Piața Festivalului – regalul muzicii simfonice, în aer liber. Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/piata-festivalului-regalul-muzicii-simfonice-in-aer-liber-festivalul-enescu/

În perioada 10-20 septembrie, în Piaţa George Enescu din capitală are loc Piaţa Festivalului, un eveniment cu acces gratuit, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|29 august 2015

La fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu, Piața Festivalului îi scoate pe Mozart, Strauss și Beethoven în stradă. Nu pentru că celebrele lor compoziții n-ar mai iubi sălile de concert, ci pentru că muzica simfonică sună minunat în aer liber.

Timp de 11 zile, vă așteptăm să vă bucurați de concertele unor ansambluri de excepție precum Orchestra Națională Radio, Filarmonica Oltenia, Bucharest Festival Orchestra, Orchestra Simfonică București, Orchestra Sinfonia București și Camerata Regală, sub bagheta unor dirijori de renume precum Tiberiu Soare, Davin Crescenzi, Constantin Adrian Grigore, Cristian Lupeş și Gabriel Bebeşelea.

Muzica trebuie să fie o prezență constantă în viața cetății.Când aducem un repertoriu de mare popularitate pe scenele din piețele publice, le spunem tuturor celor care se întâmplă să fie acolo, cu sau fără bună știință, că noi, muzicienii, și arta în general facem parte din viața curentă a orașului. –  Tiberiu Soare, dirijor

Zilnic, li se vor alătura profesioniști ai muzicii de cameră precum Art Quartet și Transylvanian Saxophone Quartet, dar și elevi entuziaști ai liceelor de artă. Și, dacă vreți să vă delectați cu spectacole și după concerte, vă invităm la proiecții ale unor reprezentații muzicale celebre: Bisurile Festivalului Enescu (2001, 2003), Lucrări inedite din creația lui George Enescu, Seymour: An Introduction (regia Ethan Hawke, 2014).

Piața Festivalului este organizată anul acesta sub egida Zilelor Bucureștiului, care aniversează 556 de ani de la atestarea documentară a orașului, prin evenimente precum Festivalul de muzică alternativă Sound&Vision, Noaptea Albă a Bucureștiului, Gala Folk You!

Programul complet al Pieței Festivalului este disponibil pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Festivalul Enescu – festivalenescu.ro.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești