„Poesia sin fin”. Viaţa ca un colaj suprarealist
https://www.ziarulmetropolis.ro/poesia-sin-fin-viata-ca-un-colaj-suprarealist/

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 martie 2017

Într-una din cele mai bizare secvenţe din „Poesia sin fin” („Endless Poetry”), cel mai nou film autobiografic al regizorului chilian Alejandro Jodorowsky (acum în vârstă de 88 de ani), protagonistul, Alejandro (jucat chiar de unul din fiii regizorului, Adan Jodorowsky), face sex, într-o cameră cu pereţii vopsiţi în roşu aprins, cu o femeie care suferă de nanism şi pe care tocmai o salvase de la o încercare stângace de sinucidere.

Suntem în anii `40 în Chile, perioda în care viitorul cineast Alejandro Jodorowsky se desprinde de părinţi (tatăl este interpretat de un alt fiu al cineastului, actorul Brontis Jodorowsky) şi, cu aspiraţii de poet, intră în mediul boem al vremii, înainte ca, în anii `50, să plece la Paris, pe fondul unor tulburări şi incertitudini politice, ecouri ale marilor evenimente istorice din lume.

După ce în „La danza de la realidad” (2013 – revenirea la regie după o pauză de aproape un sfert de secol) Alejandro Jodorowsky îşi amintea de copilărie, în „Poesia sin fin” se opreşte asupra tinereţii în care s-a format ca artist – de la descoperirea gustului pentru poezie (în urma găsirii unei cărţi de Lorca) şi plecarea din casa copilăriei şi până la relaţia cu o poetă excentrică şi prietenia cu scriitorul Enrique Lihn.

Recunoscut pentru înclinaţia sa spre experiment şi încălcarea convenţiilor în diferitele forme de exprimare artistică (dramaturgie, roman, benzi desenate şi, mai ales, cinema) pe care le-a încercat de-a lungul vieţii, Alejandro Jodorowsky nu pretinde o reconstituire fidelă, realistă, a trecutului. Este o rememorare a unor momente hotărâtoare din tinereţe, inevitabil din perspectiva prezentului şi prin filtrul necontrolabil al memoriei afective.

Deşi personajele, întâmplările şi locurile din „Poesia sin fin” au existat în realitate (aşa cum a mărturisit Jodorowsky în interviuri), ele sunt, la fel ca în poezie, sublimate prin sensibilitatea regizorului, care nu invită la o imersiune într-un univers dispărut şi reconstruit, ci la o reflectare asupra trecerii implacabile a timpului. În faţa apropiatei morţi, Jodorowsky propune exerciţiul amintirii şi libertatea artei.

Așa s-ar explica şi artificialitatea asumată a întregii dramaturgii, care merge de la o anume teatralitate a interpretărilor actoriceşti şi o cromatică puternică şi până la introducerea unor elemente magice şi suprarealiste şi apariţia însăşi a lui Alejandro Jodorowsky în unele secvenţe, când comunică direct cu proiecţia sa din tinereţe sau le dă indicaţii celor doi fii ai săi actori.

Şi tot astfel s-ar putea justifica şi schematismul prin care sunt descrise personajele secundare, prin doar câteva trăsături definitorii: severitatea şi pragmatismul tatălui; aspiraţia neconcretizată a mamei de a deveni soprană, motiv pentru care cântă în orice moment; nonconformismul amantei poete, cu părul său roşu şi corpul pictat.

Impresionantă la Jodorowsky este inventivitatea din fiecare secvenţă. O inventivitate dată nu atât de construcţia cadrelor sau de mişcările camerei de filmat, cât de picturalitatea imaginii semnate de Christopher Doyle şi de complexitatea scenografiei şi a punerii în scenă, ca într-o antologică secvență de carnaval încheiată cu un dialog între protagonist şi regizor despre sensul vieţii și despre moarte. Pe urmele lui Andrei Torkovski, Alejandro Jodorowsky pare a spune că rostul artei și, în acest caz, al filmului ar fi să ne pregătească pentru marea despărțire.

 

În cadrul BIEFF, „Poesia sin fin” va mai fi proiectat, la Cinema Elvire Popesco, vineri, 31 martie, de la ora 17.30, şi duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.