„Polina”. Renunțarea la visul rusesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/polina-renuntarea-la-visul-rusesc/

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecţia filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj şi de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care îşi trăieşte viaţa prin dans.

Un articol de Diana Trăncuţă|1 noiembrie 2017

Talentul Polinei (Anastasia Shevtsova) e strâns legat de orașul în care aceasta se naște, Moscova. Există, iată, și visul rusesc, iar el poartă numele Teatrului Bolșoi. E visul Polinei, dar e și visul părinților ei. Celor înzestrați cu acest har nu li se permite să se îndepărteze de o tradiție veche de secole, clădită de poantele atâtor generații trecute. E un destin hotărât de istorie.

Supusă exigenței lui Bojinski (Aleksey Guskov), celebru balerin al unor vremuri subjugate cenzurii, Polina urmează traseul firesc al baletului clasic, dar nu pare să se ridice mereu la nivelul așteptărilor profesorului său. Totuși, acolo unde Polinei îi lipsesc grația și rigurozitatea, compensează prin perseverența celor născuți să lupte. Iar această luptă nu e doar una fizică, împotriva gravitației, ci și una psihică. Toți elevii lui Bojinski se dedică dansului, dar Polina există prin el, pentru el. Privită prin ochii ei, lumea se ridică deasupra solului, în mișcări echilibrate care transmit intensitatea unor momente – doi bărbați își împart pumni într-un bar, iar mâinile lor le redau ritmic furia de pe chipuri, un cerșetor se târăște la metrou, se încolăcește încet în agonia propriei existențe, o îmbrățișare devine un zbor în aer.

Acest mod prin care se raportează la tot ce e în afara ei nu face decât să confirme alegerea Polinei de a părăsi scena baletului clasic. Secvența în care, pe drumul spre casă, începe să danseze liber, prin zăpadă, reprezintă ruperea ei spirituală de tiparele tradiționale în care se formase. Întâlnirea cu francezul Adrien (Niels Schneider) va produce concret această schimbare, căci, fascinată de iubitul ei, dar mai ales de dansul contemporan pe care îl cunoaște prin el, Polina va lua drumul Vestului.

În Franța, coregrafa Liria Elsaj (Juliette Binoche) observă înverșunarea Polinei, ambiția acesteia, dar și obsesia ei pentru tehnică, moștenită din mișcările convenționale de balet. Liria îi explică Polinei importanța conștientizării în dans a partenerului; stilul ei, în mod firesc, e mai cald, mai uman decât stilul lui Bojinski, ea pătrunde adânc în spiritul artei prin care se exprimă și o învață pe Polina să simtă, în dans, dorul. Din acest punct de vedere, experiența Polinei este și o lecție despre autodepășire.

Această călătorie inițiatică, dureroasă fizic, are o finalitate și datorită oamenilor pe care tânăra îi întâlnește. Asemenea oricărui artist, Polina are nevoie nu doar să înțeleagă, ci și să fie înțeleasă. Așa va ajunge la Karl (Jérémie Bélingard), care o învață improvizația și cu care ajunge să-și împartă viața, visele și visurile. Coregrafia lui Preljocaj, care încheie filmul, e minunată și vine ca o despărțire de trecut, de copilărie, de Polina de la Bolșoi.

Filmul „Polina” a fost proiectat în cadrul FNT 2017, în prezența actriței Juliette Binoche și a regizorilor Angelin Preljocaj și Valérie Müller.

Talentul Polinei (Anastasia Shevtsova) e strâns legat de orașul în care aceasta se naște, Moscova. Există, iată, și visul rusesc, iar el poartă numele Teatrului Bolșoi. E visul Polinei, dar e și visul părinților ei.



27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.