Poveste de dragoste, prezentat la Londra, în cadrul Portobello Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/poveste-de-dragoste-prezentat-la-londra-in-cadrul-portobello-film-festival/

Poveste de dragoste (titlul internaţional: Love Is a Story), cel mai nou lungmetraj al regizorului Cristina Iacob (#selfie), cu Dragoş Bucur şi Raluca Aprodu în rolurile principale, va fi prezentat pe 6 septembrie la Londra, în cadrul celei de-a 20-a ediţia a Festivalului Internaţional de Film Portobello.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2015

Portobello Film Festival este un festival independent de film din Londra, care adună anual peste 700 de filme noi din întreaga lume. Evenimentul a fost creat în 1996. Aici și-au făcut debutul, de-a lungul timpului, regizori precum Shane Meadows sau Guy Ritchie. Proiecția filmului “Poveste de dragoste” va avea loc duminică, 6 septembrie, începând cu ora 21,00 în sala Muse de pe Portobello Road.

Lungmetrajul Poveste de dragoste este un film despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre.

În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste.  Doar că nu e atât de simplu cum pare.

Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă.  E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească.

Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?

Alături de Dragoş Bucur și de Raluca Aprodu, în film joacă Ducu Darie, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu, Ionuț Bora, Gabriela Popescu.

Îmi doresc ca Poveste de dragoste să fie văzut de cât mai mulți oameni, de aceea mă bucură atât de mult gândul că vom ajunge și la Londra cu acest film. Fiind vorba de orașul unde am făcut o parte din studii și unde am învățat foarte multe, emoția va fi cu atât mai mare cu cât știu că la proiecție vor fi prezenți o parte din profesorii și colegii mei.

Am făcut filmul Poveste de dragoste cu gândul la iubirile adevărate, care reușesc să treacă peste orice bariere, într-o lume în care emoția este tot mai minimalizată. Sper ca spectatorii să vină să vadă filmul la cinema și să inceapă să creadă din nou în lucruri frumoase.”, a declarat regizoarea Cristina Iacob.

Poveste de dragoste a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului filmului de dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. Deasemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 20 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.

Cristina Iacob

Filmografie

Licențiată în regie de film și absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School, Cristina Iacob (26 de ani) este unul dintre cei mai tineri regizori şi scenarişti români.

Ea a lansat în 2014 lungmetrajul #selfie, declarat oficial cel mai vizionat film românesc în cinematografe, cu peste 102.000 de spectatori în doar 25 de săptămâni cât a rulat pe marile ecrane româneşti, şi 80.000 de fani pe pagina de Facebook. (Pe locul al doilea s-a situat tot o comedie, cu 28.000 de spectatori.) Printre premiile internaţionale câştigate de #selfie se numără cele pentru  Cel mai bun film, la The Broad Humor Film Festival din SUA, şi la Southampton International Film Festival din Marea Britanie.

În 2011, scurtmetrajul Zestrea / The Dowry, regizat de Cristina, a fost selecționat la Cannes Short Film Corner, precum şi la Festivalul Internațional Dakino, Festivalul Internațional de Film Cinemaiubit, Ruby Mountain Film Festival USA, unde a câștigat și premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studențesc.

În film la Nașu’, mediumetrajul realizat în 2013, a fost selecționat la nenumărate festivaluri internaționale și a obținut premiul pentru pentru cel mai bun scurtmetraj de comedie la Eugene International Film Festival, în SUA.

Regizoarea a semnat de asemenea documentarul Mircea Veroiu și scurtmetrajul Raport despre indiferență. Înainte să devină regizor de film, ea a lucrat pentru câțiva ani în televiziune, în redacția de știri.

În 2011, Cristina Iacob înfiinţează casa de producţie Zazu Film, iar din 2012 este preşedintele Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: