Pianul Călător ajunge la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-calator-ajunge-la-pitesti-busteni-si-ploiesti/

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2015

Pentru Horia Mihail, Braşovul, oraşul debutului său artistic este întotdeauna un punct important şi emoţionant pe harta turneelor sale.

Este publicul meu, aş putea spune, fiindcă aici am debutat, aici locuiesc şi aici sunt ca într-o familie, atât alături de colegii mei muzicieni, cât şi de cei pe care îi cunosc personal, aşa că n-aş putea spune că este un popas, ci este, poate, un punct de plecare. Pianul călător din acest an aduce oraşe noi, voi debuta la Luduş, voi debuta la Baia de Arieş, oraşe care nu sunt în circuitul obişnuit al artiştilor. – Horia Mihail

Un concert cu orchestra va avea loc în perioada următoare la Piteşti, pe 16 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii sub bagheta lui Alexandru Ganea. Pianistul va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov. Apoi, recitalurile de la Buşteni (19 aprilie) şi Ploieşti (20 aprilie) vor cuprinde cele şase Klavierstücke op. 118 de Johannes Brahms, vor continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt şi se vor încheia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării. La Tulcea şi la Roman, pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 şi 2014. Itinerarul turneului poate fi urmărit pe siteul pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Pianul Călător  – ITINERAR:

22 martie, Galaţi, Teatrul muzical „Nae Leonard” – Concert cu orchestra

2 aprilie, Braşov, Sala Patria – Concert cu orchestraPianul

7 aprilie, Reşiţa, Sala Lira – Recital

9 aprilie, Timişoara, Sala Capitol – Concert cu orchestra

16 aprilie, Piteşti, Casa de cultură a sindicatelor – Concert cu orchestra

19 aprilie, Buşteni, Centrul cultural „Aurel Stroe” – Recital

20 aprilie, Ploieşti, Sala Ion Baciu – Recital

21 aprilie, Sibiu, Sala Thalia – Recital

22 aprilie, Târgu Mureş, Sala Festivă a Liceului de Arte – Recital

27 aprilie, Luduş, Casa de cultură – Recital Pianul călător

28 aprilie, Baia de Arieş, Casa de cultură – Recital Pianul călător

29 aprilie, Alba Iulia, Casa de cultură – Recital Pianul călător

30 aprilie, Deva, Centrul cultural “Drăgan Muntean” – Recital Pianul călător

5 mai, Bucureşti, Sala Radio – Recital

8 mai, Bucureşti, Sala Radio – Concert cu orchestra

10 mai, Deva, Teatrul de artă – Concert cu orchestra

11 mai, Tulcea, Teatrul „Jean Bart” – Recital

12 mai, Roman, Casa de cultură – Recital

14 mai, Chişinău, Sala cu orgă – Recital

15 mai, Barlad, Pavilionul “Marcel Guguianu” – Recital

16 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător

17 mai, Bucureşti, Parcul Herăstrău – Recital Pianul călător

19 mai, Iaşi, Aula BCU – Recital

20 mai, Bistriţa, Sinagoga – Recital

Turneul Internaţional Pianul Călător (22 martie – 20 mai 2015) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi este susţinut de Radio România.

Foto: Pianul Călător – pianulcalator.ro

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.