Poetul Cristian Ciulică: „Simt o uriașă datorie patriotică, față de oamenii de aici și față de spiritul colectiv al României”
https://www.ziarulmetropolis.ro/poetul-cristian-ciulica-simt-o-uriasa-datorie-patriotica-fata-de-oamenii-de-aici-si-fata-de-spiritul-colectiv-al-romaniei/

INTERVIU Tânărul Ciulică e student la Matematică şi poet.

Un articol de Andrei Crăciun|24 iunie 2019

A lansat la Bookfest volumul Sieland (la editura Herg Benet).

Cristian Ciulică, poet mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Cred că această condiție a poetului e conservativă și transcendentă istoriei și spațiului geografic. Poeții de azi sunt similari cu akkadienii care povesteau despre Ghilgameș. Micile particularități  și diferențe vizează mai degrabă poetul și cititorii decât actul poeziei și rezultatul ei. Nu știu cum e în general azi viața de poet contemporan, știu doar cum e viața mea de poet. Dacă ar fi să numesc niște puncte fixe ale ei, ar fi: cititul, idolatria, eșecul, insomnia, depresia, singurătatea, alcoolul și se repetă (chiar ciclicitatea, uneori, e specifică în sine).

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Ciulică, ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?

Cred că viața mea relevantă începe cu momentul când am început mai serios să citesc, fapt ce l-aș data undeva în clasa a V-a. Nu aveam televizor sau internet acasă așa că tot timpul în afara școlii îl consumam citind. Nu aveam o direcție și mult timp am citit la întâmplare ce îmi pica în mână. În perioada aia am citit autorii ruși clasici, Dostoievski, Tolstoi, Gorki, Bulgakov. Tot în generală am citit pentru prima dată Comedia lui Dante, Procesul lui Kafka, romanele lui Dickens. Recunosc că atunci stăteam departe de poezie și așa avea să fie pentru destul de mult timp. În liceu și puțin înainte de el am citit foarte multe sf-uri, descoperindu-i atunci și pe Philip K. Dick, George R.R. Martin, frații Strugațki, care aveau să devină obsesii și autorii mei preferați. Am avut mult timp prejudecăți atât despre poezie cât și despre literatura română contemporană pe care am încercat-o destul de târziu și am fost extrem de plăcut surprins. Am găsit o forță și complexitate narativă unică în romanele lui Flavius Ardelean (pe care îl consider unul dintre cei mai buni autori europeni ai ultimului secol), o anarhie și postmodernitate intensă (de care aveam nevoie atunci) în cărțile Cristinei Nemerovschi și nu în ultimele rânduri printre preferații mei de ieri și de azi i-aș mai aminti pe Radu Găvan, Cosmin Perța, Tudor Ganea. Drumul către poezie a fost sinusoidal, vicios și cu multe schimbări de abordare. Când m-am hotărât să scriu poezie a fost instinctual, fără premeditare și mai ales fără niciun plan. Am continuat să refuz să citesc poezie pentru a nu semăna ce scriam cu orice, visam să inventez Noua poezie până am concluzionat că ea fusese deja inventată și acest lucru m-a descurajat puțin. Dacă vorbim despre ce am scris recent, Sieland (apărută luna acesta la Herg Benet), cititorii ar trebui să știe că e o carte în care am încercat să inventariez Începutul (numenul Începutului, mai exact) și toate apocalipsele care mi-au rămas în minte, despre pierderi permanente și distructive, despre disoluția realității, despre droguri și despre iubiri imposibile și apuse.

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie în România? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un poet al timpului nostru?

În mod evident, nu se poate trăi din poezia și, în general, din scris în România.  Să se întâmple asta ar trebui ca oamenii să citească și să aibă un cult al cărților, ceea ce s-ar întâmpla în condițiile în care educația nu ar mai fi subfinanțată și dacă selecția profesorilor ar fi mult mai strictă. Constat că societatea de azi se confruntă cu banalizarea culturii și științei și se apleacă din ce în ce mai superficial asupra acestor două domenii. Eu trăiesc din banii părinților și sunt încă student, bănuiesc că după facultate voi trăi din matematică (n.r. – Ciulică e student la Matematică)

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?

Nu mă deranjează nici țara, nici oamenii, nu sunt nici fericit și nici supărat că m-am născut aici. Mă deranjează însă importul excesiv de valori occidentale care nu sunt asimilate în profunzime, nu sunt înțelese, dar sunt excesiv uzitate. Libertatea e, fără îndoială, un deziderat la care ader, dar nu cred că suntem pregătiți pentru absolutizarea ei, nu avem încă înțelepciunea și cultura necesară, probabil va mai dura cel puțin o generație. Viitorul României cred și sper că va fi unul european, dar nu mă pot abține să nu mă gândesc și la unul distopic în care se separă cele trei provincii istorice, Moldova e ocupată de ruși, Sudul e condus de un monarh absolut și Transilvania zace în anarhie.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține în România?

Aveam posibilitatea după terminarea liceului să emigrez, însă am refuzat și o voi face în continuare. În primul rând, simt o uriașă datorie patriotică, față de oamenii de aici și față de spiritul colectiv al României. În al doilea rând, în domeniile în care activez, matematica și literatura, fie ar fi fost la fel în afară (în cazul matematicii), fie mi-ar fi fost mai greu să iau contact cu el, în cazul literaturii. Singurul avantaj ar fi putut fi latura materială, de care sunt profund dezinteresat.

Implicare civică. Este Cristian Ciulică implicat civic? Merge la vot? Protestează? Ce face el?

Am o implicare civică destul de redusă. Cred într-o puternică separare a artei de societate și problemele ei. E greu să te implicit civic (sau politic) fără să cazi în derizoriu. Artistul poate protesta, dar singurul protest sincer al artistului nu cred că poate fi decât o pledoarie pentru anarhie. Protestul face parte din artă, reconstrucția socială post-protest nu ar mai trebui să interfereze cu artistul. Merg la vot, am fost la un singur protest, cel de după Colectiv, care probabil că a fost și ultimul. Schimbarea se face om cu om, schimabarea presupune regăsirea axei valorice de la care să ia lumină oamenii. Nu putem avea conducători mai buni sau mai morali decât media cetățenilor.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Literatura de azi stă destul de prost, fie că vorbim de proză sau poezii. Deși atinge culmi până nu demult nebănuite (îl aminteam mai devreme pe Flavius Ardelean), are în continuare o problemă serioasă cu originalitatea, cu caracterul ei (prea des) comercial, cu lipsa de cultură a multor autori publicați și bine vânduți. Printre poeții români care îmi plac și îi recomand sunt Cosmin Perța cu Cântec de leagăn pentru generația meapentru o radiografie a maladiei, pentru exactitate și răceală, Andrei Dósa cu Băiatul de aurpentru mecanismul iluzoriu bine pus la punct, Dan Ciupureanu cu Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2 și smoker’s swan song pentru imaginație și suprarealismul obsedant, bolnav și care mă fascinează atât de mult.

Ne spuneți o poezie din lirica personală?

Sigur. Se numește Iubirea e o pasăre foarte mare.

Adăugând aripi la orice, devine grotesc

Și cu cât e mai mare și dacă îi pui și solzi, seamănă perfect

cu un demon

Tu ai mai multe capete; nu văd exact câte, sunt cam departe

dar și așa ne sărutăm des seara

La început ai avut unul singur, dar de când ai căzut pe

marginea oglinzilor concave și-au început să râdă lighioanele

din pronaos

le-ai numerotat și mărit, încât nu mai putem ajunge

 

E Mare Tristețe ce băgam în vene seara

și îmi zâmbeai translucid când coborai în criptele cerului

Am râs, că mereu mai era una

și mai era și cenușa zeului mamei

și nu vizitaserăm încă Muzeul Războiului din începuturi

unde alții pilotau și distrugeau

 

Câinii mă caută pe fundul mlaștinii. E vânătoare!

Tu ieși; îi prinzi de beregată și îi ții în apă până nu

mai mișcă

D-asta mereu miroase cerneala mea a blană udă

Nu poți să nu întorci spatele trenului cu roboți care ard

Dar Apusul lumilor de la capăt nu mai rulează azi,

nu mai foșnește umbra violului vechi de două milenii

 

E așa de mult de-atunci… când îți înecai frații cu sângele meu

dozat

Până la a doua glumă cu socialiști, erai deja beată

și eram fericit când simțeam că momentul e fragil și îmi scapă

când nu îl puteam reține nici în moarte clinică, nici

în zombii-Dali

Îi fac acum icoane, să fiu sigur că am pe ce să scuip. 

În mod evident, nu se poate trăi din poezia și, în general, din scris în România.  Să se întâmple asta ar trebui ca oamenii să citească și să aibă un cult al cărților, ceea ce s-ar întâmpla în condițiile în care educația nu ar mai fi subfinanțată și dacă selecția profesorilor ar fi mult mai strictă.

Cristian Ciulică, poet

 



19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.