Piramida care levitează cu puterea minții la Liminal, festival pionier în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/piramida-care-leviteaza-cu-puterea-mintii-la-liminal-festival-pionier-in-romania/

Telefonul public care generează poeme după ce ai introdus cardul bancar, piramida care levitează cu puterea minţii privitorului, incursiuni audio intr-un viitor foarte, foarte îndepărtat şi design speculativ care evidenţiază discriminarea sau abuzul de putere – acestea sunt câteva dintre proiectele pe care Liminal, primul festival de artă, ştiinţă şi tehnologie din România le aduce în faţa publicului săptămâna aceasta.

Un articol de Petre Ivan|30 Octombrie 2017

Festivalul Liminal debutează marți, 31 octombrie, la ora 18, cu vernisajul expoziției “The Good Life”, în aula Palatului Cantacuzino. Un spațiu rar accesibil publicului larg, cu o arhitectură somptuoasă de început de secol XX, aula găzduiește o expoziție fără precedent în România.

“The Good Life” reunește proiecte bazate pe cercetare ale unor artiști contemporani transdiciplinari din România, Marea Britanie și Canada și își propune să deschidă un dialog cu privire la ce înseamnă o viață bună în contextul integrării noilor tehnologii.

Cum ne schimbă tehnologia viața?

“Jucăușe, autoironice, escapiste și critice, lucrările prezente în expoziția The Good Life investighează relația complicată pe care o avem cu tehnologia – raporturile de putere dintre oameni și mașini, atașamentul pe care îl dezvoltăm față de anumite tehnologii și felul în care ar trebui să ne raportăm la acestea pentru a ne construi o viață mai bună”, spune Cătălina Bolozan, curatoarea festivalului Liminal.

În cadrul expoziției The Good Life pot fi descoperite instalații precum cea creată de laboratul de artă și tehnologie Modulab special pentru arhitectura aulei din Palatului Cantacuzino. Lumina este folosită pentru a indica și a ascunde în același timp, într-un mod interactiv, detalii semnificative ale arhitecturii sălii de expoziție.

Lucrarea “Automated Poetry Machine” a artistului scoțian Alan Brown reprezintă un “automaton”: un hibrid între un telefon public și un bancomat. Mașina folosește datele cardului bancar pentru a genera poeme asemănătoare celor dadaiste și este un exemplu de “device-art”, o formă de arta în care tehnologia, arta și designul converg.

“Disobedient Electronics: Protest” de Garnet Hertz (artist, profesor universitar și fondator al centrului de cercetare The Studio for Critical Making al Universității de Arte și Design Emily Carr din Vancouver) este un proiect editorial ce reunește lucrări speculative de design cu un conținut critic ce își dorește să evidențieze nedreptatea, abuzul de putere și discriminarea.

Prima conversație Liminal

Liminal Talks este al doilea eveniment al festivalului care va reuni o selecție internațională de artiști, teoreticieni și practicieni din diverse discipline și nișe tehnologice și va avea loc joi, 2 noiembrie, la Point, de la ora 19. Conversația va fi moderată de Ioana Calen și Cătălina Bolozan, alături de invitații serii: Ștefan Tiron (The Space Agency for Nocturnal Journeys to the Origins of the Universe), Maria Guță (World VR Forum), Constantin Vică (Centrul de Cercetare în Etică Aplicată), Abby Rose (Tech for Good Global) și Rachel Uwa (School of Machines, Making and Make Believe).

“Liminal este un festival unic atât prin formatul evenimentelor, cât și prin conținutul pe care îl propunem publicului: conturarea unor contexte în care teoria se îmbină cu ficțiunea pentru a genera o experiență culturală autentică, ce face trimitere la impactul tehnologiei asupra conștiinței”, spune Ioana Calen, fondatoarea festivalului Liminal și co-fondator Modulab.

În cadrul aceluiași eveniment, participanții vor putea să-și testeze „puterea minții” cu ajutorul unei instalații interactive unicat. Utilizatorilor li se montează o cască neuronală (electro-encefalograf) ce le captează activitatea cerebrală astfel încât aceștia vor putea controla un obiect fizic ce levitează, la propriu. Cel care are puterea de concentrare cea mai mare va reuși să împingă obiectul în jumătatea de „teren” a adversarului. Aceasta este una dintre aplicațiile pe care Modulab le-a realizat cu casca neuronală pentru a scoate în evidență aspectele ascunse ale felului în care creierul uman operează în diferite situații.

Mindcraft Stories, un proiect editorial unicat

Joi are loc și lansarea publicației  “Mindcraft Stories – The Good Life Issue” powered by BRD, un preambul tipărit al unei platforme de artă și tehnologie ce urmează să se lanseze mai târziu în acest an. “Publicația care acompaniază festivalul Liminal este o interpretare liberă după o revistă contemporană de lifestyle. Între pliurile textelor apar însă idei și referințe ciudate, trimiteri subversive și comentarii neliniștitoare. Ce faci atunci când ghidul tău îți pune la îndoială alegerile existențiale?”, spune coordonatoarea proiectului Cristina Bogdan, unul dintre cele mai importante nume din critica de artă contemporană și coordonatoarea unuia dintre cele mai eclectice și active spații de artă contemporană din București, ODD.

“Cu ajutorul platformei MINDCRAFT, ne dorim să oferim tuturor acces la tehnologie și să îi ajutăm pe cei care sunt pasionați de acest domeniu să îl descopere – fie în mod direct, fie prin proiectele pe care le susținem, cum este și Liminal. Ne propunem să începem un dialog între creatorii de tehnologie și publicul larg, cât și să arătăm că aceste creații aparent din viitor sunt aici, acum, și ne vor modela existența tuturor,” declară Irina Ștefaniu, brand communication manager BRD – Groupe Société Générale.

Liminal se încheie cu Hackatonul de teraformare care va avea loc la Modulab, pe 3-5 noiembrie. De-a lungul weekendului, concurenții înscriși deja vor forma echipe și vor dezvolta hack-uri de teraformare cu scopul colonizării altor planete din sistemul solar. Cele mai bune proiecte vor putea fi văzute într-o expoziție viitoare. Premiul cel mare este în valoare de 1000 de euro și va fi acordat după ce juriul Modulab testează toate proiectele.

Mai multe informatii se pot găsi la: www.liminal.ro și www.modulab.ro.

Foto: liminal – facebook

 

11
/12
/18

S-au temut că piesa nu va avea niciodată succes din cauza duratei sale de aproape şase minute, dar a devenit cel mai ascultat single al secolului. "Bohemian Rhapsody", cântrecul trupei Queen, este, de la începutul acestei săptămâni, cel mai difuzat single din secolul al XX-lea pe platformele de streaming.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieșu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă și se termină ca o satiră despre geneza politicii românești post-decembriste.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

09
/12
/18

Unul din cei mai cunoscuţi regizori români de film, multi-premiatul Nae Caranfil, după trei decenii de la debutul său în cinematografie, se află, la acest final de 2018, în pragul unui îndrăzneţ demers teatral. Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. 

08
/12
/18

„Oxygen”, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, considerat ca estetică între Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, se joacă în această seară (8 decembrie) și vineri, 14 decembrie, la teatrul Teatrelli, în București.  Spectacolul este programat de la ora 19.30. Textul este considerat unul dintre cele mai puternice texte contemporane, un poem teatral despre puritatea sinelui și descoperirea celuilalt.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

Page 1 of 76512345...102030...Last »