„Piesă pentru frate şi soră“ – premieră naţională cu intrare liberă
https://www.ziarulmetropolis.ro/piesa-pentru-frate-si-sora-premiera-nationala-cu-intrare-libera/

Spectacolul „Piesă pentru frate şi soră“ de Tennessee Williams, cu regia semnată de Iris Spiridon, se va juca pe 11, 12 şi 14 noiembrie, la ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti. Intrarea este liberă.

Un articol de Judy Florescu|10 noiembrie 2014

“Piesă pentru frate și soră” face parte din programul 9G la TNB, desfășurat la Teatrul Național București, Sala Mică, în cadrul C.C.C.T. „Ion Sava”, dedicat tinerilor creatori de spectacole.

Piesa, care va fi prezentată în premieră națională, este munca de 10 ani a scriitorului. „Este vorba despre cel mai personal text al lui Tennessee Williams, pe care l-a dedicat surorii sale.

„Voi nu o cunoașteti pe Rose și nu o veți putea cunoaște decât prin intermediul operei mele. De aceea, o voi așeza pentru voi în raftul de cărți, sau pe scena teatrului,“ spunea scriitorul, care a abordat teme precum claustrofobia, izolarea și bolile mentale.

Două personaje nu reușesc să evadeze din starea lor mentală deteriorată. Spectatorii se confruntă, la rândul lor, în timp ce privesc „piesa celor două personaje“ cu adevărurile întunecate a ceea ce înseamnă să fie oameni. „O iluzie fără o iluzie, o piesă fără scenariu, o frântură de adevăr fără discernământ“, spune Iris Spiridon, cea care semnează regia spectacolului.

Iris Spiridon este licențiată, masterandă și doctorandă în regie la U.N.A.T.C.. Dintre spectacolele sale amintim: Le salon des enfants terribles după Jean Cocteau, Trust me if u can după Neil Labute, Midnight chat with Sylvia Plath. În vara lui 2014 regizează spectacolele Cremă de zahăr-ars cu Andreea Bibiri și Marius Manole și Derapaje, one-man-story cu Radu Iacoban la Godot Café-teatru.

Distribuția spectacolului „Piesă pentru frate și soră“ este formată din actorii Ioana Mărcoiu și Istvan Teglas. Scenografia este creată de Cristina Milea, iar light-designul îi aparține lui Bogdan Gheorghiu.

Ioana Mărcoiu a studiat actoria la clasa Profesorului Mircea Rusu, promoţia 2009, și are un master în Arta Actorului, în cadrul UNATC „I. L. Caragiale”, promoția 2011. Dintre spectacolele sale de teatru, menționăm „Poveste din Soho” (după Opera de trei parale de Bertolt Brecht), regia George Ivaşcu, Teatrul Naţional de Operetă,  „Nefericiţii” de Fust Milan, regia Zsuzsanna Kovacs, Teatrul Odeon, „Cele două orfeline” după Adolph D’Ennery, regia George Ivaşcu, Arcub,  „Opera s-a mutat în centru”, coregrafia Vava Ştefănescu, Centrul Naţional al Dansului.

Actorul István Téglás este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția actorie. La Teatrul Național I.L. Caragiale, Istvan Teglas poate fi văzut și în spectacolele “Furtuna”, “Butoiul cu pulbere”, “Revizorul” și “D’ale noastre”.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.