„Porecla”, de Jhumpa Lahiri, lansat joi, 1 februarie, la Nemira
https://www.ziarulmetropolis.ro/porecla-de-jhumpa-lahiri-lansat-joi-1-februarie-la-nemira/

Editura Nemira lansează joi, 1 februarie, de la ora 19.00, romanul Porecla, un nou volum semnat de scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, apărut în colecţia Babel. Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2018

Explorând conflictele între civilizații și generații, angoasele omului contemporan, rupt între identitățile din care este alcătuit, precum și efectele globalizării, proza semnată de Jhumpa Lahiri se axează pe viața în exil, pe traumă, inadaptare și alienare, cercetând cu finețe viețile frânte ale unor personaje aflate în căutarea fericirii, care nu este niciodată acasă.

Porecla este povestea bengalezilor care au avut curajul şi oportunitatea „clădirii” unei noi vieţi, departe de familie şi de casă, de tradiţii şi de amintiri. În SUA au mai multe şanse: un viitor mai bun, posibilităţi nemăsurate pentru copii, un venit mai mare, care i-ar putea ajuta şi pe cei rămaşi, cei care nu au putut să îi însoţească peste graniţă. Însă ei nu şi-au uitat rădăcinile şi cultura. S-au acomodat într-o ţară diferită, ce pare crudă şi meschină, cu obiceiuri şi sărbători greu de acceptat, dar niciodată nu au renunţat la tradiţiile lor, la familiile care le sunt alături chiar şi de la distanţă.

Jhumpa Lahiri are un talent – magic, șiret, cumulativ – pentru care majoritatea scriitorilor ar ucide. Uitați-vă cu lupa la oricare propoziție, și nu veți vedea nimic ieșit din comun. Dar faceți un pas înapoi, priviți întregul și o să rămâneți fără cuvinte. – The Guardian

Jhumpa Lahiri s-a născut la Londra în 1967, numele său real fiind Nilanjana Sudeshna. Crescută în America printre cărți, de un tată bibliotecar și de o mamă care a dorit să-și educe copiii în spiritul identității lor indiene, și-a descoperit încă de mică moștenirea culturală bengaleză. Interpreter of Maladies, volumul de proză scurtă cu care a debutat, atrăgând imediat atenția lumii literare, a câștigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year).

Un an mai târziu, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulitzer pentru ficțiune și premiul pentru debut al revistei The New Yorker pentru aceeași carte. În 2003, a publica romanul The Namesake, ecranizat în 2006. A urmat în 2008 volumul de povestiri Unaccustomed Earth, recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award.

Distanța dintre noi (The Lowland, 2012) este cea mai recentă carte a sa, din 2012 și nominalizată la Premiul Man Booker și la National Book Award for Fiction. În același an, scriitoarea a devenit membră a American Academy of Arts and Letters. Scriitoarea a ținut cursuri de creative writing la Boston University și Princeton University.

*

Vor vorbi despre carte: Alina Purcaru, Iuliana Alexa și Marius Constantinescu. Moderator: Dana Ionescu, coordonatorul colecției Babel.

Foto: Porecla – Nemira

 

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

Pagina 30 din 106« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »