Piano&mime The Fly, un spectacol unic de pian și pantomimă
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianomime-the-fly-un-spectacol-unic-de-pian-si-pantomima/

Spectacolul The Fly este o premieră pe scena românească prin îngemănarea inteligentă şi minuţios explorată artistic a pianului şi a pantomimei, într-un duo efervescent, plin de umor, fantezie şi note de jazz. În urma acestui „art fusion” dintre muzicianul Marius Vernescu şi actorul Alexandru Pribeagu rezultă un spectacol modern, unic la nivel de reprezentare în România.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2018

Povestea  proiectului The Fly pornește de la dorința celor doi artiști de explorare creativă a diverselor linii de expresivitate umană și are la bază un crez comun: încrederea în complexitatea naturii umane.

Spectatorul se descoperă într-un mod natural la îmbinarea dintre auditiv și vizual. Spontaneitatea muzicală dublată de o prezență scenică vibrantă și puternic articulată, ofera publicului român șansa unei duble întâlniri spectaculoase ce poate reprezenta începutul, atât al unei instrospecții cât și al unei extrospecții umane, plecând de la o zona artistică cu o sensibilitate aparte.

Pianul produce emoția unei întâlniri cu sinele care este apoi remodelată prin forme de expresivitate vizuală si gestuală. Muzica este o amprentă puternică a trecutului, a acelor povești ce au luat naștere în diverse vremuri, ce poate astăzi sunt uitate sau ascunse undeva în subconștientul nostru. Toate acestea se contopesc și se sedimentează într-un tablou al orașului care are o bogată întindere cronologică. Repertoriul muzical ne introduce în atmosfera și farmecul unei cronologii artistice despre trecut în măsura în care registrul de expresiei al pantomimei adâncește extrospecția prin raportarea la oraș, întâmplări, drame și povești cunoscute și mai puțin cunoscute din spatele melodiilor ce au animat sufletul urban din trecut până în prezent.

Spectacolul The Fly este o incursiune către acele locuri comune care ne definesc viața, ce-și propune să gloseze trăirile, experiențele și idealurile sufletului uman într-un mod cât mai original și firesc cu putință.

Marius Vernescu

Marius Vernescu este considerat unul dintre cei mai străluciți muzicieni de jazz din România. Este câstigător al prestigiosului Montreux Jazz Festival, Elveția., fiind dealtfel singurul român care a reușit această performanță pe plan mondial. “Marius Vernescu este unul dintre cele mai mari talente de jazz ale Europei” a declarat Quincy Jones, Preşedintele Juriului de la Montreux Jazz Festival. A mai câstigat concursul Niedersachsen Jazz (Germania), de asemenea a câstigat Marele Premiu în cadrul Festivalului Internațional de Jazz Django Reinhardt (Italia), Premiul pentru “Cea mai valoroasă performanță externă a unui muzician român” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România).

A susținut numeroase concerte în țara și mai ales în afara țării, printre care: Invitat al Festivalului George Enescu și al Bucharest Jazz Festival; Concert Neppi, Italia; Concert la Alexannder Platz si Sala Grande Auditorium (Roma, Italia); Concert în celebrul club de jazz “Porgy and Bess” (Viena, Austria); Invitat special la Radio Hall Viena (Austria) și Radio Hall Budapesta (Ungaria); Invitat special la “Piano Songs Steinway & Producers” (Bilbao, Spania), etc.

Alexandru Pribeagu Credit Foto Adi Tudos

Alexandru Pribeagu

Alexandru Pribeagu este un  actor și artist-mim. A început să joace de foarte tânăr în trupa de teatru a liceului Francez din București. A studiat la Paris la Universitatea Sorbonne-Nouvelle, Universitatea Vincennes Saint-Denis și la Academia Europeană de Teatru Corporal Magenia. Pentru a-și perfecționa tehnica de joc a participat la mai multe stagii Actor Studio și Grotowski. În 2017 a început un Master de Art-Terapie în cadrul Universitatii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).

Alexandru a urcat pe scenele pariziene în multe spectacole alături de trupa de teatru Le Collectif du K (Le songe du réverbère, Rob et Mime), cu trupa Magenia (Le mime fait un tabac, La goitte d’eau, etc..), cu teatrul Le vent se lève, Theatre 12, Theatre du Gymnase, Mairie de Paris, și cu alte proiecte personale. Întors în România, după aproape zece ani petrecuți la Paris, a creat asociația și compania de teatru Imaginabil. Alexandru joacă și în seriale de televiziune, scurt metraje independente, videoclipuri și reclame.

Pe lângă meseria de actor, Alexandru predă teatrul și pantomimă. A început să predea în mai multe școli și centre culturale din Paris unde a susținut cursuri atât pentru copii cât și pentru adulți. Începând din 2011 a devenit asistentul Ellei Jarosewicz, începând astfel să formeze profesioniști din domeniul spectacolului și artelor vizuale.

Întors în România Alexandru colaborează cu mai multe instituții și școli printre care Liceul Francez Anna de Noailles, Fundația Calea Victoriei, Ministerul Educației și al Învățământului, dar şi în producții ale Operei naționale, Teatru de Operetă, Opera comică…

Foto: Piano&mime  The Fly –  Adi Tudose

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

17
/02
/20

Sâmbătă, 28 martie 2020, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 3), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Tarom, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cu ocazia celei de-a VII-a ediții a proiectului “SUFLET ÎN CULORI”, concertul extraordinar EMOCIÓN!.

15
/02
/20

Joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Luiza Zan – una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – propune publicului un concert în ritm de swing, sub titlul „Dragobete’s Wings”, alături de Big Band-ul Radio și Jazzpar Trio (Gaspar Almos, Gaspar Csaba, Vitalyos Lehel).

10
/02
/20

Vineri, 14 februarie, ora 19.00, Sala Radio este gazda unui concert cu doi invitați speciali aplaudați pe scenele internaționale: tânărul dirijor Kahchun Wong (33 de ani), primul muzician asiatic care a câștigat prestigioasa competiție internațională de dirijat „Gustav Mahler” (Germania, 2016) și violonistul român Valentin Șerban, membru al orchestrei Les Dissonances din Paris.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.