Pororoca, în competiția Voices, la Rotterdam
https://www.ziarulmetropolis.ro/pororoca-in-competitia-voices-la-rotterdam/

Pororoca, filmul care i-a adus trofeul pentru Cel mai bun actor lui Bogdan Dumitrache la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, va fi prezentat în competiţia Voices a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2018

Pororoca va fi lansat în cinematografele din România pe 19 ianuarie și este cel mai recent film semnat de Constantin Popescu (cunoscut pentru filme precum “Portretul luptătorului la tinerețe”, “Principii de viață” sau scurtmetrajul „Porcul” din „Amintiri din epoca de aur”).

În secțiunea Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam concurează 25 de filme din întreaga lume, filme ale unor regizori care ”au o voce unică și care prezintă condiția umană dintr-un punct de vedere unic”.  Pororoca spune povestea lui  Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare).

Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

M-am întrebat întotdeauna cum ar putea un personaj – care nu este nici criminal, nici vreun justițiar, ci doar un simplu om – reacționa într-o situație similară (cu cea prin care trece personajul din poveste) și m-am străduit să transpun cinematografic această ipoteză. Am vrut să explorez natura și trăirile umane, dar și granițele suferinței și ale autocontrolului.  Povestea mea este doar una dintre posibilități. Dar cât de probabilă este o astfel de posibilitate? Ar fi interesant de găsit răspunsul la această întrebare.  Și sper că Pororoca oferă răspunsul potrivit, limitându-ne, bineînțeles, la subiectul de față și felul în care acesta este tratat. – Constantin Popescu.

Pororoca este denumirea unui fenomen care se petrece pe Amazon, când apele Oceanului Atlantic se năpustesc în sus pe fluviu și râurile adiacente, formând valuri care pot atinge înălțimi de 4 m. Numele său provine din limba indigenă Tupi, tradus „răget puternic” sau “care poate distruge totul cu o furie intensă”.

”Tudor Ionescu, personajul nostru – este într-un moment al vieții lui în care viața s-a întors împotriva lui și totul curge nefiresc.”, spune Bogdan Dumitrache, care pentru acest rol a lucrat cu un psiholog și a trebuit să slăbească 10 kilograme în 5 săptămâni.

Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu.

Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos.

„Pororoca” va fi distribuit în cinematografele din România de către Bad Unicorn, începând cu data de 19 ianuarie.

Foto: Pororoca – facebook

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.