Porumboiu vs. Tarantino – La ce să ne așteptăm de la Cannes 2019?
https://www.ziarulmetropolis.ro/porumboiu-vs-tarantino-la-ce-s%c4%83-ne-a%c8%99tept%c4%83m-de-la-cannes-2019/

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârşit acolo unde îi era locul: în Competiţia de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaşti-cult ca Almodóvar, fraţii Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne aşteptăm?

Un articol de Ionuţ Mareş|7 Mai 2019

Thierry Frémaux, directorul artistic al Festivalului de Film de la Cannes, continuă tradiția. A conceput și pentru a 72-a ediție (14-25 mai) o Competiție (de 21 de titluri) în care regizori-cult, de-ai casei – câștigători de Palme d`Or sau de alte premii prestigioase pe Croazetă -, concurează cu alți mari cineaști, consacrați în ultimii ani, și cu autori în plină ascensiune.

Ca de obicei, e o cursă cu rezultat imprevizibil. Totul va depinde de valoarea filmelor în parte și de gusturile și negocierile juriului format din regizorul mexican Alejandro González Iñárritu (președinte), scriitorul și artistul de bandă desenată și cineast francez Enki Bilal, regizorul francez Robin Campillo, actrița și regizoarea senegaleză Maimouna N’Diaye, actrița americană Elle Fanning, regizorul grec Yorgos Lanthimos, regizorul polonez Paweł Pawlikowski, regizoarea americană Kelly Reichardt și regizoarea italiană Alice Rohrwacher.

Cert este că atenția se va concentra, din nou, pe o Competiție care se anunță extrem de spectaculoasă și de ofertantă. Iar meritul lui Frémaux este că propune o selecție foarte diversă, atât ca stiluri și viziuni artistice, cât și ca generații și origini culturale (chiar dacă se observă, evident, o ușoară înclinație spre regizorii și actorii vedetă francezi).

Corneliu Porumboiu, unul din cei mai originali și inventivi cineaști ai Noului Val post-2000, are o relație veche cu Cannes-ul, așa că promovarea sa în premieră în Competiție era așteptată și este binevenită.

În 2015, el a câștigat cu „Comoara” premiul special Un Certain Talent al secțiunii Un Certain Regard. Pentru „Polițist, adjectiv”, a obținut în 2009 Marele Premiu al Juriului și Premiul FIPRESCI tot în Un Certain Regard. Iar în 2006, lungmetrajul de debut, „A fost sau n-a fost?”, care s-a aflat în selecția Quinzaine des réalisateurs, a fost recompensat cu trofeul Camera d’Or.

„La Gomera”, primul film al lui Corneliu Porumboiu care este realizat și în afara țării, îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Țambrea, dar și pe actorii spanioli Agustí Villaronga, Antonio Buíl și Cristóbal Pinto. Filmările s-au realizat în București, pe insula La Gomera din Spania și în Singapore.

Vlad Ivanov, în „La Gomera”

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge pe insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța El Silbo, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

Clasici & veterani

În mod previzibil, o parte consistentă din Competiție este alocată cineaștilor-cult care sunt obișnuiți ai Cannes-ului – regizori deveniți deja clasici prin influența asupra istoriei recente a filmului, regizori câștigători a numeroase premii pe Croazetă, nume mari ale cinema-ului actual.

Chiar și la o privire rapidă asupra line-up-urilor din istoria evenimentului, se vede că Festivalul de la Cannes-ul și-a făcut din asta o tradiție. Este locul care atrage anual cea mai mare parte din elita cinema-ului de autor, mai mult sau mai puțin mainstream.

Frémaux a fost deseori criticat de o parte a presei de specialitate pentru opțiunea de a aduce filme mai puțin reușite, doar pentru că erau realizate de nume consacrate, de cele mai multe ori chiar de Cannes. Anul trecut, celebrul delegat general a anunțat o înnoire, care a presupus, printre altele, prezența unor cineaști la început de drum și o mai bună reprezentare a femeilor regizor, direcții care par să continue și în 2019. Așa s-a făcut că unii așa-numiți Cannes darlings care erau dați de presa de specialitate ca având asigurată o selecție pe Croazetă în 2018 au ajuns în cele din urmă la Veneția, din diferite motive, unul fiind cu siguranță și respingerea lor de către Frémaux.

În Competiția din 2019, se regăsesc mai mulți regizori de-ai casei – unii care au o prezență constantă în festival, alții care mai vin și pleacă. Câteva reveniri sunt spectaculoase – după 10 ani.

Cu certitudine toate privirile vor fi ațintite asupra lui Quentin Tarantino, adăugat în ultimul moment și care revine fix după un deceniu  – în 2009 a fost cu „Inglourious Basterds” – în cursa pentru Palme d`Or, trofeu pe care l-a câștigat, bineînțeles, cu „Pulp Fiction” (1994). „Once Upon a Time in Hollywood” are pe afiș o mulțime de vedete (Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Al Pacino, Margot Robbie, Kurt Russell, Tim Roth) și pătrunde în industria filmului american în timpul crimelor comise de Charles Manson în 1969 la Los Angeles.

Extrem de așteptat este și noul film, „A Hidden Life”, de trei ore, al veteranului regizor american Terrence Malick, care a câștigat Palme d`Or cu „The Tree of Life”, în 2011, și un premiu de regie cu „Days of Heaven”, în 1978. „A Hidden Life” este despre rezistența unui obiector de conștiință austriac care nu acceptă să lupte pentru naziști în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Tot din America vine și regizorul-cult Jim Jarmusch, care propune o parodie la filmele cu zombie, „The Dead Don’t Die”, ales totodată să deschidă festivalul. Jarmusch este un obișnuit al Cannes-ului, unde și-a și lansat cariera, în 1984, cu „Stranger Than Paradise” (laureat cu Camera d`Or) și unde numeroasele selecții în Competiția de lungmetraje nu i-au adus însă până acum și râvnitul premiu Palme d`Or. Din distribuție – Tilda Swinton, Adam Driver, Bill Murray, Chloë Sevigny, Tom Waits, Iggy Pop.

Un veteran este și britanicul Ken Loach, care anunță mereu că se retrage, dar care revine de fiecare dată cu un nou film. De această dată este vorba de „Sorry We Missed You”, o dramă, evident, socială despre problemele economice ale unei familii din Anglia după criza financiară din 2008. Britanicul este cu siguranță regizorul cu cele mai multe selecții în Competiția de la Cannes (în jur de 15), unde a și obținut două trofee Palme d`Or, cu „I, Daniel Blake” (2016) și „The Wind that Shakes the Barley” (2006).

Laureați cu două Palme d`Or-uri, pentru „L’enfant” (2005) și „Rosetta” (1999), și prezenți mereu în Competiție sunt și frații belgieni Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne. Noul lor film, „Le jeune Ahmed”, plasat în Belgia de astăzi, este despre un adolescent prins la mijloc între idealurile de puritate ale imamului său și tentațiile vieții.

Spaniolul Pedro Almodóvar este unul dintre marii autori care, deși a câștigat un premiu de scenariu și un premiu de regie la Cannes, unde a fost selectat de multe ori, nu a obținut până acum și un Palme d`Or. Mulți speră că noul său film, „Dolor y gloria” (deja lansat în Spania), cu Antonio Banderas și Penélope Cruz, despre un regizor de film care reflectă asupra alegerilor pe care le-a făcut în viață, îi va aduce celebrul trofeu.

Un client vechi al Cannes-ului, în a cărui competiție revine tot după zece ani (și după șase selecții începute încă din 1980), este și italianul Marco Bellocchio. Nou său titlu, „Il traditore”, foarte așteptat, reconstituie viața lui Tommaso Buscetta, primul informator din interiorul mafiei din Sicilia în anii ’80.

Deseori nominalizat (șase prezențe în Competițe plus alte două în alte secțiuni), francezul Arnaud Desplechin nu a primit până acum niciun premiu important. Poate îi va veni rândul la un trofeu cu acest nou film aparent polițist, „Roubaix, une lumière”, care îi are în distribuție pe Roschdy Zem, Léa Seydoux și Sara Forestier.

 

Consacrați post-2000

O serie de regizori din Competiția din acest an au debutat și s-au consacrat, în special la Cannes, după 2000, așa că nu este o surpriză că se regăsesc cu noile lor filme în cursa pentru Palme d`Or.

Un trofeu pe care francezul de origine tunisiană Abdellatif Kechiche l-a câștigat în 2013, cu celebrul „La vie d’Adèle”. Acum el este prezent pentru a doua oară în Competiție, cu „Mektoub, My Love: Intermezzo”, partea a doua a unei trilogii care a început cu „Mektoub, My Love: Canto Uno”, controversatul film cvasi-erotic inclus în Competiția de la Veneția în 2017. „Mektoub, My Love: Intermezzo” este un film de patru ore care urmărește relațiile complicate de iubire ale unor tineri într-un sfârșit de vară.

Prolificul și încă extrem de tânărul canadian Xavier Dolan (născut în 1989) a fost inclus din nou în Competiție (precedentele două selecții fuseseră cu „Juste la fin du monde”, în 2016, și „Mommy”, în 2014), cu „Matthias & Maxime”, după un precedent film de limbă engleză aparent ratat, cel puțin din perspectiva receptării critice și a circuitului festivalier – „The Death and Life of John F. Donovan” (2018).  „Matthias & Maxime”, în care Xavier Dolan și-a alocat unul din rolurile principale, este despre doi prieteni care se apropie de 30 de ani și a căror relație este dată peste cap de un sărut presupus banal la o petrecere.

Sud-coreeanul Bong Joon-ho a intrat pentru prima dată în Competiția de pe Croazetă în 2017, cu cel mai soft film al său, „Okja”, după ce în 2006 atrăsese întreaga atenție cu „Gwoemul”, selectat în Quinzaine des réalisateurs. Acum concurează a doua oară pentru Palme d`Or, cu unul din cele mai promițătoare filme din Competiție, „Parasite”. Toți șomeri, membrii familiei unui tânăr devin tot mai interesați de o altă familie datorită vieții bogate a acesteia, până când are loc un incident neașteptat.

Deși a debutat în anii ’90, cunoscutul regizor palestinian Elia Suleiman și-a făcut intrarea la Cannes în 2002, cu „Divine Intervention”, care i-a și adus un Premiu al Juriului. În 2009 s-a aflat cu „The Time That Remains” din nou în Competiție, unde acum revine după zece ani, cu comedia „It Must Be Heaven”, în care cineastul se joacă pe el însuși și călătorește în diferite orașe și găsește paralele neașteptate cu Palestina sa natală.

Brazilianul Kleber Mendonça Filho a fost mai întâi critic de film, apoi a devenit regizor, iar primul său lungmetraj, „Neighboring Sounds”, deși absent de la Cannes, a fost unul dintre cele mai apreciate titluri din 2012. Cu al doilea său film, „Aquarius”, din 2016, cineastul și-a făcut direct intrarea în Competiția canneză. Deși a plecat nepremiat, a fost unul dintre cele mai lăudate filme de către critică. Mendonça Filho revine acum pe Croazetă, tot în Competiție, cu „Bacurau” (realizat împreună cu Juliano Dornelles) – un cineast din Brazilia decide să meargă într-un sat pentru a face un documentar, însă pe măsură ce trec zilele, descoperă că localnicii nu sunt chiar ceea ce păreau a fi și ascund secrete periculoase.

 

New Entries

Fidel ideii de a aduce şi nume noi, Fremaux a inclus în Competiţie nu mai puţin de şapte cineaşti care nu au mai concurat până acum pentru Palme d`Or. Unii au mai fost la Cannes, dar în alte secţiuni, iar alţii – debutanţi sau nu – se află pentru prima dată pe Croazetă. Patru sunt femei, de altfel singurele regizoare din Competiţie.

Jessica Hausner este o cunoscută cineastă austriacă. Ea a mai fost până acum de trei ori selectată în secţiunea Un Certain Regard (în 2001, 2004 şi 2014), iar acum îşi face debutul în Competiţie, cu „Little Joe”, un film în limba engleză, despre o specialistă în plante care lucrează la o corporaţie angajată în dezvoltarea de noi specii şi care descoperă că o floare specială cu presupuse calităţi terapeutice, pe care o duce fiului său adolescent, nu este într-atât de inofensivă pe cât se credea.

Regizoarea franceză Céline Sciamma şi-a avut filmul de debut, „Naissance des pieuvres”, selectat la Un Certain Regard în 2007, iar cu al treilea film, „Bande de filles”, s-a aflat în secţiunea Quinzaine des réalisateurs. Acum a fost la rândul său promovată în Competiţie, cu „Portrait de la jeune fille en feu”, un film de epocă, cu acţiunea plasată în Franţa anului 1760, despre o tânără proaspăt ieşită de la mănăstire şi viitoare soţie şi o pictoriţă care trebuie să îi facă portretul.

Primele sale două filme de ficţiune, extrem de bine primite, i-au adus regizoarei franceze Justine Triet două prezenţe la Cannes, însă în secţiuni paralele: „La bataille de Solférino” a fost în 2013 în ACID, iar „Victoria” – în 2016 în Semaine de la critique. Justine Triet ajunge acum în Competiţie, cu „Sibyl”, despre o femeie psihoterapeut blazată (Virginie Efira) care revine la prima sa pasiune, aceea de a deveni scriitoare, inspirată de cea mai nouă pacientă a sa, o actriţă aspirantă cu probleme (Adèle Exarchopoulos).

Chinezul Diao Yi’nan a mai fost la Cannes în 2007, însă în secţiunea Un Certain Regard, cu al doilea film al său, „Night Train”. Cu următorul său titlu, „Black Coal, Thin Ice”, a reuşit să câştige Ursul de Aur la Berlin, în 2014. Acum concurează în premieră pentru marele trofeu de la Cannes, cu „The Wild Goose Lake”, povestea unui gangster căutat de poliţie, care se sacrifică pentru a-şi salva familia şi o femeie recent întâlnită.

Deşi este unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti americani independenţi, Ira Sachs se află pentru prima dată la Cannes, direct în Competiţie. Autorul unor filme care tratează cu delicateţe relaţiile umane, Ira Sachs şi-a realizat noul film, „Frankie”, în Portugalia. Este povestea a trei generaţii care se confruntă cu o experienţă ce le schimbă viaţa pe parcursul unei zile dintr-o vacaţă în Sintra, un oraş portughez istoric cunoscut pentru grădinile sale bogate şi pentru vilele şi palatele ca de basm. Cap de afiş – Isabelle Huppert.

 

Două dintre filme sunt debuturi absolute.

Unul este „Atlantics”, al regizoarei (şi actriţei) franco-senegaleze Mati Diop. Un film ce se anunţă promiţător – o poveste de dragoste aparent imposibilă dintre o fată de 17 ani, pe care părinţii o dau de soţie unui bărbat pe care ea nu îl iubeşte, şi un tânăr muncitor în construcţii, într-o suburbie a Dakarului şi pe fondul unor întâmplări misterioase şi tragice.

Al doilea este „Les misérables”, al unui cineast francez independent, Ladj Ly, unul dintre iniţiatorii, în anii ’90, ai unui colectiv de artişti din domeniul audiovizual, Kourtrajmé. Filmul explorează viaţa bandelor de cartier din orăşelul Montfermeil, acelaşi loc unde Victor Hugo şi-a plasat celebrul roman „Mizerabilii” în 1862.

 

Favoriți personali

Chiar dacă, bineînțeles, nu am văzut deocamdată nici unul din aceste filme (despre care vom tot discuta timp de cel puțin un an după premiera de la Cannes), îmi permit să aleg câțiva favoriți, dintre aparenții outsideri, strict pe baza gusturilor personale și a filmografiilor de până acum, dar și a intituiței (care e întotdeauna riscantă).

Rămâne de văzut câți dintre următorii cineaști se vor regăsi, la final, în palmares. Dar cred că Porumboiu are o șansă reală. Spun asta nu pentru că este român, ci pentru că este unul din cei mai inventivi cineaști europeni ai momentului, cu filme extrem de bine primite mereu, mai ales de critică.

Apoi, îmi plac foarte tare filmele făcute până acum de brazilianul Kleber Mendonça Filho, pentru originalitatea lor, și de americanul Ira Sachs, pentru delicatețea și sensibilitatea lor, așa că sper că și noile lungmetraje sunt la fel de bune și se vor regăsi în palmares. Îi văd printre favoriții la Palme d`Or.

Extrem de promițătoare par de asemenea filmul sud-coreeanului Bong Joon-ho și filmul palestinianului Elia Suleiman, iar trei surprize reale ar putea fi filmele realizate de trei dintre regizoare, Mati Diop, Jessica Hausner și Justine Triet.

Iar dintre veterani, mi-aș dori ca noul film al lui Terrence Malick să fie mai puțin afectat decât ultimele sale titluri, care nu i-au știrbit totuși aura de unul dintre marii cineaști ai lumii.

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi

18
/02
/13

Publicaţia „Variety“ a scris că „Luminiţa Gheorghiu reuşeşte un veritabil tur de forţă“ în filmul „Poziţia copilului“. „The Hollywood Reporter“ a plusat, spunând că actriţa „străluceşte în rolul unei mame posesive ce începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil“. Regizorul Cristi Puiu crede că Luminiţa Gheorghiu ar merita un Oscar, […]

18
/09
/12

Maestrul Radu Beligan a avut amabilitatea de a ne primi în casa dumnealui pentru a discuta despre piesa Jubileul, al cărei regizor este. Într-o atmosferă prietenească, dar încărcată de emoţie, am avut ocazia de a îi lua un interviu celui care îşi lasă o amprentă puternică asupra teatrului românesc – fie din postura de regizor, […]

Page 4 of 41234