Placido Domingo, într-o operă montată de Woody Allen
https://www.ziarulmetropolis.ro/placido-domingo-intr-o-opera-montata-de-woody-allen/

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

Un articol de Liliana Matei|29 ianuarie 2015

Woody Allen, în vârstă de 79 de ani, va reveni la Opera din Los Angeles în seara de deschidere a stagiunii 2015-2016, pe 12 septembrie, cu montarea piesei „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini, la şapte ani după ce spectacolul a avut premiera în cadrul aceleiaşi instituţii culturale, anunță Mediafax.

Placido Domingo, în vârstă de 74 de ani, care este director general al Operei din Los Angeles, va interpreta rolul principal din acest spectacol. Tenorul va juca în prezent acelaşi rol într-o montare a operei ce va avea premiera pe 20 iunie la Teatro Real din Madrid, Spania.

Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el.

Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986, pentru filmul „Hannah şi surorile ei/ Hannah and her Sisters”, şi acelaşi premiu pentru filmul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris” din 2011.

Pentru filmul „Annie Hall”, din 1978, Woody Allen a fost recompensat cu două premii Oscar – la categoriile „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun scenariu original”.

În 2014, filmul său „Blue Jasmine”, a câştigat un premiu Oscar din trei nominalizări, iar Woody Allen, a primit şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

În noiembrie 2013, Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Placido Domingo a câştigat primul său premiu Grammy în 1971 şi ulterior a mai fost recompensat cu opt astfel de trofee, precum şi cu trei Latin Grammy.

În 2002, el a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. Este deţinător a numeroase alte trofee şi distincţii, printre care titlul de Comandor al Legiunii de onoare, acordat în Franţa, premiul Prinţul Asturiei pentru arte (Spania), Medalia
Libertăţii (SUA).

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.