PORTRET: Olga Tudorache a împlinit 88 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-olga-tudorache-a-implinit-88-de-ani/

“Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.”. – Olga Tudorache. Spitalizată zilele trecute (pentru o suspiciune de atac vascular cerebral), „marea doamnă a teatrului românesc” împlineşte astăzi 88 de ani.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2017

Olga Tudorache  s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, în județul Bacău. A şovăit între muzică, teatru şi dans înainte de a alege teatrul. A jucat din 1951 pe scenă. Din 2012 s-a retras din viaţa publică, din cauza unor probleme de sanătate.

Te urci pe scenă, te arăţi în spatele unui personaj, al unui text şi capeţi forţă. Birlic! În viaţă era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojiţa lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Aşa era şi Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viaţă, ciufuţi, morocănoşi, şterşi. Şi pe scenă… – Olga Tudorache.

A absolvit în 1951 Institutul de Teatru. Din acel an a fost angajată timp de 15 ani la Teatrul Tineretului din Bucureşti, până în anul 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara, iar la noul teatru, Teatrul Mic, a rămas până în 1978.

Din anul 1976 a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“, la catreda de actorie, iar din 1990 a devenit profesor universitar şi până la pensionare, în 1997, a format şase promoţii de actori.olga tudorache

Cele mai fericite momente sunt acelea din repetiţii, când începe să se coacă personajul. Când premiera a avut loc şi s-a tras cortina şi te dezbraci de personaj şi intri în hainele tale nu eşti fericit. Deloc. Cred că arareori un actor care şi-a făcut treaba cum trebuie pleacă fericit acasă după premieră. – Olga Tudorache.

Pe scena Naţionalului bucureştean, Olga Tudorache şi-a făcut o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul „Regina mamă“ de Manlio Santanelli. De asemenea, la Teatrul Mic, spectatorii au admirat-o în roluri precum Ducesa de Gloucester în Richard al II-lea de Shakespeare, Vitoria Lipan în Baltagul de Mihail Sadoveanu sau Maria Vasilievna în Unchiul Vanea de Cehov.Olga Tudorache

În noiembrie 2005, Olga Tudorache a apărut în faţa publicului la Teatrul Metropolis într-o dublă ipostază: de regizor şi interpret al spectacolului „Peşte cu mazăre“.

În urmă cu 8 ani, într-o frumoasă seară de toamnă, Olga Tudorache îşi sărbătorea cea de-a 80-a aniversare pe scena Teatrului Metropolis.

Generaţia de azi se deosebeşte mult de a mea. Tinerii de azi sunt grăbiţi să ajungă, să parvină, s-au născut cu telefon şi televizor, noi le-am descoperit târziu, eu am trecut prin trăsura cu cai, lampa cu gaz. Tinerii de azi nu au timp să înveţe ca să joace bine, consideră că ştiu totul, nu au convingerea că de la «talent» au de străbătut un drum lung de muncă ambiţioasă şi disciplinată până la a deveni «actori talentaţi». Sunt zoriţi să ajungă pe scenă, ecran şi măcar de i-ar interesa ideea de a juca, dar imediat întreabă: «cât?» Colegii mei de generaţie erau în culmea entuziasmului şi a bucuriei dacă li se dădea prilejul să facă o figuraţie pe o scenă profesionistă, alături de maeştrii lor. Astăzi, unii vor să devină capete de afiş încă din şcoală. – Olga Tudorache.

În martie 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Mare Cruce.

Şase ani mai târziu, la finalul spectacolului „Portretul Doamnei T“, Olga Dumitrache a primit decoraţia regală  „Nihil Sine Deo“, din partea Principesei Margareta a României. „Piesa aceasta este cu adevărat povestea mea. Nu am jucat nicio clipă un personaj, pentru că nu era nevoie“, declara marea actriţă despre „Portretul Doamnei T“.

Foto: Olga Tudorache – Ziarul Metropolis, facebook

23
/09
/16

“Ţin minte şi acum prima cronică a filmului „Reconstituirea", semnată de Ecaterina Oproiu. Se numea «George Mihăiţă, un tânăr cu adolescenţa întârziată». N-am rămas tânăr, dar am rămas cu adolescenţa întârziată. Ca dovadă că, iată, am reuşit să studiez, într-un fel, fenomenul adolescentin prin ceea ce am făcut, să mă apropii şi să respir, de multe ori, ca un adolescent.” - George Mihăiţă. Îndrăgitul actor împlineşte astăzi 68 de ani.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

15
/09
/16

“Nu poţi educa publicul printr-un concert sau prin cinci. Este nevoie de acţiuni complexe şi constante.” - Alexandru Tomescu. Cel mai bine vândut și mai căutat instrumentist din România, violonistul Alexandru Tomescu împlinește, astăzi, 40 de ani. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

14
/09
/16

''Și acum, după atâția ani de teatru, fiecare premieră este o sărbătoare, fac descoperiri, găsesc întotdeauna lucruri absolut noi care mă fascinează. Și socotesc că meseria asta a fost pentru mine un mare premiu pe care mi l-a acordat steaua mea protectoare sau destinul.” - Ileana Stana Ionescu. Una dintre cele mai talentate și mai dăruite actrițe ale generației sale, împlineşte, astăzi, 80 de ani.

07
/09
/16

„În comedie nici un cineast nu se poate îmbăta cu apă rece. Dacă publicul nu râde, nu el e cel lipsit de umor, ci filmul.” - Nae Caranfil. Unul dintre cei mai apreciați regizori de film ai generației '90, împlineşte, astăzi, 56 de ani.

05
/09
/16

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, actorul, regizorul, scenograful, profesorul şi scriitorul Constantin Codrescu împlineşte, astăzi, 85 de ani! Teatrul Metropolis prezintă pe 27 și 28 septembrie premiera spectacolului creștin "Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică și neam", cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

01
/09
/16

“Am o vorbă: te duci la medic şi vrei neapărat să-ţi dea un tratament bun. Aşa e şi când un spectator vine în sala de teatru sau la cinema: ar trebui să-i acorzi un spectacol plăcut, să nu greşeşti.” - Luminiţa Gheorghiu. Apreciata actriţă din „Pozitia copilului”, filmul care a câştigat Ursul de Aur în 2013, împlineşte, astăzi, 67 de ani.

25
/08
/16

"Fac parte dintr-o generatie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut." – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 80 de ani!

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

05
/08
/16

“Dacă ar fi s-o iau de la capăt nu aş mai alege actoria, pentru că este o slujbă în care întotdeauna depinzi de alţii, şi oamenii nu sunt mereu drepţi. Eu am avut un noroc extraordinar, mi-a ajutat Dumnezeu să joc pe prima scenă a teatrului românesc, să fac televiziune, să fac filme, telenovele şi să scriu piese de succes. Puteam să fac meseria asta şi să rămân o ilustră necunoscută.” - Rodica Popescu Bitănescu. Uşor de recunoscut după râsul molipsitor, actriţa, regizoarea şi dramaturgul Rodica Popescu Bitănescu, cea care ne încântă pe scenă de peste o jumătate de veac, împlineşte, astăzi, 78 de ani.

26
/07
/16

“Niciodată în viaţa mea nu m-am găsit în situaţia în care m-am oprit din muncă şi am spus: "Slavă Domnului că este vineri!". Dar weekend-urile sunt speciale chiar şi când programul tău este împrăştiat peste tot. Ceva îţi spune că weekend-ul a venit şi că poţi să te delectezi un pic.” - Helen Mirren. Faimoasa actriţa britanică implineste, astazi, 71 de ani.

22
/07
/16

"Pentru mine, muzica e cea mai bună cale să vă spun că vă iubesc." - Mireille Mathieu. Una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, împlineşte astăzi 70 de ani. S-a născut pe 22 iulie 1946 în Avignon, Franța, într-o familie numeroasă, cu 14 copii, ea fiind cea mai mare. Mireille Mathieu avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte.

19
/07
/16

„Nu talentul le lipseşte românilor, ci caracterul.” - Norman Manea. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români, împlineşte, astăzi, 80 de ani!

18
/07
/16

„Sunt conştient că un artist nu există decât atâta vreme cât aduce permanent ceva nou.” – Florin Piersic Jr. Nu-şi aniversează niciodată zilele de naştere, scriitori săi preferati sunt Paul Auster şi Jose Saramago, compozitorul preferat, Karl Ritter, iar locul în care şi-ar dori să trăiască este... „la ţară, în Romania”. Actorul, regizorul, scenaristul şi scriitorul Florin Piersic jr împlineşte, astăzi, 48 de ani.

23
/06
/16

„A fi umil e o chestie frumoasă. Cred că umilinţa pleacă din generozitate“. - Andi Vasluianu. Unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, având, până în prezent, peste 100 de roluri în film și teatru, împlineşte astăzi 42 de ani

17
/06
/16

“Generaţia tânără are multe de învăţat şi, din păcate, nu prea mai are de la cine. Marii actori au îmbătrânit sau au plecat dintre noi, iar în societatea noastră modelele au dispărut.” – Virgil Ogăşanu. Renumitul actor împlineşte astăzi 76 de ani.