„Pilafuri și parfum de măgar”, regia Silviu Purcărete, de Ziua Mondială a Teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/pilafuri-si-parfum-de-magar-regia-silviu-purcarete-de-ziua-mondiala-a-teatrului/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu difuzează în premieră absolută online, în această seară, de la ora 19:00, primul spectacol pus în scenă la Sibiu de regizorul Silviu Purcărete: „Pilafuri şi parfum de măgar”, spectacol ce are la bază texte alese de Silviu Purcărete şi Alain Garlan din „O mie şi una de nopţi”.

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2020

Spectacolul este o producție din anul 2001 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și a naționalului sibian, pe muzica lui Vasile Șirli. Scenografia este realizată de Helmut Sturmer. Programul transmisiilor online va fi urmat sâmbătă, 28 martie 2020, de un alt spectacol semnat de Silviu Purcărete, „Cumnata lui Pantagruel”, iar duminică, 29 martie 2020, TNRS va difuza unul dintre cele mai noi spectacole din repertoriu, „Femei”, concept spectacol Raluca Iani.

Nume sonore ale scenei românești de teatru au făcut parte în anul 2001 din distribuția spectacolului „Pilafuri și parfum de măgar”: Diana Văcaru-Lazăr, Valer Dellakeza, Virgil Flonda (†), Ilie Gheorghe (†), Angel Rababoc, Ovidiu Moț (†), Cristian Stanca – actor cunoscut al TNRS, care a fost totodată și asistent de regie, Diana Fufezan, Delia Ghiță, Antonia Ilie, Michaela Mihai, Ofelia Popii, Mirona Iona Tatu, Florentina Țilea, Codruța Vasiu, Haricleea Bădescu, Liviu Cheloiu, Adrian Neacșu. Din distribuție au făcut parte și studenții de atunci ai școlii de teatru de la Sibiu, astăzi actori cunoscuți ai scenei românești: Denise Ababei, Oana Ceaușu, Nicoleta Fruman, Silvana Naghi, Veronica Popescu, Eleonora Poșircă, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Miruna Vaju, Florin Coșuleț, Alin Olteanu, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru

„Pilafuri și parfum de măgar a fost primul spectacol pus în scenă la Sibiu, de Silviu Purcărete! Marele regizor a fost prezent la FITS de la prima ediție cu „Decameronul”, de la Teatrul din Râmnicu Vâlcea, apoi cu marile spectacole ale Teatrului Național din Craiova, inclusiv „Danaidele”, jucat în sala de sport a Academiei Forțelor Terestre. Avem, din fericire, și un documentar al repetițiilor realizării acestui spectacol, pe care îl vom difuza în viitor! Dacă vă uitați pe distribuția spectacolului veti vedea tineri actori, prima promoție a școlii de teatru de la Sibiu precum și studenții de atunci, deveniți azi vedete ale scenelor de teatru si film. Îi veți descoperi deasemenea, pe inegalabilii Virgil Flonda, Ilie Gheorghe si Valer Dellakeza! Vom rosti împreuna cu Domnul Eminescu: «Vede-n capăt începutul. Cine știe să le învețe!» Vizionare plăcută!” Constantin Chiriac, director general TNRS

Programul complet al evenimentelor TNRS, online, de Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie 2020:

Ora 17:00

Conferință specială FITS și TNRS

Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete

Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin

Ora 19:00

Pilafuri și parfum de măgar, regia Silviu Purcărete

Ora 20:30

Fotoliul cu povești și poezie – povești pentru copii și părinți în lectura actorilor Ofelia Popii, Ciprian Scurtea și a fetiței lor Sofia Luna

Ora 21:00

Seară de lectură cu actorii secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Evenimentele vor fi difuzate pe canalele oficiale de comunicare online ale TNRS: site, YouTube, Facebook. Transmisiile secției germane vor fi difuzate pe pagina oficială de Facebook a secției germane a TNRS. Vizionarea spectacolelor difuzate online este gratuită, TNRS nu percepe bilet pentru evenimentele difuzate pe internet.

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.