„Pleine Lune” cu Gigi Căciuleanu la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/pleine-lune-cu-gigi-caciuleanu-la-tnb/

Miercuri, pe 25 mai, începând cu orele 20.00, va avea loc „Pleine Lune” un spectacol extraordinar de dans contemporan prezentat de KARMA DANCE PROJECT – PARIS, la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2016

„Pleine Lune” este un spectacol alcătuit din trei coregrafii realizate de către unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu, în colaborare cu Compania Karma Dance Project din Paris. Spectacolul se deschide cu piesa „Cinq” (Cinci), pe muzica lui W.A. Mozart.

Aidoma celor cinci instrumente, gândite parcă de Mozart ca fiind nişte personaje multifaţetice, dansatorii reprezintă nu numai primele cinci cifre aritmetice, dar şi cinci personalităţi diferite, pe cât de versatile pe atât de complexe,.

Muzica şi permutarea numerică (<2+2+1>, <(2×2)+1> sau <22+1>…)  sunt traduse în coregrafie, făcând ca această abstractă perfecţiune aritmetică, să-şi găsească un contrapunct coregrafic în câte ceva din concretele imperfecţiuni umane. (O creaţie pentru cinci dansatori: Stéphanie Chatton, Alice Valentin, Ikki Hoshino, Olivier Lefrançois, Daniel Victor Pop.)

Piesa centrală va fi „Pleine Lune” (Lună Plină), explorează oniricul. Într-o noapte cu lună plină, visele pot fi la fel de reale ca şi luna… la fel de îndepărtat de ireale ca şi stelele… Momente ieşite din comun în care două fiinţe se pot pierde, sau regăsi. (O creaţie pentru doi dansatori: Alice Valentin şi Daniel Victor Pop. Durata 18’ . Data creaţiei: 2013)

În finalul programului, compania va dansa piesa  „QuadriX”, pe o muzică scrisă de compozitorul francez Erwann Kermorvant. În accentele sale dramatice, care ne pot aminti de atmosfera filmelor lui Hitchcock, evoluează patru personaje.

De la zâmbetul amuzat la o seriozitate dusă până la extremă, acestea se vor infrunta intre ele, jucând adesea jocul seducţiei; lăsându-ne prinşi in vârtejul unui conflict inspirat de scena vieţii…

(O creaţie pentru patru dansatori: Stéphanie Chatton, Alice Valentin, Ikki Hoshino şi Daniel Victor Pop.)

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.