Radu Lupu – o audiţie privilegiată, în deschidere la Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-radu-lupu-o-auditie-privilegiata-in-deschidere-la-festivalul-enescu/

„Un pianist de geniu“, „un sunet incredibil de rafinat“, „un artist pe care trebuie să te duci să-l asculţi, dacă ai şansa“. Radu Lupu deschide Festivalul Internaţional „George Enescu“ pe 1 septembrie, la Bucureşti

Un articol de Adina Scorţescu|18 aprilie 2013

PORTRET „Un pianist de geniu“, „un sunet incredibil de rafinat“, „un artist pe care trebuie să te duci să-l asculți, dacă ai șansa“. Radu Lupu deschide Festivalul Enescu pe 1 septembrie. 

A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani. La 12 ani, Radu Lupu își făcea debutul, cu propriile compoziții. A studiat la Conservatorul din București cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea (pianistă celebră, profesoara lui Dinu Lipatti), după care – în 1961 – a primit o bursă la Conservatorul de Stat din Moscova, unde a învățat cu Heinrich Neuhaus și cu fiul acestuia, Stanislav Neuhaus.

A câștigat premiul întâi la cele mai prestigioase competiții de profil, Van Cliburn și Leeds, după care a urmat o carieră internațională. Prima apariție importantă în Statele Unite s-a întâmplat în 1972, sub bagheta lui Daniel Barenboim (care va fi și dirijorul concertului de pe 1 septembrie, din cadrul Festivalului Enescu). În 1978, a cântat prima oară cu Filarmonica din Berlin, sub bagheta lui Herbert von Karajan. În 1986 a deschis Festivalul de la Salzburg cu Filarmonica din Viena, sub bagheta lui Riccardo Muti.

La 67 de ani, Radu Lupu este considerat unul dintre cei mai importanți interpreți ai repertoriului clasic (Beethoven, Brahms, Mozart și Schubert) și, ca pianist, „unul dintre primii trei din lume“ (după cum declara Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Enescu, într-un interviu pentru „Observator cultural“).

Înregistrări de colecție

Cariera sa discografică include peste 20 de înregistrări la Decca, printre care: integrala concertelor lui Beethoven (cu Filarmonica din Israel, condusă de Zubin Mehta), integrala sonatelor pentru vioară și pian de Mozart. Pentru înregistrarea sonatelor de Schubert (D. 960 și 664), Radu Lupu a primit un premiu Grammy în anul 1995.

Pe lângă rafinamentul pianistic (un jurnalist american spunea că „sub mâna lui Radu Lupu, sunetele devin atât de ușoare încât parcă nici n-au fost atinse“), lipsa înregistrărilor din ultimul timp a făcut ca spectacolele lui să devină adevărate evenimente, care se desfăşoară cu casa închisă (e valabil şi pentru concertele de la Bucureşti, pentru care biletele s-au epuizat deja).

Într-un articol publicat anul acesta în revista „The New Yorker“, jurnalistul vorbeşte despre privilegiul de a fi în sala de concert, știind că ceea ce auzi, aici și acum, nu se va mai repeta vreodată, așa că urechile și creierul tău trebuie să absoarbă tot ce pot.

Toată lumea spune o poveste diferit și această poveste trebuie să fie convingătoare și spontană. Dacă nu este convingătoare și spontană, este lipsită de valoare.

Radu Lupu,
pianist

Pe 1 septembrie, sub bagheta lui Daniel Barnboim, alături de orchestra Staatskapelle Berlin, Radu Lupu va interpreta Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră de Beethoven, considerat de criticii muzicali cel mai bun, dar și cel mai dificil concert pentru pian al lui Beethoven. A doua zi, pe 2 septembrie, Daniel Barenboim și Radu Lupu vor interpreta, împreună, concertul pentru două piane în Mi bemol Major K 365 de Mozart.

Foto: Radu Lupu – Official Page

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.