Picturi ale maeştrilor români, estimate la peste 1 milion de euro, la Licitaţia de Toamnă Artmark
https://www.ziarulmetropolis.ro/picturi-ale-maestrilor-romani-estimate-la-peste-1-milion-de-euro-la-licitatia-de-toamna-artmark/

Mai multe capodopere semnate de 100 de maeştri ai picturii româneşti, a căror valoare totală se ridică la peste 1 milion de euro, vor fi prezentate în cadrul Licitaţiei de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti, organizată de Artmark pe 31 octombrie. Cu ocazia celei mai importante licitaţii de artă a sezonului, Artmark îi […]

Un articol de |17 octombrie 2012

Mai multe capodopere semnate de 100 de maeştri ai picturii româneşti, a căror valoare totală se ridică la peste 1 milion de euro, vor fi prezentate în cadrul Licitaţiei de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti, organizată de Artmark pe 31 octombrie.

Cu ocazia celei mai importante licitaţii de artă a sezonului, Artmark îi celebrează pe cei mai valoroşi pictori români, ale căror opere domină în prezent topul tranzacţiilor de artă din România. Ediţia din acest an a Licitaţiei de Toamnă prezintă 135 de capodopere semnate de 100 de maeştri ale căror opere au fost vândute în licitaţii publice în perioada anilor 1990 – 2012.

Astfel, nu va lipsi Nicolae Tonitza, deţinătorul recordului pentru cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată pe piaţa românească – pictura „Nud în iatac” (290.000 de euro, Licitaţia de Iarnă Artmark 2011). La această ediţie a Licitaţiei de Toamnă, pictorul va fi prezent cu tabloul „Catrina”, o operă ce o reprezintă pe fiica artistului pozând într-o postură erotică, de micuţă Lolita, amintind de personajele pubere ale lui Balthus, Egon Schiele şi Ernst Ludwig Kirchner. Lucrare unică, de o deosebită valoare, tabloul este evaluatla o suma între 100.000 şi 200.000 de euro.

Tot pe 31 octombrie va fi licitată opera „Natură statică cu flori, carte şi lămâi”, estimată la 10.000 – 16.000 de euro, semnată de Alexandru Ciucurencu, provenind din colecţia filosofului şi poetului Lucian Blaga, achiziţionată de acesta direct din atelierul artistului, cu banii câştigaţi în urma traducerii operei „Faust”.

 

Sursa: Mediafax

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.