Poetul Borco Ilin: „A fi poet nu este o meserie, ci o necesitate personală”
https://www.ziarulmetropolis.ro/poetul-borco-ilin-a-fi-poet-nu-este-o-meserie-ci-o-necesitate-personala/

INTERVIU Vi-l prezentăm astăzi pe poetul şi traducătorul Borco Ilin, din Banat, pe care l-am cunoscut la Festivalul de Literatură SAD de la Arad.

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2019

Borco Ilin, poet mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
A fi poet nu este o meserie, ci o necesitate personală, o capacitate personală cu o funcție dublă: exprimare, creație și sentimentul de automântuire, pe de o parte, și, pe de altă parte – împărtășire spirituală cu semenii tăi, semenii însemnând câteodată chiar și publicul larg care percutează la stările și imaginile conturate de cuvinte. Social, ca poet ești mai un nimeni. Specificul vieții de poet este însăși poezia care e în tine, oriunde, oricând, specificul vieții de poet ești tu însuți, așa cum ești, așa cum vibrezi la orice.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Borco Ilin ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Volumele de poezii „Adio, gondolier, vin caii”, „De azi se moare altfel” și „Bem din inimi ca din halbe”. Viața și opera sunt corelate: poezia-și cere drepturile de a fi scrisă, iar tu îi dai drepturile de autor, adică o scrii. Viața ta e opera ta, opera ta e viața ta. Scrii ca să te aperi de moartea metafizică, adică să faci ceea ce crezi că știi să faci, să zugrăvești lumea în modul tău personal, să modelezi o mică parte a destinului personal. Să te ai cumva lângă tine, să fii conectat cu sinele tău, să-l crești, să-l modelezi, să-l modifici, să-l monitorizezi, cumva, să te devii.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie în România? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un poet al timpului nostru?
Nu cred că se poate trăi din poezie. Probabil cei care sunt dedicați poeziei ca unui job pot scoate eventual ceva de o ciorbă. Din poezie nu se trăiește, din poezie doar nu se moare. Funcția ei este supraviețuirea minții și a inimii, o funcție mai mult reparatorie, sau una de reașezare în ființă decât una concret bănească. Financiar, din poezie se moare de foame, însă răsplata e mult mai mare și nu este una financiar cuantificabilă: ai acces la tine tot timpul.

Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
Am o părere proastă despre România, iar viitorul nu-l văd bine, deoarece povestea se ramifică în zeci de direcții, de la moștenirea mentalitară și behavioristă din fostul regim care atrage după sine lipsa de deschidere către viziuni normale de trai, până la lipsa infrastructurii generale și a respectului firesc a valorilor umane și profesionale.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține în România, la Timișoara?
N-am emigrat pentru că am fost imatur și inconștient, țintuit într-o boemă personală, fără nici o viziune realistă despre nevoile reale pe care le oferă alt spațiu social. În Timișoara mă ține viața personală căreia am ajuns să-i dau un contur convenabil și comod, în care timpul, veniturile și ocupațiile îmi livrează o anumită libertate de mișcare, un compromis acceptabil între a face ce vreau și ce-i musai.

Implicare civică. Este Borco Ilin implicat civic? Merge la vot? Protestează? Ce face el?
Merge la vot, protestează, crede în atitudine, dar nu și în schimbare. Configurația societății noastre este una godziliană, care a ajuns la acest stadiu prin decenii și decenii, și orice gând spre un bine simțitor și realizabil în timp util per ansamblul țării ar fi utopic în clipa de față.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Aici am două considerente – pentru cei ce scriu poezie și pentru cei ce o consumă. Cei ce scriu ar fi bine să știe că nu orice gând care-ți vine e poezie, iar cei care știu asta au datoria să o promoveze ca un bun de larg consum, ca pe un produs ușor digerabil, percutant, care lasă urmări frumoase, căci este vorba de trăire, împărtășire și reîmprietenire cu ființa. Nu știu ce înseamnă tineri poeți, poezia nu are o vârstă anume. A publica volume de versuri nu înseamnă neapărat că ai și făcut poezie.

Scrieți în română și tălmăciți sârbește, cum e literatura sârbă astăzi?
Sârbii scriu, și scriu bine, având în vedere moștenirea spirituală și istorică, scriu dezinhibat, percutant, dur. De la Vasko Popa – român din Serbia care a scris doar în sârbește, și Dușan Petrovici, sârb din România care a scris doar în română – poeți tari – la Miroslav Antici din anii 1980 ai Serbiei și până la cei de aici, de acum, sârbii din România – versul este ceea ce trebuie.

Ne spuneți o poezie?
Bem din inimi ca din halbe
viețile netrăite la timp
și visele spumante
cu care nu mai avem ce face.
Acuși ne vom naște din nou
din tot ce am murit pe parcurs
și vom curge înapoi spre nicăieri,
un mâine care-i deja de mult în cer.

Nu cred că se poate trăi din poezie. Probabil cei care sunt dedicați poeziei ca unui job pot scoate eventual ceva de o ciorbă. Din poezie nu se trăiește, din poezie doar nu se moare. (Borco Ilin, poet)



25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.