Piersic jr. râde negru de corporatişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/piersic-jr-rade-negru-de-corporatisti/

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporaţie? Cauţi un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei?

Un articol de Val Vâlcu|13 martie 2013

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei? Atunci ești chiar cel despre care scrie Rick Cleveland, în „Tom şi Jerry“. Ești omul pe care îl joacă Florin Piersic jr., Paul Ipate şi Laurențiu Bănescu, la Teatrul Metropolis.

Piesa lui Cleveland, Tom și Jerry, nu este un policier decât la prima vedere. Chiar dacă personajele principale sunt doi ucigași plătiți, plus o victimă, în piesă nu e vorba de Mafie. Autorul scenariului, Rick Cleveland, cu ajutorul regizorului, Piersic jr., face mișto de banala corporaţie, oricare ar fi aceasta, şi nu de vreun clan sicilian, fie acesta chiar cel care i-a ucis pe Kennedy, Elvis sau Marilyn.

Viața celor două victime, care joacă o vreme rolul asasinilor, este viața oricărui corporatist de la noi: recrutare de pe băncile liceului, lipsă de scrupule, profesionalizare, workoholism, familie, target, rate, avansări… jobul, pur și simplu.

Piersic e așa cum îl știm, Paul Ipate, simpaticul „combinatozaur“ din reclamele Vodafone se dovedește un actor adevărat, iar Bănescu merita să fie promovat, de la „independenți“ la marile teatre. O mențiune aparte pentru scenografie. Tudor Prodan te ține cu sufletul la gură: reconfigurarea decorului, după fiecare scenă, se face de către actori, prin reasamblarea unor piese de mobilier. Asta, apropo de corporații și de tipii cu mobila pe care ți-o montezi singur, într-un minut.

Cred că Metropolis a dat, din nou, lovitura. De altfel, la Metropolis nu sunt decât piese „hit“. E o condiție a acestui teatru, diferit de orice există la noi. E o instituție fără actori angajați, un teatru de proiecte, unde nu rezistă decât cei mai buni. Mergi să-i vezi, dacă mai găsești bilete.

articol apărut pe site-ul DC News.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »