Picnic sonor în curtea Muzeului Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/picnic-sonor-%c3%aen-curtea-muzeului-enescu/

Muzică de pian şi street food. Duminica aceasta ieşim cu toţii în grădina Muzeului Naţional „George Enescu”.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2018

Pe 6 mai, grădina Muzeului Național „George Enescu” își deschide porțile pentru un eveniment cu totul și cu totul special. O duminică lejeră, în grădină, la iarbă verde, cu soare, muzică și multă energie pozitivă.

Picnicul începe matinal la ora 11.00 și are toate ingredientele necesare unei zile perfecte de duminică: grădină verde, soare, vizită în muzeu, muzică și mâncare delicioasă, pentru când îți va fi foame. După ce ți-ai băut cafeaua de la Dose Cafe și ai prins ceva energie, te invităm să faci o vizită în muzeu. Vei avea șansa să descoperi operele artistului, dar și o parte din instrumentele pe care le-a folosit de-a lungul carierei. Bănuim că între timp ți se va face foame de prânz, așa că Simbio va pregăti mâncare ca acasă pentru toată familia, iar Bao Van va aduce o selecție de sandvișuri taiwaneze. Dulcele va fi livrat de Delicii pe roți, iar înghețata artizanală de Puro e Bio. Completăm „coșul de picnic” cu o selecție de cocktailuri unice pregătite de FIX me a drink, cu beri artizanale de la Ground Zero și cidru Clarks.

Ne întoarcem la muzică: într-un loc precum grădina lui Enescu, nu am avut de ales și am adus un ‘connaiseur’ și iubitor de muzică în prezența lui TZUC. El va avea grijă să creeze atmosfera, tranziționând de la wake-up mood până la ultima bere. Și asta nu e tot. Pianistul Cristian Radu îl va întrerupe pe TZUC pentru un moment și va performa în grădină o selecție secretă numai de el știută.

Așadar, în câteva cuvinte: o zi însorită de duminică, de la 11:00-21:00, stat la palavre, cu o porție de mâncare bună și băuturi artizanale, asezonate cu un strat de muzică bună permanentă, servite cu zâmbete în curtea Muzeului Național „George Enescu”. Ne vedem acolo, să încheiem săptămâna cum se cuvine.

Accesul la picnic este gratuit.

Vizita la muzeu va fi de 6 RON. Elevii, studenții, bătrânii vor avea o reducere de 50%.

Un eveniment bike, kid friendly.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.