ajungea la 22 de recitaluri şi concerte în 19 oraşe, pentru ca de această dată cea de-a treia ediţie a evenimentului, avându-l ca protagonist pe pianistul Horia Mihail şi desfăşurat între 24 martie şi 27 aprilie 2013, să însemne 15 oraşe din România şi Republica Moldova.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării: va porni din Banat, de la Sânnicolau Mare şi Timişoara, va ajunge în Ardeal la Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj Napoca şi Târgu Mureş, în Crişana la Oradea şi în Muntenia la Piteşti şi Bucureşti, apoi în Moldova la Bârlad, Tecuci, Roman şi peste Prut la Chişinău, iar apoi va atinge Dobrogea pentru oraşul de destinaţie a pianului, Tulcea.

Repertoriul ales este integral Beethoven: Patetica, Sonata Lunii, Appassionata şi Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră. Şi pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail va merge să viziteze în 2013 şi primele două piane călătoare. Astfel, recitalul de debut al turneului va avea loc la Sânnicolau Mare (24 martie), oraşul în care, la finalul celei de-a doua ediţii a turneului, a rămas, în 2012, al doilea pian călător. Primul pian călător se va reîntâlni şi el cu pianistul pe 11 aprilie la Mediaş, oraşul în care a rămas în 2011.
Înainte de a părăsi Bucureştiul, Pianul călător cu numărul 3 va face o plimbare prin parcurile Capitalei.

De la Sala Radio, unde se găseşte acum (pentru că pianul este proprietatea Societăţii Române de Radiodifuziune), va poposi în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde vor avea loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. O săptămână mai târziu, pianul călător îl va însoţi pe Horia Mihail în călătoria către o serie de oraşe din ţară în care nu există piane de concert performante, care să permită susţinerea unor astfel de evenimente.

 Am întâlnit în toate oraşele prin care am trecut un public avid de frumos, de cultură, foarte cald, mulţi tineri, lucru care m-a bucurat nespus. În ciuda oboselii inerente, după fiecare recital m-am simţit proaspăt şi am simţit că publicul empatizează cu ceea ce fac. Îmi doresc ca acest eveniment mare si frumos să nu capete soarta altor lucruri frumoase din România, adică dispariţia lui în timp. (Horia Mihail)

Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi unul dintre iniţiatorii turneului declara :

Pianul călător a fost iniţial o idee, un vis pe care nu ştiam dacă vom reuşi să-l transformăm în realitate şi să nu-l lăsăm să rămână o întâmplare dintr-un an oarecare, o întâmplare de care se vor fi minunat unii şi alţii şi pe care o vor uita, aşa cum au descoperit-o. Pianul călător a devenit un brand, acum, când lansăm a treia ediţie, toată lumea ştiind foarte bine despre ce este vorba. A treia călătorie va începe tot la Bucureşti şi se va încheia la Tulcea, la Teatrul „Jean Bart” unde va locui al treilea pian călător în următorii ani.

Al treilea turneu Pianul călător îi oferă lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă, cu un program atractiv, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

 

Foto credit: Virgil Oprina

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.