Picnic urban, pe Bulevardul Schitu Măgureanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/picnic-urban-pe-bulevardul-schitu-magureanu/

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, organizează, în perioada 23-24 iunie 2018, pe Bulevardul Schitu Măgureanu, cea de-a doua ediţie a seriei de Pietonale în Cartierul Creativ.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2018

Proiectul a fost desemnat câștigător în cadrul campaniei „Propune pentru București”, demarată la finalul anului trecut de Primăria Municipiului București, și propus de către Andrei Borțun (The Institute), inițiatorul proiectului Cartierul Creativ.

Bulevardul Schitu Măgureanu va fi deschis publicului în perimetrul cuprins între stăzile Sfântul Constantin și Piața Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea și transformat într-un spațiu ideal pentru un picnic urban.

Zona din vecinătatea Parcului Cișmigiu va fi dedicată pietonilor în intervalul 23-24 iunie. Cei care vor alege să-și petreacă weekendul în Cartierul Creativ se vor bucura de sport în aer liber, zone special amenajate pentru citit și relaxare, activități educative și artistice, atât pentru copii, cât și pentru adulți, completate de o ofertă generoasă de „street food”.

Cei interesați vor putea afla mai multe despre Cartierul Creativ și se vor putea familiariza cu spaţiile și artiștii care activează în perimetrul Cișmigiu-Universitate-Grivița prin intermediul unei instalații digitale special concepută pentru seria de pietonale. În plus, sunt invitați să citească ziarul comunităţii creative din zona Cișmigiului, disponibil gratuit pe toată perioada evenimentului.

Alături de toate acestea, vizitatorii se vor putea bucura de o expoziție de fotografie semnată de Adi Bulboacă, cu imagini reprezentative din Cartierul Creativ și DJ performances, alături de Chill Dobrică, Marinov și Fid Gheret.

Accesul la evenimentul pietonal este liber, iar activitățile se desfășoară în intervalul orar 10:00 – 22:00. În perioada 22 iunie, ora 16:00, şi 25 iunie, ora 5:00, traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Schitu Măgureanu, între străzile Sfântul Constantin şi Piaţa Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Locale se vor afla la dispoziţia conducătorilor auto pentru a le indica rute ocolitoare.

Seria de evenimente pietonale din Cartierul Creativ își propune să demonstreze că valorificarea spațiilor publice prin activități culturale poate duce la creșterea calității vieții în mediul urban. Proiectul revitalizează conceptul de comunitate, regândind felul în care locuitorii orașului se raportează la spațiul public. Astfel contribuie la creșterea coeziunii sociale și la dezvoltarea interesului pentru spațiul public și modul în care acesta ne influențează.

Urmăriți evenimentul și pe Facebook.

20
/01
/20

Recent întors la Sibiu din Statele Unite ale Americii, unde a participat la ediția 2020 a celui mai important congres de artele spectacolului din lume, organizat de International Society for the Performing Arts (ISPA), Constantin Chiriac îl are invitat la Sibiu, în cadrul primei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an, vineri, 24 ianuarie, pe arhitectul Ștefan Dorin Adam.

20
/01
/20

Joi, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la Galeria Estopia București va avea loc vernisajul expoziției „Blurred Is the New ID”, cu prilejul aniversării unui an de la deschiderea galeriei într-o eveniment care aduce în atenție neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artiști: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo și Szabó András.

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

Pagina 4 din 55« Prima...23456...102030...Ultima »