Porumboiu filmează „Gomera” în Spania. Agustí Villaronga se alătură distribuției
https://www.ziarulmetropolis.ro/porumboiu-filmeaza-gomera-in-spania-agusti-villaronga-se-alatura-distributiei/

Regizorul Corneliu Porumboiu filmează pentru cel de-al cincilea lungmetraj de ficţiune al său, „Gomera”, în Spania, iar distribuţiei peliculei se alătură actorii Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto, Antonio Buíl şi Kiko Correa.

Un articol de Petre Ivan|20 Aprilie 2018

Regizorul Corneliu Porumboiu filmează pentru cel de-al cincilea lungmetraj de ficțiune al său, „Gomera”, în Spania, iar distribuției peliculei se alătură actorii Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto, Antonio Buíl și Kiko Correa.

Agustí Villaronga, premiat cu Ursul de Argint pentru regia filmului „El Mar” la Berlinala din 2000 și cu trei trofee Goya de-a lungul anilor, s-a arătat suprins de faptul că un regizor român l-a invitat să joace în filmul său.

Am decis să o fac pentru că, pentru mine, era o aventură, iar Corneliu este un cineast singular dintr-o cinematografie emergentă și foarte interesantă. – Agustí Villaronga

Despre Porumboiu, el a mai spus: „Mă suprinde capacitatea lui de a improviza și de a ieși victorios din situații. Din perspectiva cineastului, admir mult această capacítate, specifică anumitor regizori, de a se lansa fără o plasă de siguranță și de a-și duce la capăt intuițiile, fără frica de a da greș. Se poate învăța din felul în care filmează, iar mie mi-ar plăcea să am această ușurință și libertate de a aborda o poveste”.

„Corneliu este amabil, inteligent și știe să imprime actorilor o interpretare naturală, dându-le libertate și punându-i în situații confortabile. Pentru mine a fost o descoperire”, a adăugat Villaronga.

Lungmetrajul „Gomera” spune povestea lui Cristi, un ofițer de poliție care ajunge în insula spaniolă pentru a învăța limbajul „El Silbo”, o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în București.

„Gomera”, primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat și în afara țării, îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr și Sabin Tambrea.

Filmările au debutat pe 18 februarie, la București, și se vor încheia la începutul lunii viitoare.

Limbajul fluierat ancestral “El Silbo”, înscris în patrimoniul UNESCO, a atras susținerea proiectului de către autoritățile locale din insula, El Cabildo de La Gomera și compania Fred Olsen S.A., a căror valori au la bază principiul sustenabilității și protecției identității locale.

Lungmetrajul va fi lansat în cinematografele din România în 2019.

Foto: Gomera , Agustí Villaronga- Vlad Cioplea

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

Page 241 of 243« First...102030...239240241242243