‘Portretul Doamnei T’, o piesa in care Olga Tudorache trăieşte în rezonanţă totală cu publicul
https://www.ziarulmetropolis.ro/portretul-doamnei-t-o-piesa-in-care-olga-tudorache-traieste-in-rezonanta-totala-cu-publicul/

Actriţa Olga Tudorache va putea fi revăzută în spectacolul „Portretul Doamnei T”, pe 23 noiembrie, de la ora 19,30, la Sala Palatului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat, evenimentul „Olga Tudorache – 60 de ani de teatru şi film”, prilejuit de aniversarea unei cariere excepţionale a unei actriţe devenite legendă, face parte din programul naţional cultural […]

Un articol de |23 octombrie 2012

Actriţa Olga Tudorache va putea fi revăzută în spectacolul „Portretul Doamnei T”, pe 23 noiembrie, de la ora 19,30, la Sala Palatului din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat, evenimentul „Olga Tudorache – 60 de ani de teatru şi film”, prilejuit de aniversarea unei cariere excepţionale a unei actriţe devenite legendă, face parte din programul naţional cultural „Artă contra drog 2012” organizat de CIADO România şi Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film „Dracula” şi este susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu Centrul pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului”.

Piesa „Portretul Doamnei T”, a treia scrisă de Ana-Maria Bamberger pentru Olga Tudorache, a fost premiată de UNITER şi i-a adus actriţei Premiul de Excelenţă „Omul anului 2006”.

„Piesa aceasta este cu adevărat povestea mea. Nu am jucat nicio clipă un personaj pentru că nu era nevoie”, a declarat Olga Tudorache, potrivit comunicatului.

„Portretul Doamnei T” este o experienţă pe care Olga Tudorache o trăieşte într-o rezonanţă totală cu publicul. Actorul Lucian Nuţă este distribuit în rolul tânărului pictor.

„Portretul Doamnei T” este pusă în scenă de Liana Ceterchi, pe textul Anei-Maria Bamberger.

În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona cu 60 de lei (categoria I) şi 50 de lei (categoria a II-a).

Biletele se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului, la casele de bilete ale Teatrului Mic şi Teatrului Foarte Mic, în oficiile Poştei Române semnalizate bilete.ro şi online pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro şi biletoo.ro.

Olga Tudorache a fost internată pe 1 aprilie la Spitalul Elias din Capitală, după ce i s-a făcut rău pe scena Teatrului Metropolis. Actriţa a fost internată cu suspiciunea de accident vascular cerebral şi diagnosticată cu tulburare ischemică tranzitorie, apărută pe fondul unor suferinţe cronice existente, starea ei ameliorându-se ulterior.

În urma diagnosticului medical primit Olga Tudorache a fost nevoită să anuleze spectacolul „Portretul Doamnei T” pe care urma să îl susţină pe 30 aprilie, la Teatrul Naţional de Operetă din Capitală.

 

Sursa: Agerpres

21
/04
/20

Teatrul Bulandra a pregătit pentru spectatorii săi un program online plin de substanță și, cu ocazia aniversării lui William Shakespeare, va readuce în prim plan două producții care au însemnat un moment de turnură definitoriu atât din punct de vedere vizual cât, și al abordării regizorale și interpretării actoricești.

20
/04
/20

Prin intermediul campaniei #incaunmotivsastamacasa vă invităm să descoperiţi şi „omul” din spatele actorului.

20
/04
/20

„UNATC – Uşi redeschise online“ - Cursul Arta mânuirii marionetei, anul I, lect. univ. dr. Mihai Dumitrescu. Student: Popa Dumitru. Tema pe acest semestru este "Conceperea unui moment artistic folosind ca personaj un obiect/marionetă animat prin intermediul unuia sau mai multe fire".

18
/04
/20

Paștele e motiv de sărbătoare pe toate meridianele, iar în unele locuri tradițiile pascale nu sunt dintre cele mai comune. Iată câteva astfel de obiceiuri din lumea largă, cu origini mai mult sau mai puțin religioase, ce fac deliciul publicului și sporesc bucuria sărbătorii.

17
/04
/20

Au trecut cincizeci de ani din ziua aceea de 20 aprilie 1970 când poetul născut la Cernăuți, care locuia la Paris, a hotărât că viața lui nu mai are sens. A trecut o jumătate de secol în care destinul lui personal, mutilat de atrocitățile istoriei, a adus în prim-plan o operă singulară, recent editată și în limba română.

17
/04
/20

Date fiind solicitările primite de la potențialii candidați și prelungirea stării de urgență, termenul de înscriere la Concursul Internațional „George Enescu” a fost prelungit pentru toate cele patru secțiuni, până la data de 29 mai 2020. Condițiile de participare rămân neschimbate, iar procedura de înregistrare se derulează online, pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Pagina 20 din 895« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »