Portret de divă socialistă
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-de-diva-socialista/

CRONICĂ DE CARTE Prin două cărţi apărute recent simultan la Editura Tritonic, „Divele lui Stalin. De la idolii de lut la star sistemul sovietic” şi „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet analizează o idee nouă pentru studiile de cinema din România: conceptul de divă în lumea comunistă.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 aprilie 2020

Așa cum se întâmplă deseori, şi punctul de pornire al acestui demers teoretic, care se plasează la intersecția dintre istoria filmului (direcția dominantă), istoria propriu-zisă și investigarea de tip biografic, are o motivație personală.

„Acum câțiva ani am început să mă întreb care dintre elementele câte unui personaj feminin îi determină valoarea de model. Povestea, frumusețea actriței sau stilul de joc?”, scrie Andreea Ionescu-Berechet în argumentul unuia din cele două volume, „Diva socialistă”, după ce mărturisește că s-a apropiat de cinema „vrăjită fiind de prezențele feminine” și că de-a lungul copilăriei și adolescenței a fost chiar influențată de unele personaje feminine văzute pe marele ecran, care „mi-au schimbat felul de a gândi”.

Cărțile cercetătoarei sunt extensia pentru un public mai larg a unei lucrări de doctorat în teoria și istoria filmului susținută la UNATC.

Pentru definirea conceptului de divă, autoarea trece succint prin istoria primilor „idoli feminini sculptați în piatră din epoca preistorică” și a reprezentărilor statuare ale Antichității, prin „plastica Renașterii” și prin apariția divelor de operă.

Urmează fotografia, detronată odată cu secolul al XX-lea de cinematografie, care devine mediul ce consacră diva, datorită forței sale de răspândire în masă și de seducere a publicului (atât prin poveștile pe care le propune, cât și prin stil, iar în acest sens un rol hotărâtor în întreținerea aurei unei dive l-a avut prim-planul).

În perioada filmului mut, cinematografiile italiană și americană au pus cel mai mult în evidență diva, iar Andreea Ionescu-Berechet se oprește asupra celor mai relevante exemple, de la Lyda Borelli, Francesca Bertini și Pina Menichelli și până la numele mult mai cunoscute de peste Ocean: Mary Pickford, Clara Bow și Louise Brooks.

Bineînțeles, divele absolute ale cinematografiei americane de după faza sa inițială au fost Greta Garbo și Marlene Dietrich, ambele venite din Europa și a căror strălucire a străbătut decenii, influențând mode și comportamente.

Această incursiune în primele etape ale filmului e importantă nu doar pentru că ajută la identificarea originilor subiectului, dar, așa cum arată cercetătoarea în primul volum, „Divele lui Stalin”, divele cinematografiei din URSS, oricât ar părea de paradoxal, s-au inspirat de la cele din SUA.

Sigur, dispar conotațiile sexuale și viciile, nu mai există nici presa care să întrețină cultul divelor, iar tiparul și rolurile se schimbă, fiind adaptate ideologiei sovietice: „În cinematografia socialistă vom întâlni cu precădere femeia tovarășă, parteneră și camaradă, în opoziție cu femeia obiect. Construcția omului nou reprezintă în mare parte și construcția femeii noi. Noua tovarășă trebuie definită, așezată în societate. Femeia trebuie smulsă din bojdeuca ei întunecoasă și, odată inclusă în noua ordine socială, poate evolua, poate fi director, lider de sindicat, poate da un exemplu de dârzenie și de dăruire. Eroinele feminine trebuie să fie active, ele luptă, caută, răzbat, cântă și înțeleg mersul societății și al istoriei”.

Deși au reprezentat tipare diferite, pe alocuri opuse, divele cinematografiei din perioada lui Stalin au fost Liubov Orlova și Vera Marețkaia. Iar capitolul (ultimul din prima carte) pe care autoarea îl dedică acestor două actrițe, trecând prin biografiile lor spectaculoase și prin cele mai importante filme și roluri pe care le-au avut, oferă o lectură pasionantă, care mai atenuează din iritarea pe care i-o poate produce cititorului redactarea extrem de neglijentă a întregului volum (numeroase greșeli, aceleași nume scrise uneori diferit, note de subsol care se repetă sau sunt amestecate, calitatea foarte slabă a cadrelor și fotografiilor alese).

Mai atent redactat, al doilea volum, „Diva socialistă”, este mai amplu și mai ambițios. Pornește de la schimbările aduse de Hrușciov în URSS, care s-au reflectat inevitabil și în filme, unde propaganda s-a „rafinat”.

Analizează apoi ideea de divă din trei mici cinematografii sovietice „de graniță”: Azerbaidjan (studiul dedicat acestei cinematografii s-ar putea să fie singurul de până acum scris în limba română), Moldova (cu accent pe filmele lui Emil Loteanu și pe actrița consacrată de acestea – Svetlana Toma) și Georgia (subcapitol care e de fapt o analiză extinsă și detaliată, destul de stimulantă, a filmului „Căința” de Tengiz Abuladze).

Mai departe, cartea trece rapid prin trei cinematografii socialiste – cehă, poloneză şi iugoslavă – care s-au îndepărtat de modelul sovietic și care în anii `50 şi `60 au fost conectate puternic la modernitatea cinematografiei mondiale.

Analiza din acest capitol este şi cea mai fragilă, pentru că autoarea pare să oscileze între reluarea unor idei generale şi cunoscute despre una sau alta din cele trei cinematografii sau despre câţiva regizori celebri şi continuarea firului călăuzitor al cercetării – identificarea divelor (cum ar fi Ewa Krzyżewska şi Beata Tyszkiewicz din Polonia sau Milena Dravic din Iugoslavia, care se află şi pe coperta cărţii, cu un cadru din filmul „Prekobrojna” de Branko Bauer).

Cel mai consistent capitol este cel dedicat cinematografiei române, unde Andreea Ionescu-Berechet conturează portretele mai multor actriţe de cinema din diferitele decenii ale perioadei comuniste, combinând observaţii de istorie a filmului cu numeroase elemente biografice, multe dintre ele obţinute prin interviuri directe cu unele protagoniste, din care sunt preluate în volum câteva fragmente.

Prin analiza felului în care s-a schimbat de-a lungul anilor modelul divei (atât cât se poate aplica acest termen în România), în funcţie de contextul politic şi cultural şi de ideile pe care ideologia oficială dorea să le disemineze, studiul surprinde în subsidiar evoluţia mentalităţilor şi a propagandei, dar şi a unor firave ieşiri din norme.

Andreea Ionescu-Berechet explică de ce Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, poate fi considerată „diva impostoare”, o redescoperă şi o întâlneşte în Germania pe Eva Cristian (Eveline Gutmann), tânăra eroină blondă din „Erupţia” (1957) lui Liviu Ciulei, uitată de dicţionarele şi istoriile de film românesc, o numeşte pe Ioana Bulcă „modelul femeii puternice”, iar pe Irina Petrescu, „modelul intelectualei socialiste”.

Apoi, o analizează în profunzime pe Violeta Andrei, despre care afirmă, cu justeţe, că s-a apropiat probabil cel mai mult de idealul de divă, într-o „societate patriarhală cu caracter misogin” şi într-o cinematografie comunistă foarte masculină şi, prin urmare, săracă în personaje feminine puternice.

Şi încheie cu trei exemple de abateri de la „modelul impus” de propagandă: Margareta Pâslaru, Margareta Pogonat şi Tora Vasilescu.

Deşi sunt inegale în studiile pe care le includ şi pe alocuri ar fi fost nevoie de o mare coerenţă de stil sau de aprofundarea unor idei care rămân doar schiţate, cele două volume aduc o perspectivă nouă, necesară şi ofertantă asupra istoriei cinematografiei din întregul bloc comunist şi, implicit, din România.

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.