Plaja Tuzla va găzdui în acest weekend festivalul de rock alternativ Living Rock
https://www.ziarulmetropolis.ro/plaja-tuzla-va-gazdui-in-acest-weekend-festivalul-de-rock-alternativ-living-rock/

Living Rock, festivalul de rock alternativ de la mare, are loc între 19 şi 21 august, pe una dintre cele mai frumoase plaje din România, plaja Tuzla. Nu mai e mult până când trupa belgiană Balthazar, alături de cele mai iubite trupe de pe scena muzicii rock din România, vor concerta în faţa a mii de oameni.

Un articol de Liliana Matei|18 august 2022

Pe lângă muzică bună, festivalierii se vor putea bucura în cele trei zile de Living Rock de soare, băi în mare, surfing și stand up paddling și se vor putea relaxa la umbră în zonele special amenajate. În plus, nostalgicii pot trimite celor dragi cărți poștale, în mod gratuit, cu ajutorul companiei Pink Post.

Ce trebuie să știi înainte de festival

Accesul la festival se face pe bază de bilet pentru o zi (120 de lei) sau abonament pe trei zile (275 de lei), disponibile la vânzare pe iabilet.ro. La intrare se vor mai putea achiziționa abonamente la prețul de 325 de lei și bilete de o zi, la 145 de lei.

Accesul în camping este permis exclusiv persoanelor care dețin un bilet de camping și un abonament sau bilet valid de festival. Biletele pentru camping sunt sold out.

Cum ajungi la Living Rock

Cu mașina până la festival: căutați pe google maps Living Rock Festival și pin-ul vă va arăta localizarea festivalului. Este posibil ca GPS-ul să vă inducă puțin în eroare pentru că anumite drumuri sunt în șantier, așa că traseul de urmat cu mașina este următorul: ajunși în Tuzla pe DN, la sensul giratoriu mergeți pe Str. Morii și urmați indicatoarele pe traseul Str. Pasajului, Str. Farului, Str. Nicolae Titulescu, Str. I. L. Caragiale, Str. Ioan Budai-Deleanu și apoi ajungeți în zona de festival. Parcarea este localizată chiar la intrarea în festival și este gratuită.

Cu trenul până la gările Eforie Sud sau Costinești, de unde puteți comanda un taxi până la Living Rock Festival. Prețul ar trebui să fie de aproximativ 5 lei/km, iar o cursă în jur de 30-50 lei.

Programul complet al festivalului

VINERI, 19.08

Main stage – începând cu ora 18:45

Hvnds
Dl. Goe
Toulouse Lautrec
byron
Vița de Vie

SÂMBĂTĂ, 20.08

Brunch stage – începând cu ora 13:00

The Kryptonite Sparks
Silent Strike

Main stage – începând cu ora 19:30

E.M.I.L.
Luna Amară
The Mono Jacks
COMA

After party – începând cu ora 00:45

Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase

DUMINICĂ, 21.08

Brunch stage – începând cu ora 13:00

Amadeus
Oigăn + Doru Trăscău
Luiza Zan & Istvan Gyarfas

Main stage – începând cu ora 20:00

Piqued Jacks
Robin and the Backstabbers
Balthazar

Festivalul Living Rock, singurul festival de alternativ de la mare, își dorește să crească notorietatea scenei underground din România și să sprijine artiștii din zona de rock alternativ. Bazându-se pe îmbinarea unică dintre rock-ul alternativ și frumusețea Mării Negre, evenimentul are loc în aer liber, pe plaja Tuzla, una dintre cele mai frumoase plaje din România. Living Rock este organizat de Magnetic Dream Events, livrat de tazz, susținut de Jameson, glo, City Mall Constanța, promovat de Rock FM și monitorizat de Mediatrust.

Foto: Cătălin Georgescu

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.