Pierre Lescure, noul preşedinte al Festivalului de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/pierre-lescure-noul-presedinte-al-festivalului-de-la-cannes/

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2014

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

Pierre Lescure îşi va prelua prerogativele după următoarea ediţie a festivalului, programată în mai, unde Gilles Jacob, în vârstă de 83 de ani, preşedinte din 2001, va fi pentru ultima oară în fruntea celui mai prestigios eveniment de profil din lume, informează AFP.

Jurnalist devenit un important patron în audiovizual, Pierre Lescure, cinefil şi pasionat de muzica rock, a lansat postul de televiziune Canal+ alături de André Rousselet în 1984.

10 ani după aceea, la vârsta de 48 de ani, a devenit preşedintele emblematic al acestuia, înainte ca grupul să se transforme într-un gigant internaţional, prezent pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.

Pasionat de cinema-ul american, a coordonat achiziţionarea studiourilor Universal de grupul Canal+ – Vivendi în anul 2000.

Pierre Lescure

Pierre Lescure, noul preşedinte al Festivalului de la Cannes,  a devenit director al teatrului parizian Marigny în 2008.

Oom de showbiz, Pierre Lescure întruchipează reuşita unui mare director de media, spre deosebire de Jérôme Clément, un produs al publicului şi pasionat de cultura europeană.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai, informează Mediafax.

Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d’Or pentru lungmetraj („Pianul”).

Foto: Pierre Lescure – wikipedia

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.