E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviştii şi istoricii au ipoteze şi explicaţii pentru „naşterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalităţi de a le verifica. Aşa se întâmplă şi în cazul cuvântului „mujdei”.
Un articol de Cristina Drăgulin|3 septembrie 2014
Usturoiul, folosit din Antichitate în zona Asiei, este pomenit într-un text vechi de mai bine de 5000 de ani – un tratat de medicină scris în limba sanscrită. Se presupune că usturoiul a ajuns în Europa prin intermediul romanilor.
Există scrieri care atestă că dacii foloseau des usturoiul în diverse mâncăruri. Faptul că usturoiul era utilizat de daci sub formă de „mujdei” este confirmat de istoricul roman Dioscorides. Ei l-or fi inventat? Indiferent de răspuns, știm că mujdeiul era nu doar un sos pentru mâncare, ci și leac pentru indigestii, dureri de cap, răceli și alte boli.
O denumire veche a usturoiului era „ai”, de aceea ipoteza lingvistică a provenienței cuvântului din expresia „must-de-ai” este cea pe care o găsim în dicționar.
O altă ipoteză a provenienței cuvântului „mujdei”, propusă de scriitorul Victor Eftimiu, este expresia din limba franceză „mousse d’ail”, care înseamnă „spumă de usturoi”, un preparat obținut prin frecarea usturoiului și adăugarea de ulei, treptat, până se obține o spumă.
O formă asemănătoare a cuvântului „mujdei” există în limba maghiară – „muzsgyé”.
Se scrie și se pronunță mujdei, nu mușdei, iar pluralul este mujdeie. În plus, nu este necesar să folosim expresia mujdei de usturoi, deoarece sensul termenului de „mujdei”, consemnat de dicționar, este acela de „preparat alimentar din usturoi pisat, oțet (sau apă) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri”.
Pornind poate de la ideea că usturoiul întărește imunitatea și ne apără de boli, dând putere organismului să lupte cu infecțiile, mujdeiul a fost asociat cu ideea de virilitate și fertilitate, fiind folosit în argou cu sensul de „spermă”.
