Pianul, timpul
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-timpul/

Te afli în foaier, la Naţional, aştepţi să intri la spectacolul “Dumnezeu se îmbracă de la second- hand”. E bun acest titlu – te gândeşti. Îţi temperezi entuziasmul – cunoşti suficient de bine viaţa intimă a cuvintelor încât să ştii că, atunci când Dumnezeu apare pe frontispiciu, ceva va lipsi înăuntru.

Un articol de Andrei Crăciun|22 decembrie 2014

Citești caietul-program. Ion Caramitru scrie un text în care se lasă încântat de întâmplările care i-au permis să pună mâna pe piesa de teatru a lui Iulian Margu. Sunt întâmplări caragialești care implică un manuscris uitat, o banchetă de autoturism și doi actori-regizori: Caramitru și Mălăele, somități.

Dacă rămânea la Horațiu Mălăele, spectacolul ar fi rămas și la Râmnicu Vâlcea, sfârșind, cu certitudine, ca un spectacol îndelung elogiat în județ. Dar n-ar fi cunoscut niciodată o seară de gală ca aceasta. Te uiți la oamenii din foaier – sunt încântați să se afle aici, sunt cuprinși de importanța momentului, sunt fericiți că vor vedea un spectacol montat de însuși Directorul Naționalului.

Continui să citești în caietul-program și afli că Ion Caramitru crede că la mijloc se poate să fi fost însăși mâna lui Dumnezeu, crede în destinul textului lui Iulian Margu. Ești deja în gardă – ce poate să urmeze după o asemenea precizare? Ce ascunde această piesă disputată de titani, pe care doar soarta o mută din provincie pe prima scenă a țării?

Parcurgi și portretul în tușe calde pe care Cătălin Ștefănescu i-l face lui Iulian Margu, numit, fără echivoc, “un dramaturg redutabil”. Dar nu ești tu omul care să creadă fără să vadă. Aștepți. Îți nuanțezi așteptările. Închizi, radical, caietul-programul.

“Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” nu s-a dovedit a fi o capodoperă, dar ai exagera și dacă i-ai scrie în contra. Povestea e așa: doi hoți jefuiesc o scorpie, scorpia are chiar și un pian, iar pianul acesta îi face loc, într-un acord tot mai fin, personajului principal – timpul.

Timpul: ultimul secol, cu burghezii lui coborâți în pușcării de revoluția proletariatului, ultimul secol, cu proletariatul dat jos de pe soclu, în pofida oricăror așteptări ale tovarășilor Marx și Engels.

Timpul: e bajocorit comunismul, se cunoaște puțină îngăduință față de năzuințele oamenilor muncii, e ironizat prezentul, în tușe prea groase pentru ochiul tău.

Florina Cercel, pe scena Naționalului bucureștean. Foto: Florin Ghioca

Florina Cercel, pe scena Naționalului bucureștean. Foto: Florin Ghioca

Cauți să îi descoperi oricărui text, asemenea oricărui om, calitățile. Te seduce acea împărțire a vieții unuia dintre hoți în “prima parte a vieții” și “a doua parte a vieții”. Nu te convinge, însă, deloc finalul – e previzibil. Te dojenești – cine îți acordă dreptul să constați una ca aceasta? Te consolezi cu realitatea că nu trebuie să îți ofere cineva acest drept, că ți s-a dat de la început și că e un dat irevocabil.

Simți puterea viziunii regizorului, îți place muzica acelui pian, îți place cum valsează eroii prin istorie, îți rezervi obiecții la jocul unor actori (îndeosebi la Florina Cercel), dar reții și un nume: Eduard Adam. Îi prevezi o carieră bogată.

Îți amintești ce scria un cronicar de jocuri populare despre ce i-a spus Iosif Sava, despre cum acesta a practicat “toată viaţa o laudă atent măsurată pentru toţi artiştii muzicieni”, despre cum “n-a amărât pe nimeni cu critica”, reușind, pe cale de consecință, să supere pe fiecare în parte – și pe mediocru, și pe genial.

Pe de altă parte, îți amintești ce ți-a spus, luându-te deoparte, alt cronicar de jocuri populare – că scrisul tău nu mai are căutare, fiind totodată obligatoriu să-l continui. Nădăjduia să te poți obișnui cu paradoxul acesta.

Ești în picioare, de-acum. Aplauzi spectacolul “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”. Te lași condus către casă de muzica secolelor XIX-XXI, de la acel sfârșit la acest început.

Nu valsezi în noapte, dar știi deja că îți vei mai aminti o vreme curgerea timpului măsurată în clepsidra pianului.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.