Podul Mogoșoaii – Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/podul-mogosoaii-calea-victoriei/

Ridicat, ca mai toate oraşele lumii, pe malurile unei ape, Bucureştiul s-a bucurat de binefacerile dar şi de inundaţiile devastatoare ale Dâmboviţei. Atestat documentar la 1457, oraşul s-a extins, pornind de la Curtea Veche, haotic, fără norme urbanistice (apărute, vag, abia în sec. 19).

Un articol de Georgeta Filitti|23 mai 2016

Dreptul celui mai tare, în speţă domnitorul, marii boieri sau vreo mânăstire stă la originea înălţării unor construcţii ori la croirea unor artere noi.

E şi cazul Podului Mogoşoaii (după Războiul pentru independenţă din 1877-1878, Calea Victoriei).

Cantacuzinii, familie grecească ajunsă în Ţara românească după căderea Bizanţului, la 1453, devin mari proprietari la Bucureşti. În sec. 17, o femeie aprigă şi nespus de bună gospodină din această familie, Elina, îşi împarte averea între cei 12 copii. Între ei, domnul ţării, Şerban Cantacuzino. Vrajba şi nemulţumirea dintre fraţi pentru bucata primită a durat, umplând condicile domneşti de procese, până în vremea Brâncoveanului, nepotul Elinei. Atunci, la 1692, neîntrecutul voievod a dispus croirea unui drum de la malul Dâmboviţei până spre moşia lui de la Mogoşoaia. Au fost schimburi, despăgubiri, călcări ori separări dar Uliţa Mare a început să funcţioneze, luând numele de la o proprietate din capul ei, a Mogoşoaii, soţia lui Mogoş.

De ce pod?

Pentru că aceste drumuri ce radiau de la Curtea Veche erau podite. Să le amintim: Podul Calicilor, al Caliţei (azi Calea Rahovei), Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor), Podul Beilicului (Calea Şerban Vodă), Podul de Pământ (Calea Plevnei). Şi, desigur, Podul Mogoşoaii. Acesta din urmă a fost o adevărată coloană vertebrală a oraşului, din sec. 17 până la Revoluţia din 1989.

Podirea însemna aşternerea cu scânduri groase (bataci) între „urşi”, de care erau prinse cu piroane. Ar fi trebuit reînnoite la 5 ani. Dar operaţia întârzia mereu. Riveranii erau datori să măture podul zilnic şi să-l ţină în stare de funcţionare. Fără o temelie oarecare, podul avea dedesupt un şanţ pe unde se scurgeau „murdalâcurile”; când se rupea vreo scândură, trăsurile o basculau, trecătorii erau loviţi şi împroşcaţi cu noroi. Reparaţii se făceau doar la trecerea vreunui alai domnesc, a unui sol străin ori după nesfârşite reclamaţii. În acest răstimp a funcţionat şi apelativul de „podăreasă”, pentru stămoaşele fetelor de pe centură de azi.

Pietruită după 1880, apoi asfaltată, Calea Victoriei s-a transformat încet încet într-o arteră trufaşă. Magazine de lux, multe furnizoare ale Casei regale, Palatul regal, palate particulare, instituţii de prestigiu, hoteluri, biserici, redacţii de ziare, cafenele, cofetării – toate au însemnat o concentrare a elitismului urban.

Evenimente definitorii pentru viaţa oraşului, parăzi, cortegii, manifestaţii, descrieri ale călătorilor străini, domiciliul unor personaje de seamă au făcut ca Podul Mogoşoaii să intre, ca nici o altă stradă, în conştiinţa bucureştenilor. Această împrejurare a foat înlesnită şi de iniţiativa unui mare iubitor al oraşului. În 1944 Gheorghe Crutzescu a scris o carte încântătoare, Podul Mogoşoaii, care a cunoscut mai multe ediţii, până în zile noastre.

Şi totuşi…

Dinamica urbană, schimbarea generaţiilor şi dispreţul nostru pentru tradiţie au făcut ca după 1989 Calea Victoriei să intre într-un con de umbră. La ieşirea spre Piaţa Victoriei au dispărut casa Cerchez, casa Văcărescu-Caribol sau acel splendid hotel particular al familiei Ollănescu. Casele Cutzarida, Barbu Catargiu sau Cesianu (fosta legaţie germană) aşteaptă mila unei bidinele cu  var dacă restaurarea e cu neputinţă. Plombele de blocuri socialiste, dărăpănate şi cu balcoane oricând gata să cadă în capul trecătorilor, alternează cu câteva blocuri de sticlă şi beton, banale ca o halbă de bere.

Ca să urâţească odată în plus aristocratica arteră bucureşteană, municipalitatea a împodobit-o cu o pistă de biciclete, cu o bordură în care se proptesc adesea maşinile şi cu un spaţiu de spectacole în aer liber în dreptul Ateneului – asta pentru a spori odată în plus zgomotul asurzitor întreţinut obsesiv de locuitori.

În trecut, Podul Mogoşoaii – Calea Victoriei a fost un model; din păcate, şi azi e reprezentativ dar pentru neputinţa noastră de a valorifica tradiţia şi pentru înclinarea grăbită spre inadecvare şi părelnică strălucire.

23
/10
/20

Teatrul Național Iași, alături de poporul din Belarus, în proiectul „Belarus(ia) ̶ Lecturi la nivel mondial” Belarus(sia) Worldwide Reading Project), cu un eveniment excepțional: INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureichik. Luni, de la ora 19:00, la Sala Teatru³, spectacol-lectură în cadrul proiectului LECTURI³.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

Pagina 1 din 92412345...102030...Ultima »