Piersic jr. râde negru de corporatişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/piersic-jr-rade-negru-de-corporatisti/

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporaţie? Cauţi un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei?

Un articol de Val Vâlcu|13 martie 2013

Ai ucide pentru o slujbă ca lumea într-o corporație? Cauți un job mortal, la o multinaţională? Vrei să avansezi, ţinteşti o poziţie criminală, la vârful ierarhiei? Atunci ești chiar cel despre care scrie Rick Cleveland, în „Tom şi Jerry“. Ești omul pe care îl joacă Florin Piersic jr., Paul Ipate şi Laurențiu Bănescu, la Teatrul Metropolis.

Piesa lui Cleveland, Tom și Jerry, nu este un policier decât la prima vedere. Chiar dacă personajele principale sunt doi ucigași plătiți, plus o victimă, în piesă nu e vorba de Mafie. Autorul scenariului, Rick Cleveland, cu ajutorul regizorului, Piersic jr., face mișto de banala corporaţie, oricare ar fi aceasta, şi nu de vreun clan sicilian, fie acesta chiar cel care i-a ucis pe Kennedy, Elvis sau Marilyn.

Viața celor două victime, care joacă o vreme rolul asasinilor, este viața oricărui corporatist de la noi: recrutare de pe băncile liceului, lipsă de scrupule, profesionalizare, workoholism, familie, target, rate, avansări… jobul, pur și simplu.

Piersic e așa cum îl știm, Paul Ipate, simpaticul „combinatozaur“ din reclamele Vodafone se dovedește un actor adevărat, iar Bănescu merita să fie promovat, de la „independenți“ la marile teatre. O mențiune aparte pentru scenografie. Tudor Prodan te ține cu sufletul la gură: reconfigurarea decorului, după fiecare scenă, se face de către actori, prin reasamblarea unor piese de mobilier. Asta, apropo de corporații și de tipii cu mobila pe care ți-o montezi singur, într-un minut.

Cred că Metropolis a dat, din nou, lovitura. De altfel, la Metropolis nu sunt decât piese „hit“. E o condiție a acestui teatru, diferit de orice există la noi. E o instituție fără actori angajați, un teatru de proiecte, unde nu rezistă decât cei mai buni. Mergi să-i vezi, dacă mai găsești bilete.

articol apărut pe site-ul DC News.

13
/04
/16

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/02
/16

Avem o istorie împreună – Londra și cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în București am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.