„Piano Colours” – recital romantic „marca” Sergiu Tuhuţiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/piano-colours-recital-romantic-marca-sergiu-tuhutiu/

Seria de evenimente speciale programate la Sala Radio în luna decembrie, adevărate cadouri muzicale de cel mai înalt nivel artistic, debutează miercuri, 3 decembrie (19.00) cu recitalul extraordinar susţinut de pianistul SERGIU TUHUŢIU, unul dintre cei mai valoroşi tineri artişti români, aplaudat adesea în străinătate, care a devenit cunoscut publicului larg ca urmare a câştigării unui pariu încheiat cu un studio de înregistrări din Londra.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

Studioul britanic s-a oferit să înregistreze primul CD al lui Sergiu Tuhuţiu dacă acesta reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

Câştigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition – 2013, Sankt Petersburg, Sergiu Tuhuţiu s-a afirmat ca unul dintre reprezentanţii de vârf ai tinerei generaţii de pianişti. Pe lângă studiile în România, s-a perfecţionat în străinătate, obţinând titlul de master la Stuttgart şi Artist Diploma la Royal College of Music din Londra. Cariera sa cuprinde deja concerte în Marea Britanie, Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Rusia, Brazilia, Canada şi România. În aprilie 2013, Sergiu Tuhuţiu a susţinut debutul său solistic la Filarmonica din Sankt Petersburg.

Sub sugestivul titlu PIANO COLOURS, Sergiu Tuhuţiu vă propune la Sala Radio un program exclusiv romantic ce reuneşte trei dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului pianistic: LISZT, CHOPIN şi SCHUMANN.

Photographer: Felix Kunze Hair/make-up: Samantha Hosker Assitant: Dave Bird« Am ales un repertoriu exclusiv romantic pentru acest recital fiindcă acesta reprezintă cel mai bine diversitatea coloristicii pianistice. Romantismul în artă a fost ca o erupţie înspre libertatea de exprimare a sentimentelor. Această ‘evadare din cadru’ e cea care mă atrage şi mă fascinează cel mai mult. Depăşirea limitelor e motorul vieţii şi cred că romantismul muzical a reprezentat un moment important în acest sens. » – declară pianistul Sergiu Tuhuţiu despre recitalul pe care îl va susţine.

Veţi asculta aşadar: LISZT – Studiu Transcendental Nr. 7 – „Eroica” şi Sonetele 47 şi 104 după Petrarca, CHOPIN – Sonata Nr. 2 în Si bemol minor, Andante Spianato şi Marea Poloneză şi Schumann – Studii Simfonice.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.