Popas pe Valea Cernei – tabără de pictură la Băile Herculane
https://www.ziarulmetropolis.ro/popas-pe-valea-cernei-tabara-de-pictura-la-baile-herculane/

În perioada 12-21 mai, în agenda proiectului Contemporanii, se adaugă o nouă tabără de pictură intitulată “Popas pe Valea Cernei”.

Un articol de Liliana Matei|7 mai 2014

Orașul stațiune situat pe Valea Cernei, Băile Herculane vă găzdui și va inspira timp de nouă zile, nouă artiști contemporani importanți ai culturii românești: Ioana Crăciun Dobrescu, Vasile Crăiță-Mândră, Ioan Darida, Ion Grigore, Dumitru Macovei, Marinela Mantescu, Ștefan Pelmuș, Ana Petrovici Popescu, Ștefan Pristavu.

Menirea artiștilor, în cele nouă zile de popas în pitoreasca așezare din valea adăpostită de munți, este de a face să izbucnească pe pânzele lor toată splendoarea acestui loc încărcat de istorie, care se întinde pe o durată de aproape două milenii. Artiștii vor fi însoțiți pe parcursul taberei de fotograful Cristian Macovei, cel care va suprinde în fotografiile sale atât felul în care artiștii lucrează, cât și splendoarea locului.
Lucrarile si fotografiile realizate pe parcursul taberei vor fi prezentate într-o expoziție care va avea loc la București în luna august, cu scopul de a aduce în conștiința publicului existența unui loc miraculos, ce odinioară a fost considerat de către împăratul Austriei ca fiind „cea mai frumoasa stațiune de pe continent”.

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori și constă în valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...