Picasso, Dalí și baletul „Le Tricorne”
https://www.ziarulmetropolis.ro/picasso-dali-si-baletul-le-tricorne/

Creaţiile a doi dintre cei mai importanţi artişti plastici spanioli ai secolului XX – Picasso şi Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla şi cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colţuri”) la Art Safari, într-o expoziţie curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziţii de la curatorul spaniol.

Un articol de Ziarul Metropolis|20 aprilie 2022

Cea de-a IX-a ediție Art Safari, aflată sub patronajul Ministerului Culturii, va avea loc, anul acesta, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20). Art Safari se transformă într-un maraton de artă, cu două sezoane expoziționale pe an, fiecare cu o durată de 3 luni, primul dintre acestea desfășurându-se între 12 mai și 7 august.

Expoziția de la Art Safari va aduce în atenția publicului și lucrări mai puține cunoscute, dar spectaculoase, ale celor mai importanți artiști spanioli ai secolului trecut, și este realizată în parteneriat cu Ambasada Spaniei și Institutul Cervantes. Astfel Pavilionul Central „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colțuri” va expune arta grafică a lui Pablo Picasso și Salvador Dali, realizată pentru spectacolul de balet „Pălăria cu trei colțuri” de Manuel de Falla.

Picasso și Dali au fost comisionați să creeze decorurile și costumele, iar Picasso a realizat chiar și machiajul dansatorilor. Despre această expoziție, ne vorbește în rândurile care urmează Dr. Óscar Carrascosa, curatorul Pavilionului Central. Picasso, Dali & Falla „Pălăria cu trei colțuri” din cadrul Art Safari.

Spectacolul „Pălăria cu trei colțuri” a fost inspirat de un roman spaniol

Spectacolul „Pălăria cu trei colțuri” a fost inspirat de un roman spaniol de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Povestea, care conține un umor consistent, este o critică la adresa abuzurilor aduse de putere. Ridiculizarea este principalul instrument stilistic folosit pentru a amplifica această critică. Un morar și nevasta sa organizează serate la care participă demnitari sau autorități locale. Folosind drept momeală frumusețea soției și mici cadouri pe care morarul le oferea invitaților (precum ciorchini de struguri), cuplul pune la punct o rețea de favoruri pe care cei doi le folosesc în avantajul lor. Umorul de la baza scenariului derivă din suspiciunea morarului că soția sa îl înșală cu un magistrat local cu putere, dar urât, pe care soțul îl bate cu propriile sale arme. Doar măgarii celor doi bărbați, care se salută unul pe celălalt pe drum, știu adevărul.

Dr. Óscar Carrascosa, despre expoziția „Picasso, Dali & Falla. Pălăria cu trei colțuri”, găzduită de Pavilionul Central la Art Safari 2022

Picasso a fost comisionat să creeze decorurile și costumele pentru baletul „Le Tricorne”. Premiera în Paris a fost în 1920. 30 de ani mai târziu, succesul baletului s-a repetat în Statele Unite, cu un design al decorului realizat de Da, de data aceasta.

Pablo Picasso – „Le Tricorne”

Bazat pe un roman din 1874, scris de Pedro Antonio de Alarcón, spectacolul de balet „Pălăria cu trei colțuri” sau „Le Tricorne”, s-a lansat în 1919 la Teatrul Alhambra din Londra – o producție a lui Diaghilev și o coregrafie realizată de Massine. Picasso a contribuit, de asemenea, la scenariu, adăugând personaje, precum nebunul și La Mallorquina, la fel și detalii despre lupta cu taurii, începând cu scena de la cortină – detalii care nu au fost prezente inițial în roman, unde nu există nicio referință despre vreun luptător de tauri, picador sau arenă de tauri. Sugestiile artistului chiar l-au determinat pe Falla să alterneze compoziția și să creeze o uvertură pentru ca audiența să aibă timp să admire cortina pe care Picasso a pictat-o special pentru acest spectacol de balet.

Audiența a privit baletul în spirit de celebrare a sfârșitului Primului Război Mondial. După premiera din Paris din 1920, Picasso a publicat o suită de gravuri intitulate „Le Tricorne”, care vor fi expuse la București, la Art Safari.

Succesul european al baletului „Le Tricorne” a determinat și încercări de a fi reprodus în Statele Unite, dar succesul în America putea fi garantat numai cu implicarea unui artist faimos. Comisia l-a aprobat pe Salvador Da, fiind apropiat și de Manuel de Falla și de Baletul Rus de Montecarlo, cu o coregrafie făcută tot de Massine, cu care Da lucrase ani întregi în Statele Unite.

Salvador-Dali – „Le Tricorne”

Producția scenei a început pe 24 aprilie 1948 ca „Pălăria cu trei colțuri” sau „The Miller’s Sacks” („Sacii morarului”). Era același balet pentru care Pablo Picasso făcuse decorul și costumele cu 30 de ani în urmă. La fel cum Picasso a creat suita sa de gravuri după premiera „Le Tricorne” din Londra, Dali a publicat propria sa suită de gravuri cu același titlu în 1959, care a fost adăugată la ediția romanului original, tradus în franceză.

Organizată în colaborare cu Arhiva Manuel de Falla și c2c Proyectos Culturales, expoziția din cadrul Art Safari invită, de asemenea, la reflecție asupra succesului muzicii spaniole în secolul al XX-lea, în preambulul compozițiilor muzicale create de Manuel de Falla. Pentru a scoate în evidență mai mult paralelele dintre universul lui Falla și arta și muzica avangardismului parizian, expoziția din cadrul Art Safari este acompaniată de un playlist pe Spotify.

Dr. Óscar Carrascosa este curator, cercetător, profesor și scriitor. De-a lungul carierei sale, a îmbinat managementul cultural cu munca pedagogică, de cercetare și publicistică în domeniul istoriei, literaturii și artei. Practica sa curatorială, se specializează pe mixul dintre arta plastică și literatură. Cele mai recente proiecte curatoriale ale sale sunt Picasso. Genio de las Artes [Picasso. Geniul Artelor] (Mérida, Mexic, 2020), Miró y Brossa [Miró și Brossa] (Madrid, 2021), Viaje a Oriente [Voiaj în Orient] (Barcelona, 2022), și expoziția despre călătorii Todo será pronunciado. Diálogo entre literatura y artes plásticas [Toate trebuie spuse: Dialog între literatură și artele plastice ](Comunidad de Madrid, 2022).

Óscar Carrascosa a obținut un doctorat cum laude în Filozofie și Litere și a primit numeroase distincții pentru cercetările sale, printre care și titlul „Outstanding Doctorate Award”. A ocupat funcția de Director General al Culturii pentru Consiliul Municipal al orașului Málaga între anii 2007 și 2011, atunci când orașul a început o transformare culturală definitorie cu focus pe dezvoltarea muzeelor. În domeniul academic, a predat cursuri la diferite universități din Spania și din străinătate, dar și la foarte multe centre culturale internaționale. Este, de asemenea, fondatorul a c2c Proyector Culturales (www.c2ccultura.com), o companie internațională care a produs 25 de expoziții în ultimii trei trei ani.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.