„Poesia sin fin”. Viaţa ca un colaj suprarealist
https://www.ziarulmetropolis.ro/poesia-sin-fin-viata-ca-un-colaj-suprarealist/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 martie 2017

Într-una din cele mai bizare secvenţe din „Poesia sin fin” („Endless Poetry”), cel mai nou film autobiografic al regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (acum în vârstă de 88 de ani), protagonistul, Alejandro (jucat chiar de unul din fiii regizorului, Adan Jodorowsky), face sex, într-o cameră cu pereţii vopsiţi în roşu aprins, cu o femeie care suferă de nanism şi pe care tocmai o salvase de la o încercare stângace de sinucidere.

Suntem în anii `40 în Chile, perioda în care viitorul cineast Alejandro Jodorowsky se desprinde de părinţi (tatăl este interpretat de un alt fiu al cineastului, actorul Brontis Jodorowsky) şi, cu aspiraţii de poet, intră în mediul boem al vremii, înainte ca, în anii `50, să plece la Paris, pe fondul unor tulburări şi incertitudini politice, ecouri ale marilor evenimente istorice din lume.

După ce în „La danza de la realidad” (2013 – revenirea la regie după o pauză de aproape un sfert de secol) Alejandro Jodorowsky îşi amintea de copilărie, în „Poesia sin fin” se opreşte asupra tinereţii în care s-a format ca artist – de la descoperirea gustului pentru poezie (în urma găsirii unei cărţi de Lorca) şi plecarea din casa copilăriei şi până la relaţia cu o poetă excentrică şi prietenia cu scriitorul Enrique Lihn.

Recunoscut pentru înclinaţia sa spre experiment şi încălcarea convenţiilor în diferitele forme de exprimare artistică (dramaturgie, roman, benzi desenate şi, mai ales, cinema) pe care le-a încercat de-a lungul vieţii, Alejandro Jodorowsky nu pretinde o reconstituire fidelă, realistă, a trecutului. Este o rememorare a unor momente hotărâtoare din tinereţe, inevitabil din perspectiva prezentului şi prin filtrul necontrolabil al memoriei afective.

Deşi personajele, întâmplările şi locurile din „Poesia sin fin” au existat în realitate (aşa cum a mărturisit Jodorowsky în interviuri), ele sunt, la fel ca în poezie, sublimate prin sensibilitatea regizorului, care nu invită la o imersiune într-un univers dispărut şi reconstruit, ci la o reflectare asupra trecerii implacabile a timpului. În faţa apropiatei morţi, Jodorowsky propune exerciţiul amintirii şi libertatea artei.

Așa s-ar explica şi artificialitatea asumată a întregii dramaturgii, care merge de la o anume teatralitate a interpretărilor actoriceşti şi o cromatică puternică şi până la introducerea unor elemente magice şi suprarealiste şi apariţia însăşi a lui Alejandro Jodorowsky în unele secvenţe, când comunică direct cu proiecţia sa din tinereţe sau le dă indicaţii celor doi fii ai săi actori.

Şi tot astfel s-ar putea justifica şi schematismul prin care sunt descrise personajele secundare, prin doar câteva trăsături definitorii: severitatea şi pragmatismul tatălui; aspiraţia neconcretizată a mamei de a deveni soprană, motiv pentru care cântă în orice moment; nonconformismul amantei poete, cu părul său roşu şi corpul pictat.

Impresionantă la Jodorowsky este inventivitatea din fiecare secvenţă. O inventivitate dată nu atât de construcţia cadrelor sau de mişcările camerei de filmat, cât de picturalitatea imaginii semnate de Christopher Doyle şi de complexitatea scenografiei şi a punerii în scenă, ca într-o antologică secvență de carnaval încheiată cu un dialog între protagonist şi regizor despre sensul vieţii și despre moarte. Pe urmele lui Andrei Torkovski, Alejandro Jodorowsky pare a spune că rostul artei și, în acest caz, al filmului ar fi să ne pregătească pentru marea despărțire.

 

În cadrul BIEFF, „Poesia sin fin” va mai fi proiectat, la Cinema Elvire Popesco, vineri, 31 martie, de la ora 17.30, şi duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.

04
/04
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Tarzan 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/04
/14

NexT 2014 continuă cu un weekend încărcat de filme bune și evenimente. Pe 5 și 6 aprilie secțiunile noi li se alătură cele pe care spectatorii le-au îndrăgit anii trecuți.

04
/04
/14

Pe 4 și 5 aprilie Nae Caranfil şi Corneliu Porumboiu vă dă întâlnire la NCRR din incinta Muzeului Național al Ţăranului Român. Vineri, 4 aprilie, de la 20:30, puteţi viziona Closer to the moon, în prezenţa autrului Nae Caranfil, iar sâmbătă, 5 aprilie, de la 20:00, la Al doilea joc, alături de Corneliu Porumboiu.

03
/04
/14

Eşti liceean? Atunci ești invitat să vezi filmele Cinema-Edu şi să câştigi premii. Participă la concursul „Do you speak cinema?”, arată că eşti original şi creativ şi ai şansa să îţi alegi chiar tu ce vrei să câştigi.

03
/04
/14

The Selfish Giant / Uriașul cel egoist, în regia britanicei Clio Barnard, a câștigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti pentru Cel mai bun film. „Este un extraordinar film de debut ce continuă tradiția britanică impusă de Ken Loach și Mike Leigh.”, şi-a motivat decizia juriul.