Picasso bate toate recordurile – “Les femmes d’Alger”, 179,4 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/picasso-bate-toate-recordurile-les-femmes-dalger-1794-milioane-de-dolari/

Un tablou în ulei realizat de Pablo Picasso în 1955 a fost vândut cu 179,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată luni de casa Christie’s, la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată la licitaţie.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2015

Reprezentanţii casei organizatoare estimaseră iniţial că tabloul „Les femmes d’Alger (Version O)” se va vinde cu aproximativ 140 milioane de dolari, însă licitaţia de luni seară a fost mult mai disputată, iar preţul final de vânzare a fost de 179,4 milioane de dolari (inclusiv comisionul de 12% al casei Christie’s).

Această pictură de Picasso a fost vândută cel mai recent la licitaţie în anul 1997, când a fost tranzacţionată contra sumei de 31,9 milioane de dolari. De această dată, preţul de pornire a fost fixat la 100 milioane de dolari.

Identitatea noului proprietar al acestei opere de artă ce aparţine curentului cubist nu a fost dezvăluită.

Precedentul record mondial de preţ pentru o operă de artă vândută la licitaţie a aparţinut unui triptic de Francis Bacon, intitulat „Three Studies of Lucian Freud”, care a fost vândut cu 142,4 milioane de dolari, tot de casa Christie’s, în 2013.

O sculptură realizată în 1947 de artististul elveţian Alberto Giacometti, „L’homme au doigt”, a stabilit la rândul ei un record mondial de preţ pentru o sculptură, după ce a fost vândută cu 141,3 milioane de dolari.

Precedentul record mondial de preţ pentru o sculptură aparţinea aceluiaşi artist elveţian, a cărui operă „L’homme qui marche I” a fost vândută la licitaţie cu 104,3 milioane de dolari în 2010.

Picasso - Buste de femme (Femme a la resille)

Picasso – Buste de femme (Femme a la resille)

Aceste recorduri au fost stabilite la licitaţia organizată de casa Christie’s luni seară la New York, intitulată „Looking Forward to the Past”, în cadrul căreia au fost puse în vânzare opere aparţinând unor curente artistice diverse şi unor artişti celebri, precum Claude Monet şi Andy Warhol.

Licitaţia a generat încasări totale de 705,9 milioane de dolari, depăşind cu mult estimările specialiştilor (578 milioane-668 milioane de dolari). O singură operă dintre cele 35 care au fost puse în vânzare nu şi-a găsit cumpărător.

Printre celelalte opere vândute cu sume considerabile luni seară la New York s-a aflat un alt tablou de Picasso, „Buste de femme (Femme a la resille)”, care a fost achiziţionat cu 67,4 milioane de dolari.

Tabloul „No. 36 (Black Stripe)” de Mark Rothko şi pictura „Le Parlament” de Claude Monet s-au vândut fiecare cu 40,5 milioane de dolari.

Alte recorduri mondiale au fost stabilite pentru artiştii Chaim Soutine, Peter Doig şi Jean Dubuffet – al cărui tablou „Paris Polka” s-a vândut cu 24,8 milioane de dolari, depăşind de peste trei ori estimările specialiştilor.

Foto: Picasso, Les femmes d’Alger (Version O) – wikipedia

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!