Piersic, Draga Olteanu Matei şi Marin Moraru, pe timbrele româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/piersic-draga-olteanu-matei-si-marin-moraru-pe-timbrele-romanesti/

Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Mitică Popescu şi Sebastian Papaiani vor apărea, începând de sâmbătă, într-o emisiune de timbre emise de Romfilatelia.

Un articol de Petre Ivan|28 februarie 2014

Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Mitică Popescu şi Sebastian Papaiani vor apărea, începând de sâmbătă, într-o emisiune de timbre emise de Romfilatelia. (fotografia este un trucaj realizat de Ziarul Metropolis)

La un deceniu de la înfiinţare, Romfilatelia prezintă emisiunea de mărci poştale „Stele de aur ale scenei şi ecranului”, un proiect drag, dedicat promovării valorilor cultural-artistice româneşti care au reuşit şi reuşesc să insufle publicului dragostea pentru teatru şi film, informează Mediafax.

Astfel, la moment aniversar, această emisiune filatelică valorifică mari actori naţionali, consideraţi a fi, pe drept cuvânt, Generaţia de aur a teatrului şi filmului românesc.

Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma sunt doar 12 dintre stelele de aur ale dramaturgiei şi cinematografiei româneşti.

Piersic

Marin Moraru, fotografiat de Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro), pentru Ziarul Metropolis

Blocul filatelic special al emisiunii prezintă, într-o concepţie artistică originală, portretele marilor actori români, reuniţi în jurul unei stele de aur, simbol al unui nepreţuit omagiu pentru dedicarea şi pasiunea cu care au interpretat roluri memorabile.

Emisiunea este alcătuită din 12 mărci poştale cu valoarea nominală de 1,60 lei şi un plic prima zi. Timbrele emisiunii sunt machetate în coală de 36 timbre, minicoală de 4 timbre şi bloc de 12 timbre.

Începând de sâmbătă, emisiunea de mărci poştale „Stele de aur ale scenei şi ecranului” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti

Foto Piersic timbru,  – trucaj foto realizat de Ziarul Metropolis

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.