Placido Domingo inaugurează Opera din Dubai
https://www.ziarulmetropolis.ro/placido-domingo-inaugureaza-opera-din-dubai/

Opera din Dubai, aflată în apropierea celui mai înalt zgârie-nori din lume, se pregăteşte pentru inaugurare cu o ceremonie grandioasă, al cărei cap de afiş este tenorul Placido Domingo.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2016

În afară de Placido Domingo, care va inaugura în 31 august prima stagiune a Operei din Dubai, programul cuprinde și Bărbierul „din Sevilla” de Rossini și musicalul „West Side Story”.

Emiratul găzduiește o largă paletă de manifestări culturale, cu concerte regulate ale unor muzicieni arabi și occidentali, un festival anual de film și salonul Art Dubai, consacrat artelor plastice.

Forma construcției se inspiră din tradiția comercială a orașului portuar, fiind asemănătoare unei ambarcațiuni de lemn, utilizate încă în transportul maritim regional.

Sala de 2.000 de locuri își poate modifica configurația, putând fi folosită ca teatru, sală de concert sau spațiu pentru banchete și alte manifestări, conform site-ului internet al operei. Nu a fost dezvăluit costul acestui edificiu.

În ultimii ani, orașul-stat care face parte din federația Emiratelor Arabe Unite, s-a transformat rapid în centru de afaceri și divertisment în Golf. În afară de Burj Khalifa, turnul de 828 de metri, Dubai a realizat și alte construcții extravagante, cum ar fi insulele artificiale în formă de palmier sau cele care reproduc harta lumii.

Orașul, care va găzdui Expoziția Universală în 2020, are 2,5 milioane de locuitori, în marea lor majoritate străini.

În 2015 Dubaiul a fost vizitat de peste 14 milioane de turiști, atrași de hotelurile sale de lux și de parcurile de distracții.

Marele său aeroport, ajuns primul din lume în ceea ce privește numărul de pasageri internaționali, a contribuit și el la acest flux intens.

Foto: Placido Domingo, Opera din Dubai –  facfebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.