Poarta Sarutului – în comisia de expertiză sunt profesori din Franţa şi Belgia
https://www.ziarulmetropolis.ro/poarta-sarutului-in-comisia-de-expertiza-sunt-profesori-din-franta-si-belgia/

Premierul Victor Ponta a declarat la Târgu Jiu că din comisia care va analiza modul în care a fost restaurată componenta sculpturală Poarta Sarutului nu fac parte specialişti români, ci „doar profesori din Franţa şi Belgia”.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Premierul Victor Ponta a declarat la Târgu Jiu că din comisia care va analiza modul în care a fost restaurată componenta sculpturală Poarta Sarutului nu fac parte specialişti români, ci „doar profesori din Franţa şi Belgia”.

Ponta a spus că din comisia care va analiza modul în care a fost restaurată componenta sculpturală Poarta Sarutului fac parte „doar specialişti din Belgia şi Franţa”, a căror competenţă profesională „nu poate fi contestată de nimeni”. „A fost aprobată comisia pentru Poarta Sărutului şi lucrează. Nu e niciun specialist din România, doar profesori din Franţa şi Belgia, oameni de specialitate şi a căror probitate morală şi profesională nu poate fi contestată de nimeni”, a declarat Ponta.

Guvernul a avizat, miercuri, constituirea unei comisii de experţi care să studieze situaţia restaurării componentei sculpturale Poarta Sarutului din cadrul ansamblului sculptural „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu. Premierul a menţionat că doreşte experţi în comisia respectivă care să nu fie angajaţi ai Ministerului Culturii, precizând că doreşte o opinie cât mai obiectivă din partea acestora.

Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porţii Sărutului, a acuzat Institutul Naţional al Patrimoniului că opera din piatră a lui Constantin Brâncuşi, expusă în parcul central din Târgu-Jiu, s-a îngălbenit după ce a fost spălată cu jet cu apă sub presiune.

El arăta că, după lucrările de restaurare, Poarta Sărutului a devenit „galbenă”, după ce a fost spălată fiind folosit un pistol cu apă sub presiune, asemănător celor din spălătoriile auto.

371.656,44 lei pentru Poarta Sarutului

Ulterior, Institutul Naţional al Patrimoniului a anunţat că va depune plângere penală împotriva proiectantului lucrărilor de restaurare de la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu, Dorin Dănilă, şi a respins ferm încercarea de calomniere a instituţiei de către acesta.

Institutul Naţional al Patrimoniului a recepţionat atunci lucrările de restaurare/conservare pentru componenta artistică şi piatră de la Poarta Sarutului, element al Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu. INP este principala instituţie care a gestionat şi finanţat lucrările de reabilitare a obiectivului, costurile de proiectare fiind suportate de municipalitate, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Citiţi şi: Poarta Sarutului va fi restaurată

În vederea realizării proiectului de restaurare şi conservare, INP a alocat fonduri în valoare de 371.656,44 lei. Astfel, operaţiunile executate la Poarta Sărutului au inclus: înlocuirea tablei de plumb existentă, aplicarea unei izolaţii bituminoase, curăţarea pietrei, biocidare şi hidrofugare.

Constantin Brancusi este, printre altele, autorul lucrarilor Poarta Sarutului, Coloana Infinitului

Constantin Brâncuşi

Proiectarea lucrărilor de restaurare/conservare de la acest obiectiv a fost făcută de Dorin Dănilă şi finanţată de comunitatea locală.

Lucrările de restaurare a Porţii Sărutului au început în luna august, opera fiind atunci ascunsă privirii trecătorilor de o pânză pe care era imprimată imaginea acesteia, fără a exista vreun panou cu privire la lucrări.

Ansamblul Constantin Brâncuşi cinsteşte moartea eroică, dar în acelaşi timp aduce un elogiu vieţii nepieritoare. Axa „Calea Eroilor” are o lungime de circa 1,8 kilometri. Aceasta a fost realizată în 1937-1938, cu fonduri alocate de Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soţia primului – ministru liberal Gheorghe Tătărescu, notează Mediafax.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.

29
/03
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a treia expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere universul vizual al artistului Emanuel Chiriac. Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București.

28
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în promovarea artei contemporane și a peste 500 de materiale video originale (interviuri, documentare, no comment, expoziții) pe canalul YouTube, se lansează premiul Modernism.ro Award 2023, un trofeu de colecție, unicat, acordat în funcție de preferințele și vizualizările publicului.

27
/03
/23

În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, Uniunea Artiștilor Plastici din România așteaptă publicul la multe evenimente din țară: expoziția „El Camino” (fotografii de Călin Piescu), sculptură la Galeria de Artă din Ploiești și picturi semnate de Aurelian Broască (la Constanța).

23
/03
/23

MoBU anunță Târgul Internațional de Artă București, eveniment care va avea loc în perioada 19-28 mai a.c. la Romaero Băneasa. Organizatorii au pregătit un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu 22.000 de metri pătrați la interior și în exterior, din care aproape 5.500 mp sunt spațiu expozițional dedicat exclusiv galeriilor și artiștilor participanți.

23
/03
/23

Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat luna aceasta un nou proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare se va petrece pe parcursul acestui an în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).