Pianul Călător și Horia Mihail ajung la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-calator-si-horia-mihail-ajung-la-bucuresti/

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

Un articol de Petre Ivan|14 aprilie 2014

Premiere, dar totodată şi binevenite repetări ale experienţelor din anii anteriori au loc în cadrul Turneului Pianul Călător, ajuns, în 2014, la cea a IV-a ediţie. Turneul este organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Radio România Cultural.

După parcurgerea unui itinerar ce a cuprins aproape toate zonele istorice ale ţării, în al patrulea an de călătorie pianul călător a fost lăsat în folosinţa comunităţii locale din Roman, la Şcoala de artă Sergiu Celibidache.

In premieră, la Piteşti, pe 3 aprilie şi la Braşov pe 10 aprilie, Horia Mihail a fost solist şi dirijor în acelaşi timp interpretând împreună cu filarmonicile din cele două oraşe Concertul nr. 12 în la major pentru pian şi orchestră, Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră şi Concertul nr. 23 în la major pentru pian şi orchestră.

Tot în premieră absolută, Horia Mihail, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio va încerca această experienţă alături de colegii săi din Orchestra Naţională Radio, vineri 25 aprilie la Sala Radio, nu înainte însă de a susţine un recital extraordinar, tot la Sala Radio, pe 23 aprilie. În recital, Horia Mihail va interpreta două rondouri, două fantezii şi două sonate din creaţia mozartiană.

Pianul

Pianul Călător va reveni, ca şi anul trecut, în parcurile bucureştene, acolo unde a fost primit anul trecut cu mult entuziasm de simplii trecători sau de melomani de toate vârstele şi condiţiile, încântaţi să petreacă o oră în aer liber în compania muzicii de cea mai bună calitate. Recitalurile vor avea loc în 10 mai în Parcul Herăstrău şi 11 mai în Parcul Cişmigiu, cu sprijinul ARCUB.

Itinerar Pianul Călător 2014

Tulcea, 21 MARTIE, Teatrul Jean Bart, Recital Pianul călător

Bârlad, 22 MARTIE, Pavilionul Marcel Guguianu, Recital Pianul călător

Mediaş, 25 MARTIE, Sala Traube, Recital Pianul călător

Deva, 26 MARTIE, Teatrul de Artă, Recital Pianul călător

Tecuci, 28 MARTIE, Casa de Cultură, Recital Pianul călător

Roman, 29 MARTIE, Casa de Cultură, Recital Pianul călător

Piteşti, 3 APRILIE, Casa de Cultură, Concert cu orchestra

Sibiu ,4 APRILIE, Sala Thalia, Recital

Braşov, 5 APRILIE, Sala Patria, Recital

Braşov, 10 APRILIE, Sala Patria, Concert cu orchestra

Târgu Mureş, 14 APRILIE, Palatul Culturii,  Recital

Oradea, 17 APRILIE, Sala Filarmonicii, Concert cu orchestra

Bucureşti, 23 APRILIE, Sala Radio, Recital

Bucureşti ,25 APRILIE, Sala Radio, Concert cu orchestra

Sânnicolau Mare, 26 APRILIE, Castelul Nako, Recital Pianul călător

New York , 4 mai, Klavierhaus,  Recital

Bucureşti , 10 MAI, Parcul Herăstrău, Recital Pianul călător

Bucureşti, 11 MAI, Parcul Cişmigiu, Recital Pianul călător

Chişinău ,14 MAI, Sala cu orgă, Recital

Foto cu Pianul Călător și Horia Mihail – Centrul Cultural Media Radio România

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.